Terapia de familie

Terapia de familie este o forma speciala de terapie de grup, care a luat nastere la sfarsitul anilor 1950 si imbratiseaza diferite abordari.

In cazul acestei terapii, tratamentul psihologic se centreaza pe relatiile interpersonale, si, prin analiza diferitelor aspecte surprinde disfunctiile si modelele negative si actioneaza pentru diminuarea sau eliminarea acestora. Aceasta forma de terapie a fost creeata si ca alternativa la problema pe care o intampina psihoterapia individuala, atunci cand, un individ care urma un tratament psihoterapeutic departe de familie, odata vindecat si intors in cadrul acesteia, suferea o recadere.

La sedintele de terapie de familie pot participa parintii, copii, familia extinsa (bunici, rude care au un rol relevant). Se intampla uneori ca un membru al familiei, direct implicat, sa refuze sa fie prezent la aceste intalniri, si, de regula, cel care refuza este cel mai putin motivat si dornic de a produce o schimbare, dar si in mare masura, responsabil pentru problema care trebuie rezolvata.

Terapia de familie devine o necesitate atunci cand familiile se confrunta cu situatii dificile, pentru care nu are resurse de ameliorare, cum ar fi:

• Distantarea afectiva dintre membrii familiei.
• Abuzurile la care sunt supusi unii dintre membrii familiei, care provoaca rupturi afective si disfunctionalitati .
• Triunghiurile emotionale. Putem vorbi despre un triunghi emotional, atunci cand doi dintre membrii familiei se coalizeaza impotriva unui al treilea. Este exemplul bunicii care , dezvoltand un conflict latent sau manifest cu mama, atrage copilul de partea ei, sau al mamei care , nemultumita fiind de comportamentul tatalui transmite copilului mesaje negative legate de acesta, urmarind a-l atrage de partea ei in lupta impotriva tatalui.
• Tulburarile de comportament ale copiilor. In genere, copiii cu tulburari de conduita reprezinta un simptom al unei familii disfunctionale.De cele mai multe ori, parintii apeleaza la un psiholog, convinsi fiind ca este ceva in neregula cu copilul, nefiind constienti ca acesta este un “membru-simptom”, care reflecta perturbarea functionalitatii familiei la un alt nivel.
• Relatii de co-dependenta intre soti, sau intre parinti si copii. Co-dependenta intre parinti si copii impiedica maturizarea afectiva si sociala a copilului. Parintele dependent isi proiecteaza nevoia asupra copilului si actioneaza in locul lui, convins fiind ca in permanenta copilul este cel care are nevoie de ajutor. Mesajul non-verbal pe care il transmite astfel copilui este:”esti incapabil, de aceea fac eu in locul tau”.Astfel, copilului care I se refuza de catre un parinde dependent sansa de individualizare, evolutie si separare, sfraseste prin a deveni in mod real un incapabil, conform cu mesajul care i-a fost transmis.
• Adulterul: atunci cand unul dintre soti cauta satisfactie afectiva sau sexuala inafara cuplului,intervin in cadrul familiei certuri, neantelegeri, reprosuri la care copiii iau parte si sunt afectati si dezorientati deoarece nu pot intelege si se simt amenintati de pierderea unuia dintre parinti.
• Decesul unui membru al familiei, care produce o ruptura si o perioada de doliu care de multe ori necesita suport pentru a fi depasita.
• Carente la nivelul comunicarii-comunicarea defectuoasa, insuficienta sau absenta, incapacitatea de a asculta si de a transmite mesajele in mod autentic si empatic.
• Divortul, separaraile, recasatorirea parintelui singur, readaptarile la un nou stil de viata etc.

Terapia de familie se desfasoara in cadrul unor intalniri regulate, a caror frecventa este stabilita de terapeut in acord cu membrii familiei, si in cadrul careia  se stabilesc niste obiective care tin de identificarea modelelor de relationare, modificarea comportamentelor, imbunatatirea manierei de comunicare.

Analiza si interventia au in vedere mai multe coordonate functionale si structural/sistemice la nivelul familiei. Terapeutul va tine cont de aspecte precum:

• Prezenta sau absenta granitelor. Exista trei tipuri de granite: rigide, normale si difuze. Granitele rigide nu permit interactiunile, este cazul parintilor care sunt indiferenti, nu isi ajuta copiii, generand astfel la copil capacitatea de a se descurca singur si de a fi independent, dublata insa de incapacitatea de a primi si oferi afectiune, deoarece nefiindu-I familiar acest tip de schimb, nu va sti cum sa o faca. Granitele normale permit interactiunile libere intre parinti si copii si sunt benefice pentru dezvoltarea acestora. Granitele difuze permit schimburi inadecvate, care produc confuzie in achizitia conceptului de limita si diferentiere. Parintii fac totul in locul copiilor, sau este cazul parintilor care permit copiilor aflati la varsta pubertatii sa continue sa doarma cu ei, refuzandu-si astfel dreptul la intimitate.
• Structura si dinamica rolurilor in cadrul familiei. Sunt familii in care rolul de parinte si cel de copil sunt inversate, unde intalnim copii parentali care au responsabilitatea gospodariei sau a cresterii fratilor mai mici, neavand sansa de a-si trai copilaria, motiv pentru care vor face acest lucru la varste mai mari, cand deja anumite obiceiuri devin inadecvate (adulti infantili).
• Transmiterile transgenerationale, concept studiat in literatura de specialitate, reprezinta acele modele de comportament pe care indivizii le preiau in mod inconstient de la membrii familiei de origine.Se poate intampla astfel, ca o fata care nu a avut o relatie buna cu mama sa, si care a respins puternic comportamentul acesteia in mod constient, devenind adult si formandu-si propria familie sa actioneze si sa se comporte, inconstient, exact in maniera in care se comporta mama. Transmiterea transgenerationala poate opera si la nivelul alegerilor pe care le facem –alegerea sotului/sotiei , a meseriei, a rolului jucat in familie (de adult, de copil, de victima, agresor, salvator). In cadrul unei familii, copilul va prelua inconstient modelele oferite de parinti si intalnim de multe ori situatii in care o fetita care a avut un tata alcoolic, identificandu-se cu mama in suferinta si victimizarea acesteia, cand devine adult se va casatori la randul ei cu un barbat alcoolic, asumandu-si rolul de victima. Modelele cu care crestem ne sunt cele mai familiare, si ulterior, avem intotdeauna tendinta de a cauta familiarul, fie el si disfunctional sau distructiv, pentru ca este ceea ce cunoastem, iar ceea ce nu cunoastem este posibil sa nu existe pentru noi, sau sa ne sperie. In acelasi mod, un copil care a suferit abuzuri fizice si emotionale repetate, nu va cunoaste alta metoda de a-si educa proprii copii, si va repeta ciclul abuzului.

Palierele pe care opereaza interventia in terapia de familie sunt numeroase, suficiente pentru a avea capacitatea de a depista disfunctiile si a actiona la remedierea acestora. Finalitatea acestui demers este obtinerea unui echilibru functional, imbunatatirea relatiilor existente, cresterea capacitatii de comunicare, acceptare si sustinere reciproca, crearea unui microunivers in cadrul caruia parintii si copiii sa se simta bine unii cu ceilalti, sa se simta iubiti, acceptati, securizati.