Sus pe creasta unui prunSe târãste-ncet, pãroasã,O omidã verde, grasã;Corpul lung îi unduieste,Iarã gura, ca un clestePare-a fi de cãpcãun.Bâjbâind încolo-ncoacePrintre crengile-nfloriteRupe, mestecã si-nghiteMuguri tineri, frunzã crudã,Smulge fãra nici o trudãDe-unde vrea, de unde-i place.-Hei, ce faci ? îi strigã… Continuă lectura →
© 2024 Nou Născuți —
↑