Fiecare om din nastere a dobândit de la Dumnezeu doua daruri speciale: libertatea si unicitatea. Frumusetea omului consta in faptul ca acesta este unic, neexistând nici o persoana identica, el fiind liber sa-si aleaga calea si modul de a-si organiza viata.
Principiul de baza al unei familii este nasterea de copii si nu doar sa-i nasca ci sa-i si educe, daruindu-le întreaga grija si atentie pentru ca acestia, ajungând la o anumita vârsta, sa-si poata întemeia si ei o familie, pe care sa o poata conduce si orândui. O educatie dreapta in spirit crestin se dobândeste numai prin grija, atentie si perseverenta din partea parintilor. Succesul ne va fi garantat daca vom lucra asupra copiilor si le vom acorda atentia, nu din când in când, ci mereu. Perseverenta este legata cu daruirea de sine. De dragul copiilor, parintii ar trebui sa se lepede de asa numitele "interese personale", de distractii, teatru, cunostinte bogate, ospete, etc. Nu indemn la renuntarea totala a acestora, ci doar la o rarefiere a lor, ele ocupând foarte mult timp, timp necesar cresterii copiilor. Este nevoie de foarte multa munca in cresterea si educarea copiilor, aceasta munca fiind depusa de catre ambii parinti.
Toti credem ca ne iubim copiii. Acest lucru mi se pare firesc, este o lege a naturii din care nu ne socotim exclusi. Si pe cine sa iubim daca nu pe copii nostii? Insa sa nu ne miram daca drumul spre inimile lor nu ne este pe deplin deschis. Pentru a le cuceri inima trebuie sa ne dedicam in întregime lor, sa devenim nu doar dascali ci si prietenii lor cei mai apropiati, sa avem interesele si cerintele lor. Cu alte cuvinte copii, trebuie înconjurati de grija înteleapta, atentie, si blândete, dar totodata si cu povete si exigente. Copilul va aprecia grija si atentia parintilor, sub orice forma ar fi ele exprimate. Insa atentie! Trebuie sa avem si noi grija ca acestea sa nu fie facute in mod exagerat, sugrumând astfel libertatea copilului.
Pe langa toate acestea parintii trebuie sa aiba grija si de sufletul copilului. Inca din pruncie, acestuia trebuie sa i se ofere o educatie in spirit crestin. Intr-o familie crestina, rugaciunea si postul sunt frecvente, iar daca, parintii au grija ca si copilul lor sa deprinda aceste virtuti, cu siguranta Dumnezeu isi va revarsa mila si bunatatile iubirii Sale asupra lor.
Copilul trebuie ajutat si invatat sa se roage. Când este mic, el încearca sa imite toate faptele pe care le savarsesc cei mari. Daca seara, înainte de culcare, dimineata dupa ce ne trezim, înainte de masa si dupa masa, inaltam o ruga Mântuitorului si Maicii Sale pentru bunatatile care ni le-a oferit, cu siguranta si copilul va invata sa se roage, la fel ca si parintii sai, iar rugaciunile vor fi retinute foarte usor de catre acesta; la fel si mersul la biserica. Daca parintii obisnuiesc sa se închine Duminica in Sfântul Lacas, aducându-si si copii, sigur acestia vor veni nu din indemn, ci din dragoste pentru Dumnezeu si Biserica.
Modul de viata al unei mame in timpul sarcinii si al alaptarii se intipareste adânc in chipul duhovnicesc al copilului. Acest lucru era bine stiut in vechime, mamele fiind evlavioase si totodata stiind ca prin aceasta vor dobândi de la Dumnezeu, sanatate copilului si ajutor in cresterea acestuia. Exemplul cel mai elocvent este insasi Nascatoarea de Dumnezeu, Fecioara Maria, care a avut un rol important in cresterea si educarea Mântuitorului Hristos.
Dupa porunca Domnului, sotul trebuie sa intretina familia, pe când mama va trebui sa fie dedicata in totalitate copiilor si familiei. Chiar daca in ziua de astazi, femeia moderna este preocupa si ea de întretinerea materiala a familiei, totusi ea nu trebuie sa-si uite rolul pe care îl are in familie si in special in cresterea si îngrijirea copiilor, macar atunci când acestia necesita atentie deosebita.
Familia crestina compusa fiind din tata, mama si copii, este asemanata aici pe pamant cu Sfânta Treime, iar unitatea si dragostea Intratrinitara trebuie sa se manifeste si in sânul familiei, astfel aceasta putând dobândi atât darurile lumesti cat si cele sufletesti.