De-a lungul timpului au existat numeroase controverse pe tema influentei familiale asupra dezvoltarii copilului. Unii specialisti considera ca parintii nu au un rol primordial în conturarea personalitatii tânarului, în timp ce altii sunt de parere ca mediul familial este definitoriu. Pe aceeasi linie, au existat si exista înca discutii referitoare la influentele negative pe care le are sau nu familia monoparentala (sau absenta ei) asupra copilului.

Daca în trecut familia monoparentala (cu un singur parinte) era privita cu rezerve, în prezent, specialistii si nu numai afirma ca este preferabil ca tânarul sa creasca cu un singur parinte decât într-o familie aparent unita si cuprinsa în permanenta de certuri si dispute conjugale. Desi nu s-a ajuns la o concluzie categorica în ceea ce priveste efectele familiei dezorganizate asupra copiilor, sunt imposibil de combatut unele dificultati ce apar în astfel de situatii.

În societatea actuala se vorbeste din ce în ce mai des despre eliminarea diferentelor dintre feminin si masculin însa este putin probabil sa se poata înlatura diferentele dintre rolul matern si cel patern.

  • Divortul, abandonul caminului de catre unul dintre parinti, de cele mai multe ori tatal, separarea propriu-zisa a parintilor, adoptia realizata de o persoana singura, decesul sau nasterea unui copil nelegitim sunt tot atâtea situatii în care copilul este nevoit sa se adapteze unui mediu familial restrâns care îl poate înlocui cu greu pe cel anterior.
  • Cresterea si dezvoltarea copilului în cadrul unui astfel de mediu lasa de cele mai multe ori urme adânci în evolutia sa psihica iar absenta unuia dintre parinti este resimtita la cote înalte.
  • Daca în cazul familiei întregi responsabilitatile sunt împartite între cei doi parinti si se completeaza, parintele singur este nevoit sa îsi asume dublu rol încercând sa substituie absenta celuilalt, afectând astfel si îndeplinirea obligatiilor proprii.
  • Tatal singur mai diminueaza spiritul autoritar, devine mai protectiv si grijuliu, acorda o mai mare atentie nu atât aspectelor disciplinare cât mai ales celor legate de educatia propriu-zisa. De cele mai multe ori, pentru a înlocui lipsa mamei, el apeleaza la diferite persoane din afara familiei propriu zise pentru ajutor: bunici, matusi, etc. În cazul fiicelor astfel crescute, acestea devin –stapâne si mame– ale casei asumându-si îndatoriri cu mult peste capacitatile unui tânar. Ele vor fi cele care îngrijesc fratii mai mici, fac curatenie, mâncare, ofera suport emotional tatalui.
  • De multe ori se întâmpla ca tânarul sa îsi piarda rolul de protejat si sa devina partener, confident si chiar sustinator moral al parintelui. El este supus unei maturizari pentru care nu este pregatit si care îi poate afecta serios dezvoltarea.
  • Conflictele ce vor aparea în familia monoparentala tind sa imite vechile conflicte maritale: –semeni cu taica-tu–, –parca ai fi maica-ta–, etc. Copilul este presat sa preia rolul celui absent dar, în acelasi timp, poate fi pedepsit deoarece se comporta ca fostul sot.
  • În cazul mamelor singure dificultatea cea mai des întâlnita este cea de ordin material. Încercând sa suplineasca veniturile care ar fi fost aduse de tata, mama ajunge sa se suprasolicite si astfel nu mai poate acorda suportul emotional necesar copilului. De asemenea, încercând sa detina macar într-o anumita masura autoritatea specifica tatalui, diminueaza gesturile de afectiune privand astfel copilul de caldura specific materna.
  • Parintele singur resimte adeseori sentimentul de neputinta: –nu mai pot; nu stiu ce sa fac sa nu mai simta ca nu are ambii parinti lânga el–.
  • Cercetarile au aratat ca acei copii ce cresc într-un mediu dezorganizat întâmpina mult mai frecvent probleme în viata sociala, educationala sau chiar la nivelul starii de sanatate.
  • Lipsa unuia dintre parinti are influente negative începând cu lipsa afectivitatii ajungând pâna la afectarea socializarii si integrarea în societate.
  • Probabilitatea de a identifica abandon/esec scolar sau chiar delicventa este mai mare în acest caz.
  • Tinerii crescuti cu un singur parinte au sanse mai mari sa construiasca la rândul lor o familie asemanatoare celei în care ei s-au dezvoltat.
  • Copiii care asista la despartirea parintilor sunt marcati de numeroase probleme psihologice si relationale. Modul în care îi afecteaza difera în functie de vârsta, sex, mediul familial anterior rupturii, relationarea cu fiecare parinte si cu fratii, prezenta sau lipsa suportului emotional. Cel mai mult sunt afectati copiii care trec prin aceasta experienta la vârste fragede, sub sase ani. Ei tind a deveni mai dependenti, mai neascultatori, mai agresivi, mai putin afectuosi decât cei care se dezvolta într-un mediu familial complet. Întreaga lor dezvoltare este bulversata.
  • Daca ruptura familiala survine în jurul vârstei de sase-opt ani, iese la iveala o mare tristete, frustrare, confuzie, anxietate, cautarea contactului cu parintele absent. Baietii sunt cel mai vulnerabili în aceasta perioada, la ei întâlnindu-se esec scolar si dificultati de integrare scolara. Pe timp ce trece, despartirea parintilor este privita cu din ce în ce mai multa sobrietate însa experienta lasa urme adânci: sentiment de amenintare si neliniste, deceptie, indignare morala, dispret, rusine.
  • La zece-cincisprezece ani dupa divort se resimte un sleeper efect: copiii de ambele sexe au probleme relationale, traiesc sentimente de anxietate si vinovatie, asteapta atitudini de respingere din partea partenerului si rup frecvent relatiile cu persoanele de sex opus.
  • Alte cercetari arata ca efectele cresterii cu un singur parinte sunt relative. Nu toata lumea face fata în aceeasi maniera situatiei. Resursele materiale si culturale de care se dispune parintele singur, modul în care sunt mobilizate, este diferit în fiecare caz. Legatura dintre esecul scolar al copiilor si monoparentalitate este dependenta si de situatia economica a familiei si de nivelul cultural.
  • Cei mai afectati sunt copiii ai caror parinti se separa într-o atmosfera puternic conflictuala. În concluzie, nu monoparentalitatea în sine trebuie pusa în discutie, ci situatia sociala particulara a familiilor respective.

Exista pareri care sustin ca familia clasica nu este atât de importanta pentru evolutia copilului. Este evident ca este preferabil ca tânarul sa creasca alaturi de un singur parinte decât într-o familie bântuita de conflicte si violenta care l-ar marca profund pentru tot restul vietii. De asemenea, chiar si dupa divort, este recomandat ca cel mic sa aiba parte în viata sa de prezenta ambilor parinti desi între cei doi nu se mai poate discuta despre împacare. În acest mod, atât mama cât si tatal vor putea sa îsi asume obligatiile proprii si astfel copilul nu se va mai simti privat de afectiunea, atentia si interesul lor.