Pierderea unei sarcini este, mai intai de toate, pierderea unei legaturi profunde si emotionale unice. Legatura care se formeaza intre mama si copilul sau inca din primele zile dupa ce aceasta afla ca este insarcinata este incomparabila cu orice alta legatura umana, cu atat mai mult cu cat sarcina a fost indelung dorita si asteptata de catre mama.

Consecintele pierderii unei sarcini si importanta sprijinului

Pierderea sarcinii este o trauma pentru femeie, iar reactia sa va fi una specifica unei situatii traumatice.

Depresia apare in peste jumatate din cazuri, iar intensitatea sa variaza de la forma clinica, foarte grava, pana la forme mai usoare. Sentimentul de neputinta, de lipsa de interes pentru orice activitati, plansul continuu, absenta somnului si a poftei de mancare sau, dimportiva, un apetit pronuntat, cu rol compensator, si oboseala prelungita, sunt doar cateva dintre simptomele instalarii unei depresii. Este bine ca in aceste cazuri sa se apeleze la un ajutor de specialitate, psihoterapeut sau consilier, pentru a urma o terapie suportiva, individuala, care sa faciliteze procesul de recuperare in urma traumei. Orice pierdere necesita o perioada de doliu, si este indicat ca femeia sa isi acorde acest timp, pentru a-si plange pruncul nenascut, atata vreme cat simte nevoia. Pentru aceasta, are nevoie de un cadru in care sa i se faciliteze exprimarea libera a emotiilor,  trairea autentica a tristetii, plansul, descarcarea emotionala. Are nevoie, prin urmare, de o persoana care sa poata contine toate aceste emotii si sa fie prezenta acolo pentru a oferi suport. De aceea, a apela la sprijinul unui terapeut sau consilier poate fi cea mai buna legere in aceasta situatie, deorece, in multe cazuri familia , fiind implicata emotional, nu gaseste cele mai bune mijloace de sprijini mama. Din incapacitatea de a face fata propriei lor dureri, membrii familiei pot recurge la incurajari inutile (“lasa, ca faci altul”, “ei, o sa treaca”), sau la indemnuri inadecvate la optimism (“ei, lasa, ca o sa-ti revii”, “poate a fost mai bine asa”), care fac mai mult rau decat bine, pentru ca un copil pierdut nu poate fi niciodata inlocuit cu un altul, iar revenirea completa e posibil uneori sa nu se produca niciodata, in sensul ca amintirea pierderii va aduce intotdeauna un sentiment de tristete in sufletul mamei.

Sentimentele si temerile mamei

Sentimentul de vinovatie este, din pacate, inevitabil uneori, femeia se acuza, deoarece nu gaseste explicatii care sa o multumeasca, de faptul ca este responsabila pentru pierderea sarcinii. Si in acest caz, ajutorul unui psiholog este esential, deoarece daca mama are convingerea ferma ca ea este vinovata, poate recurge la comportamente de auto-pedepsire, ajungand sa-si faca rau. In cadrul terapiei ea poate fi ajutata sa accepte inevitabilul care s-a produs, si sa invete sa merga mai departe, gasind noi sensuri in viata ei. In acest caz sunt benefice si terapiile de grup, unde persoanele care au suferit pierderi de acest fel se aduna, o data sau de doua ori pe saptamana, pentru a-si impartasi gandurile, emotiile, altora care au trecut prin acelasi lucru. Se diminueaza astfel sentimentul singuratatii in fata pierderii, iar participantii pot invata, unii de la altii noi modalitati de a face fata durerii.

Frica de pierdere perpetua este un alt sentiment cu care se confrunta mamele care au deja copii. Dupa o astfel de pierdere, apare teama legata de a nu pierde si celalalt copil. Ele devin, din acest motiv, supraprotectoare, tematoare in permanenta ca i se poate intampla ceva copilului, nu ii mai permit acestuia nicio clipa de libertate. Sentimentul se accentueaza atunci cand femeia respectiva a mai suferit pierderi in trecut (pierderea unui frate, a unui parinte), a caror durere a negat-o, pierderea ramanand astfel nerezolvata la nivel emotional. Pierderea sarcinii aduce in prim plan sentimental de gol, agravat de pierderile anterioare, caz in care este necesar un proces prelungit de doliu, in care sa-si permita sa planga toate pierderile suferite.

Furia, este normala atunci cand suferim o pierdere. Neavand pe cine acuza, femeia care a pierdut sarcina resimte furie impotriva tuturor, a familiei, medicilor, altor persoane, chiar si impotriva lui Dumnezeu, pentru ca i-a refuzat sansa de a fi mama. In cadrul terapiei, femeia afla ca este normal sa simta furie, si sa o exprime, intr-un mod in care sa nu raneasca pe nimeni. A trai cu furia fara a o lasa sa iasa poate provoca imbolnaviri, caci intreaga incarcatura agresiva blocata, se rasfrange asupra persoanei care o simte. De aceea, femeii i se asigura un cadru securizant unde, prin diverse tehnici, isi exprima furia si descarca toate emotiile negative generate de pierderea suferita.
In general, exista patru etape pe care le parcurgem in situatii de pierdere:

  • negarea situatiei, intr-o prima faza, pentru a evita sa ne confruntam cu suferinta;
  • furia, atunci cand negarea nu mai este posibila si nu gasim alte moduri de a face fata;        
  • depresia, cand descoperim ca furia nu ne ajuta sa recuperam pierderea, si va trebui sa invatam sa traim cu ea;
  • acceptarea, integrarea pierderii sau a situatiei traumatizante, cand ne simtim capabili sa pornim mai departe.

Desigur, suntem departe de a fi analizat aici toate tipurile de reactii pe care le poate avea o viitoare mama atunci cand isi pierde pruncul, si probabil ca nici nu este posibila o astfel de analiza, deoarece fiecare persoana este unica, si la fel de unic este si modul in care simte.

Important este ca femeile care trec prin astfel de situatii de pierdere dureroasa sa stie ca exista persoane care le pot oferi sprijin de specialitate, pentru a le ajuta sa treaca insotite prin momentele care pot lua uneori turnuri dramatice. A apela la sprijinul unui consilier sau a unui psihoterapeut in aceasta situatie, inseamna a cere ajutor si a-l primi atunci cand evenimentele din viata depasesc puterea de intelegere si acceptare.