Era odata o baba, care avea trei feciori nalti ca niste brazi si tari de virtute, dar slabi de minte.

O razesie destul de mare, casa batraneasca cu toata pojijia ei, o vie cu livada frumoasa, vite si multe pasari alcatuiau gospodaria babei. Pe langa acestea mai avea stranse si paralute albe pentru zile negre; caci lega paraua cu zece noduri si tremura dupa ban.
Pentru a nu razleti feciorii de pe langa sine, mai dura inca doua case alature, una la dreapta si alta de-a stanga celei batranesti. Dar tot atunci lua hotarare nestramutata a tinea feciorii si viitoarele nurori pe langa sine – in casa batraneasca – si a nu orandui nimic pentru imparteala pana aproape de moartea sa. Asa facu; si-i radea inima babei de bucurie cand gandea numai cat de fericita are sa fie, ajutata de feciori si mangaiata de viitoarele nurori. Ba de multe ori zicea in sine: „Voi privighea nurorile, le-oi pune la lucru, le-oi struni si nu le-oi lasa nici pas a iesi din casa, in lipsa feciorilor mei. Soacramea – fie-i tarna usoara!- asa a facut cu mine. Si barbatu-meu – Dumnezeu sa mi-l ierte! – nu s-a putut plange ca l-am inselat sau i-am risipit casa; … desi cateodata erau banuiele… si ma probozea… dar acum s-au trecut toate!”

Tustrei feciorii babei umblau in carausie si castigau multi bani.Celui mai mare ii venea vremea de insurat, si baba, simtind asta, umbla valvartej sa-i gaseasca mireasa; si in cinci-sase sate, abia-abia putu nimeri una dupa placul ei: nu prea tanara, nalta si uscativa, insa robace si supusa. Feciorul nu iesi din hotararea maica-sa, nunta se facu si baba isi lua camasa de soacra, ba inca netaiata la gura, care insemneaza ca soacra nu trebuie sa fie cu gura mare si sa tot carteasca de toate cele.

Dupa ce s-a sfarsit nunta, feciorii s-au dus in treaba lor, iar nora ramase cu soacra. Chiar in acea zi, catre seara, baba incepu sa puna la cale viata nurori-sa. Pentru baba, sita noua nu mai avea loc in cui. „De ce mi-am facut cleste? ca sa nu ma ard”, zicea ea. Apoi se suie iute in pod si coboara de acolo un stiubei cu pene ramase tocmai de la raposata soacra-sa, niste chite de canepa si vreo doua dimerlii de pasat.
– Iata ce am gandit eu, noro, ca poti lucra noptile. Piua-i in casoaia de alature, fusele in oboroc sub pat, iar furca dupa horn. Cand te-i satura de strujit pene, vei pisa malai; si cand a veni barbatu-tau de la drum, vom face plachie cu costite de porc, de cele afumate, din pod, si, Doamne, bine vom manca! Acum deodata, pana te-i mai odihni, ia furca in brau, si pana maine dimineata sa gatesti fuioarele aceste de tors, penele de strujit si malaiul de pisat. Eu ma las putin, ca mi-a trecut ciolan peste ciolan cu nunta voastra. Dar tu sa stii ca eu dorm iepureste; si pe langa isti doi ochi, mai am unul la ceafa, care sede purure deschis si cu care vad, si noaptea si ziua, tot ce se face prin casa. Ai inteles ce ti-am spus?
– Da, mamuca. Numai ceva de mancare…
– De mancare? O ceapa, un usturoi s-o bucata de mamaliga rece din polita sunt destul pentru o nevasta tanara ca tine… Lapte, branza, unt si oua de-am putea sclipui sa ducem in targ ca sa facem ceva parale; caci casa s-a mai ingreuiat cu un mancau si eu nu vreau sa-mi pierd comandul.

