Aveti un copil minunat care se joaca alaturi de prieteni, doarme singur noaptea insa exista un aspect care va nemultumeste: micutul dumneavostra refuza pur si simplu sa iesiti chiar si pentru cateva momente din peisajul vietii sale. Este de ajuns intentia de a merge pana la supermarket sau la coafor ca ati si declansat o catastrofa atat de imensa incat singura consolare a plansului se finalizeaza de fiecare data prin a merge impreuna. Am definit astfel anxietatea de separare ca fiind o problema reala, frecventa si deloc minora ce apare initial la copii cu varsta intre 8 si 16 luni. In aceasta etapa ei nu realizeaza scopul si necesitatea absentei parintilor silipsa lor se traduce pursisimplu prin disparitia lor.
Multi parinti ezita atunci cand se afla in fata faptului de a-si lasa copii asa de mici in grija temporara a unor persoane straine. Daca vor reusi sa treaca peste aceasta ezitare vor aduce un bun castigat copilului care va invata de timpuriu notiunea socializarii, a increderii chiar daca nu vad chipul binecunoscut al parintilor.
Unii sugari au un comportament greu de stapanit, fac fata mai greu schimbarilor de program sau noutatilor; acestia sunt susceptibili de a dezvolta mai frecvent o tulburare anxioasa.
Factorii care pot contribui la dezvoltarea simentinerea anxietatii de separare sunt: oboseala, afectiunile cronice, modificarile casnice si habituale, situatii intrafamiliale noi precum nasterea unui frate, divortul, moartea, schimbarea educatorului de la cresa. Puteti insa lupta din timp impotriva unei eventuale tulburari anxioase prin a obisnui de mic sugarul sa stea pe perioade scurte cu o persoana straina sau inegrandu-lcat mai devreme intr-o colectivitate.
Exista o derulare tipica a atasamentului in relatia copil /parinte dupa cum urmeaza:
- In primele luni de viata micutii nu diferentiaza foarte bine peceiin grija carora se afla asa capot ficalmati cuusurinta de oricine le ofera dragoste si atingere; totusi, in aceasta perioada se pun bazele dezvoltarii afectizvitatii ulterioare.
- Intre 7-14 luni: initial realizeaza ca nu sunt singuri, dar nu au inca simtul timpului asa incat chiar daca iesiti pentru un minut din camera ei vor percepe ca au pierdut pur si simplu persoana protectoare. Acum avemde-a face cu debutultulburarilor anxioase legate de separare.
- La varsta prescolara: copii pot fi suparati laplecarea parintilor dar exista mai usor metode de calmare, atragandu-le atentia asupra unor jocuri sau prin contactul cu alti copii
- Peste 5 ani majoritatea copiilor tolereaza mai bine prezenta unei persoane straine si reusesc sa inteleaga necesitatea plecariiparintilor.
- Iata cateva sfaturi utile pe care le puteti pune in practica atunci cand deja intuiti o „criza” de separare:
- Este foarte important ca micutii sa cunoasca un program in viata de zi cu zi; unii dintre ei se adapteaza usor la nou (acestia nu se vor mira prea mult in lipsa parintilor) dar sunt si cei care percep dramatic orice schimbare. De aceea toti trebuie sa invete sa respecte reguli inca de foarte mici.
- Copii trebuie sa va vada plini de incredere in persoana in grija careia ii lasati; daca sunteti suparati sau anxiosi la despratire, dati multe sfaturi in ideea fricii de a lasa copilul cu o persoana straina, acesta nuva face decat sa va imite. Daca sunteti axioasa copilul va fi axxios; daca sunteti plina de entuziasm, copilul va fi plin de incredere sifericit. Nu uitati ca ei au ocapacitate ascunsa de a scoate la iveala exact ceea ce noi dorim sa ascundem de ei.
- Rabdarea este cuvantul cheie; initial reprizele de plans la plecarea dvs vor fi interminabile insa daca veti continua sa-i oferiti incredere va deveni el insusi mai sigur pe ceea ce se intampla in lipsa parintilor.
- Concentrati atentia in timpul zilei pe evenimente si impresii pozitive care sa moduleze in bine starea de spirit a sugarului
- Nu zaboviti inutil pe langa copil; aceasta nu il va ajuta cu nimic. Este recomandat sa il imbratisati, il pupati, ii spuneti „la revedere” si iesiti rapid pe usa.
- Odata plecati nu reveniti.