Carui parinte nu i se topeste inima auzindu-si micuta minune vorbind peltic, rarait sau stalcind cuvintele?! Sunt intradevar adorabili atunci cand iti explica plini de importanta, cat de tare s-a speriat „lata”/rata pentru ca a fugarit-o un „dododil”/crocodil de exemplu.
Din pacate insa problemele de limbaj au o frecventa destul de mare la copii. Daca acestea nu sunt depistate de timpuriu si tratate de catre logopezi, pot determina scaderea randamentului scolar, ingreuneaza procesul de socializare si pot traumatiza psihic copilul, odata cu integrarea in colectivitate, unde din pacate poate fi tinta multor glume sau batjocuri.
Voi incerca sa enumar aici cele mai frecvente probleme de limbaj intalnite la copii, pentru a putea fi identificate, sau macar suspectate de catre parinti cat mai devreme, in ideea de a lua masurile necesare indreptarii lor.
Putem vorbi de tulburari de vorbire doar in cazul copiilor peste 3-4 ani si care au avut parte de o educatie corecta sau incorecta a vorbirii din partea parintilor. Problemele de vorbire ca urmare a deficientelor neurologice, psihice sau fizice intra sub incidenta handicapurilor.
DISLALIA – este o tulburarea cea mai des intalnita, constand in omiterea, inlocuirea, inversarea sau deformarea sunetelor. Acest aspect poate fi prezent si la nivelul silabelor sau chiar al cuvintelor. Pana la varsta de 3-4 anisori acest aspect este normal datorita insuficentei dezvoltari cerebrale (partea implicata in vorbire) si a aparatului fonoarticulator. Problema reala apare dupa acesta varsta, daca se mentine in vorbire deficienta. Printre cauzele enumerate de specialisti se numara si imitarea unor persoane cu o vorbire incorecta, educarea incorecta a vorbirii, incurajarile de vorbire peltica, raraita etc, de catre parinti pentru amuzament si o serie de deficiente cerebrale, psihice sau fizice.
ALALIA – lipsa sau slaba dezvoltare a vorbirii la copiii care nu au probleme de auz si au o dezvoltare intelectuala normala;
ROTACISMUL SI PARAROTACISMUL – reprezinta deformarea, inversarea , inlocuirea sunetului „r”, deasemenea normal pana la vartsa de 3-4 ani, cand aparatul fonoarticulator nu este complet dezvoltat. Asemeni rotacismului exista si tulburarile celorlate consoane, ca de exemplu lambdacismul (sunetul L ), fitacismul (sunetul F) hamacismul (sunetul H), vitacism (sunetul V) etc.
BALBAIALA – una dintre cele mai traumatizante tulburari de vorbire. reprezinta repetarea spasmodica a unor silabe, care impiedica vorbirea cursiva. Cercetatorii au descoperit ca acesta tulburare este mai frecventa la copiii care invata doua limbi (bilingvismul), deoarece exista o solicitare nervoasa mai mare in alegerea cuvintelor potrivite. Alte cauze ar putea fi stresul, traumele psihice, socuri, spaime, deprimare afectiva, etc.
TAHILALIA – vorbirea exagerat de rapida, asociata de cele mai multe ori cu o instabilitate nervoasa si hiperexcitabilitate;
BRADILALIA – vorbirea exagerat de rara;
AFONIA – vorbirea in soapta.
MUTISMUL ELECTIV SAU VOLUNTAR – refuzul partial sau total din partea copilului de a vorbi cu anumite persoane sau cu toata lumea. Este temporara de la cateva zile la cativa ani. Apare in general la copiii hipersensibili si este acompaniat de timiditate, incapatanare, irascibilitate. Cauzele sunt in general atitudini gresite in educatie, situatii traumatizante afectiv, stres, socuri, esecuri repetate.
In general aceste tulburari de vorbire netratate corespunzator, se pot transforma in handicapuri reale la care se pot asocia si alte tulburari de scris sau citit. Impreuna pot aduce traume grave in dezvoltarea psihica a copilului.
Consultarea unui logoped in cazul in care dupa varsta de 3-4 ani parintii suspecteaza una din problemele de mai sus, poate preveni agravarea situatiei si complicarea ulterioara a corectarii sale.