Apoi, cand insera, baba se culca in pat, cu fata la perete, ca sa n-o supere lumina de la opait, mai dand a intelege nurori-sa ca are s-o privigheze; dar somnul o cuprinse indata, si habar n-avea de ce face nora-sa. Pe cand soacra horaia, dormind dusa, blajina nora migaia prin casa; acus la strujit pene, acus imbala tortul, acus pisa malaiul si-l vantura de buc. Si daca Enachi se punea pe gene-i, ea indata lua apa rece si-si spala fata, ca nu cumva s-o vada neadormita soacra si sa-i banuiasca. Asa se munci biata nora pana dupa miezul noptii; dar, despre ziua, somnul o dobori, si adormi si ea intre pene, caiere, fusele cu tort si bucul de malai. Baba, care se culcase odata cu gainile, se scula cu noaptea-n cap si incepu a tranti s-a plesni prin casa, incat biata nora, care de-abia atipise, de voie, de nevoie, trebui sa se scoale, sa sarute mana soacrei si sa-i arate ce-a lucrat. Incet-incet, nora s-a dat la brazda, si baba era multumita cu alegerea ce-a facut. Peste cateva zile, carausii sosesc, si tanara nevasta, vazandu-si barbatelul, mai uita din cele necazuri!

Nu trece mult, si baba pune la cale si pe feciorul cel mijlociu, si-si ia un suflet de nora intocmai dupa chipul si asemanarea celei dintai, cu deosebire numai ca aceasta era mai in varsta si ceva incrucisata, dar foc de harnica.
Dupa nunta, feciorii se duc iarasi in carausie si nurorile raman iar cu soacra acasa. Dupa obicei, ea le da de lucru cu masura si, cum insereaza, se culca, spunand nurorilor sa fie harnice si dandu-le de grija ca nu cumva sa adoarma, ca le vede ochiul cel neadormit.
Nora cea mai mare talmaci apoi celeilalte despre ochiul soacra-sa cel atoatevazator, si asa, una pe alta se indemnau la treaba, si lucrul iesea garla din mainile lor. Iara soacra huzurea de bine.

Dar binele, cateodata, asteapta si rau. Nu trece tocmai mult, si vine vremea de insurat si feciorului cel mic. Baba insa voia cu orice chip sa aiba o troita nedespartita de nurori… de aceea si chitise una de mai inainte. Dar nu-i totdeauna cum se chiteste, ce-i si cum se nimereste. Intr-o buna dimineata, feciorul mamei ii si aduce o nora pe cuptor. Baba se scarmana pe cap, da la deal, da la vale, dar n-are ce face, si, de voie, de nevoie, nunta s-a facut, si pace buna!
Dupa nunta, barbatii din nou se duc la treaba lor si nurorile raman iar cu soacra acasa. Baba iarasi le da de lucru cu masura si, cum vine seara, se culca dupa obicei. Cele doua nurori, vazand pe cea mai tanara codindu-se la treaba, ii zic:
– Da’ nu te tot codi, ca mamuca ne vede.
– Cum? Eu o vad ca doarme. Ce fel de treaba e aceasta? noi sa lucram, si ea sa doarma?!
– Nu cauta ca horaieste, zise cea mijlocie, mamuca are la ceafa un ochi neadormit, cu care vede tot ce facem, s-apoi tu nu stii cine-i mamuca, n-ai mancat niciodata moarea ei.
– La ceafa?… vede toate? n-am mancat moarea ei?… Bine ca mi-am adus aminte… Dar ce mancam noi, fetelor hai?
– Ia, rabdari prajite, draga cumnatica… Iar daca esti flamanda, ia si tu o bucata de mamaliga din coltar si cu niste ceapa si mananca.
– Ceapa cu mamaliga? d-apoi neam de neamul meu n-a mancat asa bucate! Da’ slanina nu-i in pod? unt nu-i? oua nu sunt?
– Ba sunt de toate, zisera cele doua, dar sunt ale mamucai.
– Eu cred ca tot ce-i a mamucai e s-al nostru si ce-i al nostru e s-al ei. Fetelor hai! S-a trecut de saga. Voi lucrati, ca eu ma duc sa pregatesc ceva de-a mancarii, stii cole, ceva mai omeneste; s-acus va chem si pe voi.
– Doamne, ce vorba ti-a iesit din gura! zisera cele doua. Vrei sa ne-aprindem paie in cap? sa ne zvarla baba pe drum?
– Las’ daca v-a durea capul! Cand v-a intreba pe voi, sa dati vina pe mine si sa lasati sa vorbesc eu pentru toate.
– Apoi dar… daa!… fa cum stii; numai sa nu ne bagi si pe noi in belea.
– Hai, fetelor, taceti, gura va mearga; ca nu-i buna pacea, si mi-e draga galceava. Si iese cantand:
Vai, saracul omul prost,
Bun odor la cas-a fost!

Nu trece nici un ceas la mijloc, s-un cuptor de placinte, cativa pui parpaliti in frigare si prajiti in unt, o strachinoaie de branza cu smantana si mamaliguta erau gata. Apoi iute cheama si pe celelalte doua in bordei, si se pun la masa cu toatele.
– Hai, fetelor, mancati bine si pe Domnul laudati, ca eu ma reped in crama s-aduc si un cofaiel de vin, ca sa mearga placintele aceste mai bine pe gat.
Dupa ce-au mancat s-au baut bine, le-au venit a canta, ca rusului din gura garliciului:
Soacra, soacra, poama acra,
De te-ai coace cat te-ai coace,
Dulce tot nu te-i mai face;
De te-ai coace toata toamna
Esti mai acra decat coarna;
De te-ai coace-un an s-o vara,
Tot esti acra si amara;
Iesi afara ca o para;
Intri-n casa ca o coasa;
Sezi in unghi ca un junghi.
S-au mancat, s-au baut, s-au cantat pana au adormit cu toatele pe loc.
Cand se scoala baba in zori de ziua, ia nurori daca ai de unde.
Iese afara speriata, da incolo, da pe dincolo, si cand intra in bordei, ce sa vada? bietele nurori jeleau pe soacra-sa… Pene imprastiate pe jos, farmaturi, blide aruncate in toate partile, cofaielul de vin rasturnat, ticalosie mare!…
– Da’ ce-i acolo? striga baba inspaimantata.
Nurorile atunci sar arse in picioare; si cele mari incep a tremura de frica, cum e varga, si lasa capul in jos de rusine. Iar cea cu pricina raspunde:
– Da’ bine, mamuca, nu stii c-au venit tatuca si cu mamuca, si le- am facut de mancare, si le-am scos un cofaiel de vin, si de aceea ne- am chefaluit si noi oleaca. Iaca, chiar mai dineoarea s-au dus.
– Si m-au vazut cuscrii cum dormeam?
– D-apoi cum sa nu te vaza, mamuca?!
– S-apoi de ce nu m-ati sculat? Manca-v-ar ciuma sa va manance!
– D-apoi da, mamuca, fetele aceste au spus ca d-ta vezi tot; si de aceea am gandit ca esti manioasa pe tatuca si pe mamuca, de nu te scoli. Si ei erau asa de mahniti, de mai nu le-a ticnit mancarea.
– Ei, lasa, ticaloaselor, ca va voi dobzala eu de acum inainte! Si de atunci nurorile n-au mai avut zi buna in casa cu baba. Cand isi aducea ea aminte de puicile cele nadolence si boghete, de vinisorul din crama, de risipa ce s-a facut cu munca ei, si c-au vazut-o cuscrii dormind asa lafaiata, cum era, crapa de ciuda si rodea in nurori, cum roade cariul in lemn.

Se lehametisera pana si cele doua de gura cea rea a babei; si cea mai tanara gasi acum prilej sa-i faca pe obraz si sa oranduiasca totodata si mostenirea babei prin o diata nemaipomenita pana atunci, si iata cum:
– Cumnatelor, zise ea intr-o zi, cand se aflau singure in vie. Nu putem trai in casa aceasta de n-om face toate chipurile sa scapam de harca de baba.
– Ei, cum?
– Sa faceti cum v-oi invata eu, si habar sa n-aveti.
– Ce sa facem? intreba cea mai mare.
– Ia, sa dam busta in casa la baba, si tu s-o iei de canepa dracului si s-o trasnesti cu capul de peretele cel despre rasarit, cat ii putea; tot asa sa faci si tu cu capul babei, de peretele cel despre apus, s-apoi ce i-oi mai face si eu, veti vedea voi.
– D-apoi cand or veni ai nostri?
– Atunci, voi sa va faceti moarte-n papusoi, sa nu spuneti nici laie, nici balaie. Oi vorbi eu si cu dansii, si las’ daca va fl ceva!…

Se induplecara si cele doua, intrara cu toatele in casa; luara pe baba de par s-o izbira cu capul de pereti pana i-l dogira. Apoi cea mai tanara, flind mai sugubata decat cele doua, tranteste baba in mijlocul casei s-o framanta cu picioarele, s-o ghigoseste ca pe dansa; apoi ii scoate limba afara, i-o strapunge cu acul si i-o presura cu sare si cu piper, asa ca limba indata se umfla, si biata soacra nu mai putu zice nici carc! si, slaba si stalcita cum era, cazu la pat bolnava de moarte.
Apoi nurorile, dupa sfatuirea celei cu pricina, asezara baba intr-un asternut curat, ca sa-si mai aduca aminte de cand era mireasa; si dupa aceasta incepura a scoate din lada babei valuri de panza, a-si da ghiont una alteia si a vorbi despre starlici, toiag, nasalie, poduri, paraua din mana mortului, despre gainile ori oaia de dat peste groapa, despre strigoi si cate alte nazdravanii infioratoare, incat numai aceste erau de ajuns, ba si de intrecut, s-o vare in groapa pe biata baba. Iaca fericirea visata de mai inainte cum s-a implinit!
Pe cand se petreceau aceste, iaca s-aud scartaind niste care: barbatii veneau. Nevestele lor le ies intru intampinare si, dupa sfatuirea celei mai tinere, de la poarta s-arunca in gatul barbatilor si incep a-i lua cu vorba si a-i dezmierda care de care mai magulitor.
– Da’ ce face mamuca? intrebara cu totii deodata cand dejugau boii.
– Mamuca, le lua cea mai tanara vorba din gura, mamuca nu face bine ce face; are de gand sa ne lase sanatate, sarmana.
– Cum? zisera barbatii inspaimantati, scapand resteiele din mana.
– Cum? Ia, sunt vreo cinci-sase zile de cand a fost sa duca viteii la suhat, si un vant rau pesemne a dat peste dansa, sarmana!… ielele i-au luat gura si picioarele.

Fiii se reped atunci cu totii in casa la patul mane-sa; dar biata baba era umflata cat o butie si nici nu putea blesti macar din gura; simtirea insa nu si-o pierduse de tot. Si, vazandu-i, isi misca putin mana si arata la nora cea mare si la peretele despre rasarit, apoi arata pe cea mijlocie si peretele despre apus; pe urma pe cea mai tanara si jos in mijlocul casei; dupa aceea de-abia putu aduce putin mana spre gura si indata cazu intr-un lesin grozav.
Toti plangeau si nu se puteau dumeri despre semnele ce face mama lor. Atunci nora cea tanara zise, prefacandu-se ca plange si ea:
– Da’ nu intelegeti ce vrea mamuca?
– Nu, zisera ei.
– Biata mamuca lasa cu limba de moarte: ca fratele cel mare sa ia locul si casa cea despre rasarit; cel mijlociu, cea despre apus; iara noi, ca mezini ce suntem, sa ramanem aici, in casa batraneasca.
– Ca bine mai zici tu, nevasta, raspunse barbatu-sau. Atunci ceilalti, nemaiavand incotro sovai, diata ramase buna facuta.
Baba muri chiar in acea zi, si nurorile, despletite, o boceau de vuia satul. Apoi, peste doua zile, o ingropara cu cinste mare, si toate femeile din sat si de prin meleagurile vecine vorbeau despre soacra cu trei nurori si ziceau: „Ferice de dansa c-a murit, ca stiu ca are cine-o boci!”