Motto: „Progresul trebuie servit fara sa te revolti impotriva traditiei” (A. Malraux)

De o parte a baricadei ei, tinerii nostri, iubiti sau blamati, sufocati de conformism, cerindu-si adesea prea devreme si vehement dreptul de a fi independenti, de a fi tratati ca „oameni mari”, cu drept de vot sau veto in ceea ce priveste viata lor, ce-i drept lipsita de experienta. De partea cealalta a baricadei, parintii, bunicii, rudele sau profesorii, impartasindu-si experientele, dorind sa ii feresca de necazuri, lipsiti uneori de rabdare, dorindu-i perfecti dintr-odata.

Dezechilibru flagrant intre cele doua tabere, din care cel mai des nimeni nu reuseste sa gaseasca o cale amiabila, ajungandu-se la adevarate razboaie! Intotdeauna au existat astfel de conflicte, indiferent de epoci, zone geografice, culturi sau educatii, ce-i drept uneori sub o forma mai voalata, alteori luand amploarea unui fenomen in masa ca cel al miscarii hippie de exemplu.

„Sunt superficiali, sunt teribilisti, nu au simtul masurii, nu ne mai putem intelege cu ei…” (parintii despre copii).

„Nu ne inteleg, vor sa fim ca niste roboti sa executam doar ce vor ei, nu ne lasa sa traim experiente din care sa invatam singuri, ne considera niste ratati…” (copiii despre adulti).

Tactul adultilor, ar trebui aici sa-si spuna cuvantul, sa cizeleze asperitatile si neconcordantele. Dar din pacate tracasati de ritmul infernal al vietii, obositi de gandurile zilei de maine sau a nesigurantei viitorului nu prea indepartat, nu stim, nu putem sau nu avem rabdarea necesara sa rezolvam amiabil aceste conflicte. Atunci apar problemele grave. Fie acceptarea situatiei ca pe una de criza si tolerarea ei asa cum este, fie agravarea acesteia prin interdictii drastice sau din potriva a instaurarii unui regim de „laisse fair” total in privinta copilului.

Aceste crize defapt sunt rodul unor neintelegeri mai vechi si repetate, care ajunse la apogeu rabufnesc de o parte sau de alta, sub o forma sau alta, indicand faptul ca deja criza a ajuns la un punct cheie. Macar atunci in al doisprezecelea ceas sa incercam sa reparam ceea ce se mai poate.

Faceti-va timp sa discutati cu copiii. Astfel veti sti intotdeauna ce doresc, cum gandesc si nu veti fi luat pe nepregatite sau pus in fata unui fapt implinit. Veti mai avea destul timp la dispozitie sa stopati o actiune sau o decizie luata gresit de copil, cautand metoda adecvata. Nestand de vorba cu ei, nu faceti decat sa ii indepartati, sa caute intelegere in alte parti si asfel ii veti pierde in favoarea gastilor de cartier sau a unor asa zisi prieteni, nu intotdeauna bine intentionati.

Dati copilului dreptul de a-si exprima dorintele, indiferent daca acestea sunt diametral opuse cu ale dumneavoastra. Incercati sa mediati divergentele de opinii, sa negociati, sa faceti compromisuri si de o parte si de alta, ajungand la o solutie de mijloc, acceptata de ambele parti. Nu incercati sa va impuneti in nici un fel punctul de vedere caci, chiar daca va fi acceptat pe moment, rabufnirea creata de frustrare si nemultumire va fi de intensitatea unui uragan mai tarziu sau mai devreme.

Creati independenta copilului in situatii care nu sunt riscante. Creatii iluzia de independenta chiar daca in realitate acesta este una controlata din umbra. Dorinta de independenta este unul din motivele principale ale conflictelor dintre adulti si copii.

Exercitati-va autoritatea cat mai bland posibil si cat mai discret, sugerandu-i de departe solutiile optime, dar lasandu-l sa creada ca singur le-a descoperit si a ales pe cea mai buna. Orice forma de impunere brutala, taioasa si fara drept de apel din partea lui va fi sortita esecului. Cu cat veti constrange mai mult un copil cu atat mai inversunat va incalca acesta constrangerile atunci cand „paharul se va umple” sau conjunctura i-o va permite, facand-o adesea nu pentru ca asa a crezut de cuviinta ci mai ales ca o forma de pedeapsa si razbunare la adresa „tiranilor”.

Nu degeaba se spune ca atunci cand ai copii mici ai probleme mici, iar cand ai copii mari ai probleme mari. Cu cat cresc in varsta copiii trebuie tratati cu tot mai multa rabdare si tact, trebuie sa li se ofere timp pentru discutii si dreptul de a fi implicat in viata familiei si a lui personala.

Nu de putine ori am constatat ca parintii adolescentilor nu stiu mai nimic despre copiii lor. Ce doresc, ce aspiratii au, ce le place si ce nu le place, ce si cum gandesc sau chiar nici ce se intampla cu ei. Daca prin tact si deschidere nu stim sa-i tinem aproape de noi, intr-o zi nu ne va ramane decat sa constatam ca i-am pierdut uneori definitiv! Si atunci va fi … ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi!