Ca sa nu mai ramaie repetent si anul acesta, mam’ mare, mamitica si tanti Mita au promis tanarului Goe sa-l duca-n Bucuresti de 10 mai. Putin ne importa daca aceste trei dame se hotarasc a parasi locul lor spre a veni in Capitala numai de hatarul fiului si nepotelului lor. Destul ca foarte de dimineata, dumnealor, frumos gatite, impreuna cu tanarul Goe, asteapta cu multa nerabdare, pe peronul din urbea X, trenul accelerat care trebuie sa le duca la Bucuresti. Adevarul e ca, daca se hotaraste cineva sa asiste la o sarbatoare nationala asa de importanta, trebuie s-o ia de dimineata. Trenul in care se vor sui ajunge in Gara de Nord la opt fara zece a.m. D. Goe este foarte impacient si, cu un ton de comanda, zice incruntat:

– Mam’ mare! de ce nu mai vine?… Eu vreau sa vie!
– Vine, vine acuma, puisorul mamii! raspunde cucoana. Si saruta pe nepotel; apoi ii potriveste palaria. Tanarul Goe poarta un frumos costum de marinar, palarie de paie, cu inscriptia pe pamblica: le Formidable, si sub pamblica biletul de calatorie infipt de tanti Mita, ca „asa tin barbatii biletul”.
– Vezi ce bine-i sade lui – zice mam’ mare – cu costumul de marinel?
– Mamito, nu ti-am spus ca nu se zice marinel?
– Da’ cum?
– Marinal…

– Ei! ziceti voi cum stiti; eu zic cum am apucat. Asa se zicea pe vremea mea, cand a iesit intai moda asta la copii – marinel.
– Vezi, ca sunteti proaste amandoua? intrerupe tanarul Goe. Nu se zice nici marinal, nici marinel…
– Da’ cum, procopsitule? intreaba tanti Mita cu un zambet simpatic.
– Mariner…
– Apoi de! n-a invatat toata lumea carte ca d-ta! zice mam’ mare, si iar saruta pe nepotel si iar ii potriveste palaria de mariner.

Dar nu e vreme de discutii filologice: soseste trenul – si nu sta mult.Trenul este plin… Dar cu multa bunavointa din partea unor tineri politicosi, cari merg pana la o statie apropiata, se fac locuri pentru dame. Trenul a plecat… Mam’ mare isi face cruce, apoi aprinde o tigara… Goe nu vrea sa intre in cupeu; vrea sa sada in coridorul vagonului cu barbatii.

– Nu!… nu e voie sa scoti capul pe fereastra, mititelule! zice unul dintre tineri lui d. Goe, si-l trage putin inapoi.
– Ce treaba ai tu, uratule? zice mititelul smucindu-se. Si dupa ce se stramba la uratul, se spanzura iar cu amandoua manile de vergeaua de alama si scoate iar capul. Dar n-apuca sa raspunza ceva uratul, si mititelul isi retrage ingrozit capul gol inauntru si-ncepe sa zbiere.

– Mamitoo! mam’ maree! tantii!
– Ce e? Ce e? sar cocoanele.
– Sa opreasca! zbiara si mai tare Goe, batand din picioare. Mi-a zburat palaria! sa opreascaaa!!! Tot intr-un timp, iacata conductorul intra sa vaza cine s-a suit de la statia din urma.
– Biletele, domnilor! Cocoanele arata biletele dumnealor, explicand d-lui conductor de ce nu poate si Goe sa faca acelasi lucru: fiindca biletul era in pamblica palariei, si, daca a zburat palaria, fireste c-a zburat cu pamblica si cu bilet cu tot. Dar avea bilet…
– Parol! chiar eu l-am cumparat! zice tanti Mita.

Conductorul insa nu intelege, pretinde bilet; daca nu, la statia apropiata, trebuie sa-l dea jos pe d. Goe. Asa scrie regulamentul: daca un pasager n-are bilet si nu declara ca n-are bilet, i se ia o amenda de 7 lei si 50 de bani, si-l da jos din tren la orice statie.
– Dar noi n-am declaratara? striga mamita.
– Ce e vinovat baiatul daca i-a zburat palaria? zice mam’ mare.
– De ce-a scos capul pe fereastra? eu i-am spus sa nu scoata capul pe fereastra! zice cu pica uratul.
– Nu-i treaba dumitale! ce te-amesteci d-ta? zice tanti Mita uratului…
– Uite ce e, cucoana – zice conductorul – trebuie sa platiti un bilet…

– Sa mai platim? n-am platitara o data?
– Si pe dasupra un leu si 25 de bani.
– Si pe dasupra?…
– Vezi, daca nu te-astamperi? zice mamita, si-l zguduie pe Goe de mana.
– Ce faci, soro? esti nebuna? nu stii ce simtitor e? zice mam’ mare.

Si, apucandu-l de mana cealalta, il smuceste de la mamita lui, tocmai cand trenul, clantanind din roate, trece la un macaz. Din smucitura lu’ mam’ mare intr-un sens, combinata cu clatinatura vagonului in alt sens, rezulta ca Goe isi pierde un moment centrul de gravitate si se reazima in nas de clanta usii de la cupeu. Goe incepe sa urle… in sfarsit, n-au ce sa faca. Trebuie sa se hotarasca a plati biletul, pe care are sa-l taie conductorul din carnetul lui. Pacat insa de palarie!… Ce-o sa faca d. Goe la Bucuresti cu capul gol? si toate pravaliile inchise!… s-ar intreba oricine, care nu stie cata grije are mam’ mare si cata prevedere. Cum era sa plece baiatul numai cu palaria de paie? Daca se intampla sa ploua, ori racoare? si mam’ mare scoate din saculetul ei un beret tot din uniforma canonierii le Formidable.

– Te mai doare nasul, puisorule? intreaba mam’ mare.
– Nu… raspunde Goe.
– Sa moara mam’ mare?
– Sa moara!
– Ad’, sa-l pupe mam’ mare, ca trece!

Si-l pupa in varful nasului; apoi, asezandu-i frumos beretul:
– Parca-i sade mai bine cu beretul!… zice mam’ mare scuipandu-l sa nu-l deoache, apoi il saruta dulce.
– Cu ce nu-i sade lui bine? adaoga tanti Mita, si-l scuipa si dumneaei si-l saruta.
– Lasa-l incolo! ca prea e nu stiu cum!… Auzi d-ta! palarie noua si biletul! zice mamita, prefacandu-se foarte suparata.
– Sa fie el sanatos, sa poarte mai buna! zice mam’ mare.

Dar mamita adaoga:
– Da’ pe mamitica n-o pupi?
– Pe tine nu vreau! zice Goe cu humor.
– Asa? zice mamita. Lasa!… si-si acopere ochii cu mainile si se face ca plange.
– Las’ ca stiu eu ca te prefaci! zice Goe.
– Ti-ai gasit pe cine sa-nseli! zice mam’ mare.

Mamita incepe sa raza; scoate din saculet ceva si zice:
– Cine ma pupa… uite!… ciucalata! Mamita pupa pe Goe, Goe pe mamita si, luand bucata de ciucalata, iese iar in coridor.
– Puisorule, nu mai scoate capul pe fereastra!… E lucru mare, cat e de destept! zice mam’ mare.
– E ceva de speriat, parol! adaoga tanti Mita. Pe cand Goe isi mananca afara ciucalata, cocoanele se dau in vorba de una, de alta… Trenul alearga acuma de spre Crivina catre Peris.
– Ia mai vezi ce face baiatul afara, mamito! zice mamita catre mam’ mare.

Mam’ mare se ridica batraneste si se duce in coridor:
– Goe! puisorule! Goe! Goe! Goe nicaieri.
– Vai de mine! tipa cucoana, nu-i baiatul! Unde e baiatul!… s-a prapadit baiatul! Si toate cucoanele sar…
– A cazut din tren baiatul! tato, mor! Dar deodata, cu tot zgomotul trenului, se aud bubuituri in usa compartimentului unde nu intra decat o persoana.

– Goe! maica! acolo esti?
– Da!
– Aide! zice mam’ mare, iesi odata! ne-ai speriat.
– Nu pot! zbiara Goe dinauntru.
– De ce?… te doare la inima?
– Nu! nu pot…
– E incuiat! zice mam’ mare, vrand sa deschida pe dinafara.
– Nu pot deschide! zbiara Goe desperat.

– Vai de mine! ii vine rau baiatului inauntru! in sfarsit, iacata conductorul cu biletul: primeste paralele si libereaza pe captiv, pe care toate trei cocoanele il saruta dulce, ca si cum l-ar revedea dupa o indelungata absenta. si mam’ mare se hotaraste sa stea in coridor, pe un geamantan strain, sa pazeasca pe Goe, sa nu se mai intample ceva puisorului. Puisorul vede o linie de metal in coltul coridorului, care are la capatul de sus o masina cu maner. Se suie-n picioare pe geamantan, pune mana pe manerul masinii si incepe sa-l traga.

– Sezi binisor, puisorule! sa nu strici ceva! zice mam’ mare. Trenul isi urmeaza drumul de la Peris catra Buftea cu mare viteza. Dar pe la mijlocul kilometrului 24, deodata s-aude un suier, apoi semnalul de alarma, trei fluiere scurte, si trenul se opreste pe loc, producand o zguduitura puternica. Ce e? ce e?… Toti pasagerii sar inspaimantati la ferestre, la usi, pe scari…
– Goe! puisorule! Goe! striga tanti Mita si se repede afara din compartiment. Goe este in coridor… De ce s-a oprit trenul?

Cineva, nu se stie din ce vagon, a tras semnalul de alarma. Din ce vagon?… Asta e usor de constatat; manivela semnalului nu se poate trage decat rupandu-se ata innodata si cu nodul plumbuit. Personalul trenului umbla forfota, examinand roatele tamponate cu toata presiunea, asa de tamponate ca-i trebuie vreo zece minute mecanicului sa-si incarce iar pompa de aer comprimat si sa poata urni trenul din loc. in toata vremea asta, conductorii si seful trenului alearga din vagon in vagon si cerceteaza aparatele semnalelor de alarma.

Cine poate ghici in ce vagon era rupta ata plumbuita si rasturnata manivela? Ciudat! tocmai in vagonul de unde zburase mai adineauri palaria marinerului! Cine? cine a tras manivela? Mam’ mare doarme in fundul cupeului cu puisorul in brate. Nu se poate sti cine a tras manivela. Trenul se porneste in sfarsit, si ajunge in Bucuresti cu o intarziere de cateva minute. Toata lumea coboara. Mam’ mare asaza frumusel beretul lui Goe, il scuipa pe puisor sa nu-l deoache, il intreaba daca-l mai doare nasul si-l saruta dulce.

Apoi cocoanele se suie cu puisorul in trasura si pornesc in oras:
– La bulivar, birjar! la bulivar!…