Relatia dintre mama si copil este una dintre cele mai rezistente, privita din punct de vedere biologic si social. Se bazeaza pe sentimentul matern, la care se adauga interferente sociale, psihologice, educationale, culturale, traditionale. In sistemul social al familiei moderne, ambii parinti sunt implicati in cresterea si educarea copilului, dar mama ramane factorul determinant, care supravegheaza si indruma implinirea sociala si biologica a fiintei umane.

Calitatea interactiunii parinti-copii depinde de o multime de factori:

  • constitutia genetica si temperamentala, atat a copilului cat si a parintilor, care directioneaza stilul de raspuns si capacitatea de adaptare a cuplului
  • factori culturali, contextul istoric si geografic, suportul social (actiunile presociale oferite de comunitate), conditiile economice ale familiei (familiile dezavantajate economic si cultural neputand oferi conditii optime)
  • tipul de relatie (interactiune) a parintilor copilului cu proprii lor parinti, element cu valoare predictiva asupra calitatii relatiei cu propriul copil
  • tipul de relatii familiale si capacitatea de adaptare sociala a cuplului parental
  • patologie psihiatrica a unuia dintre parinti
  • dimensiunea familiei.

Dragostea parinteasca si relatia biologica parinti-copii nu sunt elemente care sa explice si sa determine intr-o masura suficienta un comportament adecvat si o interactiune optima parinti-copii.

In existenta relatiei mama-copil, exista o perioada privilegiata, cand se realizeaza cele mai trainice legaturi si acestea se stabilesc imediat postnatal. In urma acestei legaturi, parintii devin brusc extrem de atrasi de noul nascut. Favorizarea acestei legaturi se realizeaza prin privitul indelungat al copilului si contactul intre tegumentele mamei. Mama este foarte sensibila, pentru realizarea acestui atasament existand motivatii psihologice si hormonale. Copilul raspunde la dragostea parintilor manifestandu-si atasamentul fata de ei, care devine evident in jurul varstei de un an. Calitatea atasamentului copilului reflecta, in fond, calitatea relatiei mama-copil. Se pare ca aceasta legatura precoce isi va exercita influenta pentru tot restul vietii.

Sentimentul matern are la baza instinctul matern mult amplificat de motivatii sociale si culturale, ceea ce face ca in prima perioada de viata, relatia mama-copil sa fie inseparabila. Mama este elementul esential al copilului, care stimuleaza si induce comportamentul social al copilului, acesta fiind o fiinta sociala, calitate pe care o dovedeste de la cea mai frageda varsta. Copilul este un membru cu drepturi depline in celula specifica a familiei, careia ii aduce modificari de comportament si adaptabilitate, care permit cuplului sa includa nou nascutul in structura familiei.

Pentru a stimula comportamentul social al copilului trebuie cunoscut conceptul de dialog; ambii parteneri inteleg ca dialogul presupune doua persoane in interactiune, ca ambele roluri sunt reciproce si interschimbabile (actor-spectator, vorbitor-asculatator). Dialogul nu poate avea loc daca sugarul nu intelege notiunea de reciprocitate, daca nu-si asuma un rol activ in aceasta interactiune. Chiar in perioada de nou-nascut, mama se comporta fata de copil, ca si cum acesta ar fi un interlocutor adevarat si i se adreseaza vorbindu-i. Sugarul dispune de capacitati senzoriale si perceptive, astfel ca el este capabil sa raspunda la intentiile de comunicare avansate de adultii din anturaj. La varsta de doua luni, sugarul zambeste social. Sub varsta de doua luni, sugarul nu are intentii de comunicare, dar percepe bine si repede initiativele partenerului activ (mama). Dupa varsta de doua luni, este usor de obtinut un zambet prietenos, de catre orice adult care se apropie cu caldura de sugar. Dupa varsta de doua luni, sugarul zambeste provocat, dar nediscriminatoriu. Abia dupa varsta de sase luni el devine selectiv, cauta si ii rasplateste numai pe cei din anturaj cu un zambet. Sugarul dispune de mijloace care sa-i permita comportamente de comunicare interumana, initial comunicarea fiind nonverbala. Comunicarea verbala se instaleaza in jurul vasrtei de un an. Inainte sa poata rosti cuvintele, copilul le intelege sensul. Rolul mamei este covarsitor pentru deprinderea de catre copil a limbajului verbal (de unde si denumirea de „limba materna”).

In concluzie, sugarul este o fiinta sociala, care intra in relatie sociala cu mama sa inca din perioada de nou-nascut. Interactiunea parinti-copii este, in fond, un dialog social, schimbul fiind initiat de ambii parinti, incepand cu varsta de doua luni.