La varsta la care incep intrebarile, majoritatea copiilor incep sa aiba si nelamuriri legate de spiritualitate. “Cine este Dumnezeu?”, “De ce nu pot sa-l vad?”, “Unde este Dumnezeu ?”. Multi copii pregatesc un lung sir de intrebari legate de religie, spiritualitate si puterea divina.
Aceasta este o dovada ca acele ganduri si sentimentele legate de spiritualitate fac parte din procesul de crestere la fel de mult ca si dezvoltarea fizica, mentala sau emotionala. Totusi, intr-o societate seculara, unde consumerismul este rege, iar progresul se masoara in termini stiintifici si nu religiosi, psihologii si puericultorii tind sa neglijeze aspectul spiritual al dezvoltarii unui copil.
Tendinta fiecarei familii este sa transmita credinta sa ori lipsa sa de credinta copiilor. Intr-o familie de atei, intrebarile despre Dumnezeu fie sunt un subiect tabu, fie isi gasesc un singur raspuns: Dumnezeu nu exista. In familiile credincioase, copiilor li se transmite inca de la cele mai fragede varste credinta, pe care ei o vor accepta pentru ca nu pot face o alegere personala. Este normal ca fiecare parinte sa incerce a transmite copiilor ceea ce crede el ca este bine. Cand acestia vor creste, ar putea exista situatii in care sa aleaga singuri..
Pana atunci, este bine de stiut cum percep copiii spiritualitatea si divinitatea. In general, ei trec prin trei faze.
Faza “globala”. Pana la varsta de sapte ani, copii nu inteleg lucrurile abstracte, deci nu pot intelege diferenta intre religii, asa cum nu inteleg existenta unui Dumnezeu pe care nu il pot vedea si pe care nimeni nu l-a vazut. Pot sa inteleaga simbolurile si ritualurile religioase, dar nu pot avea o relatie cu un Dumnezeu care este peste tot, dar nu este nicaieri.
Faza concretului. Intre 7 si 12 ani copiii sunt inca foarte bine inradacinati in concret, dar incep sa dezvolte un simt al identitatii spirituale, bazandu-se pe experienta personala si practicile religioase. “Merg la biserica si acest lucru este legat de ceea ce sunt si de ceea ce este familia mea”. Ritualurile (aprinderea lumanarilor, mersul la biserica) ii ajuta pe copiiii de aceasta varsta sa intelega spiritualitatea si religia.
Faza legaturilor personale. La varsta pre-adolescentei apare un sentiment al apropierii de divinitate, inceputul a ceea ce pare o relatie adevarata. Pentru unii pre-adolescenti, Dumnezeu devine un confident, pentru ca sunt ganduri, dorinte si sentimente care nu pot fi impartasite nimanui.
Gandurile si sentimentele copiilor despre divinitate par sa fie o parte normala a dezvoltarii, o cautare a unei forte care reprezinta eternitatea si lipsa schimbarilor. Chiar si copiii care nu sunt crescuti in familii religioase vor pune intrebari legate de acest subiect, iar felul cum vor percepe divinitatea si legatura pe care o vor avea cu aceasta depind in foarte mare masura de ceea ce le transmiteti voi, parintii.
Un articol din Campania de Informare „Parinte de nota 10 (zece)”