Diagnosticul de copil hiperkinetic sau cu deficit de atenþie ºi hiperactivitate este destul de întâlnit ºi la noi în þarã. ªi asta dupã ce Statele Unite ale Americii s-au confruntat cu o adevãratã „epidemie” . Epidemie de care au profitat din plin companiile producãtoare de medicamente. Este cunoscut „succesul” medicamentului Ritalin care a ajuns sã fie fabricat în cantitãþi astronomice (9 tone de pastile, anual) ºi care are efecte adverse extrem de grave. Jumãtate dintre copiii trataþi cu Ritalin ajung sã aibã nevoie de medicamente ºi ca adulþi. Sunt dependenþi pe viaþã. ªi nu numai Ritalinul are asemenea efecte.
Este însã mai uºor sã dai medicamente unui copil decât sã lucrezi cu familia care de fapt nu funcþioneazã bine sau sã-i acorzi, la ºcoalã, atenþie.
Practic este un drog ce cauzeazã dependenþã ºi poate determina modificãri de comportament majore de la retragere, depresie, la ticuri sau chiar psihoze sau manii. Ei bine ºi alte tratamente au efecte secundare puternice asupra copiilor. Nu voi încerca sã „le pun la zid” dar voi încerca sã vorbesc despre alte modalitãþi de ajutare a copiilor diagnosticaþi cu ADHD.
Evitaþi etichetarea
În primul rând nu trebuie sã ne blocãm în acest diagnostic. E mai puþin important cum se numeºte, ci cum anume se comportã copilul ºi care ar putea fi cauzele. ªi asta pentru cã un diagnostic, o etichetã, nu vindeca ci poate face mai rãu. Un copil etichetat ca fiind nervos, agitat, rãu îºi va asuma acest rol ºi se va comporta ca atare.
Copiii hiperkinetici sunt adesea copii descurajaþi (nu neapãrat de pãrinþi). Uneori nici nu trebuie sã fie cineva care sã vrea sã-i descurajeze, dar ei se simt aºa. Copiii sunt excelenþi obsevatori, dar proºti interpreþi. Uneori se simt neglijaþi (chiar dacã nu este aºa) ºi atunci încearcã sã atragã atenþia asupra lor. ªi e mai uºor sã o atragã în mod negativ.
O colegã, care este învãþãtoare, povestea cum avea probleme cu doi elevi care fãceau orice sã deranjeze ora. Unul cânta, altul „medita” la marginea bãncii. În momentul în care i-a oferit fiecãruia posibilitatea sã se exprime. Sã aibã 5 minute la începutul orei în care sã-ºi susþinã „programul artistic” le-a câºtigat atenþia ºi în timp au renunþat la comportamentele lor deranjante.
Copiii care simt cã fac parte din colectiv, cã pot coopera cu învãþãtoarea ºi colegii au o stimã de sine crescutã, se poartã bine.
Modelul adlerian de intervenþie
Modelul adlerian de intervenþie în aceste cazuri poate fi uºor aplicat ºi de cãtre pãrinþi ºi de cãtre profesori. Intervenþia adlerianã se bazeazã pe creºterea interesului social (a cooperãrii) ºi dezvoltarea sentimentului „cã aparþine”
Adler vedea familia ca pe primul mediu social al copilului, iar clasa, ºcoala, ca pe o comunitate în care el învaþã aptiitudinile sociale ºi îºi valideazã comportamentul
Copiii diagnosticaþi cu ADHD sunt agitaþi, neatenþi, uºor de distras, nervoºi, agresivi, impulsivi, imaturi, au probleme de comunicare etc. Un astfel de copil este uºor etichetat ºi ajunge sã aibã probleme de comportament, sã se izoleze ºi sã aibã o stimã de sine scãzutã. Nu ascultã de autoritate, sunt violenþi verbal ºi fizic.
ªi totuºi mulþi profesioniºti resping ideea cã ADHD ar exista ºi susþin cã este vorba de o lipsã de autodisciplinã ºi de aptitudini sociale.
Cei mai mulþi considerã cã ajutorul eficient pe care îl poate primi un copil cu ADHD este sã i se dezvolte aptitudinile sociale, sã simtã cã aparþine ºi cã joacã un rol important. Ei bine acestea se pot realiza prin psihoterapie de grup. Alãturi de alþi copii, el va învãþa sã coopereze, sã comunice, învaþã încrederea, respectul, egalitatea, împãrþirea deciziilor dar ºi a consecinþelor.
Astfel în ultimii ani se pune mult mai mult accent pe terapia de grup ce pare sã fie mai eficientã chiar ºi decât terapia individualã. Experienþa grupului îl poate apoi ajuta sã se integreze ºi la ºcoalã mai bine. De asemenea este foarte încurajator pentru copil ca acasã sã fie implicat în diverse activitãþi în care poate coopera cu fraþii, pãrinþii, poate simþi cã are responsabilitate. Iar la ºcoalã sã se organizeze diverse acþiuni voluntare, discuþii de grup sau alte activitãþi. iar dacã elevul nu reuºeºte sã respecte regulile stabilite în loc sã fie exclus din grup sau izolat, sã se gãseascã soluþii constructive de a rezolva situaþia.
Sursa: www.psihocenter.ro