Totul a inceput intr-o zi frumoasa de primavara. Era 11 aprilie, cand, in sfarsit, dupa 8 ani de casatorie si dupa multe scrisori trimise barzei, s-a hotarat sa isi faca cuib si in casa noastra. Am facut testul dimineata la prima ora si nu-mi venea sa cred ca iesise pozitiv. Prima care a aflat vestea cea mare a fost mamaie (soacra mea). Ea era singura acasa si tot ea atunci a zis ca-i baiat. Si-l dorea enorm! Avea numai nepoate. Al meu sot abia seara cand a venit de la munca a aflat, dar nu-i venea sa creada, parca totul era un vis. La cateva zile am repetat testul, pentru siguranta noastra si s-a confirmat ca venea bebe. 

Am avut o sarcina fara probleme, fara greturi, fara pofte, fara multe kilograme luate in timpul sarcinii. Am fost si la munca pana in ultimile zile. Cand aveam 5 luni am cununat,  dar cum nu totul merge bine in viata a venit si partea rea. Intr-o zi de miercuri, 24 septembrie, m-am dus sa fac o ecografie de rutina. Atunci mi s-a confirmat ca o sa fie baiat. Am ajuns acasa si i-am dat vestea lui mamaie, care s-a bucurat cu toate ca se simtea rau (era bonlava de multi ani). Dar bucuria nu a tinut mult caci la 2 zile, chiar de ziua ei, pe 26 septembrie Dumnezeu s-a gandit sa o ia la El. A fost un soc pentru noi. Ne-a trebuit mult timp sa ne revenim dupa aceea, dar cum se zice: Dumnezeu ne ia, Dumnezeu ne da, asa ca la nici o luna dupa moartea ei bebele meu se grabea sa vina pe lume, cu toate ca nu aveam decat 32 saptamani. Vroia sa ne ia prin surprindere.

Totul a inceput pe 21 octombrie. Pierdeam sange si aveam contractii (nu prea stiam eu ce-s alea), asa ca am ajuns la urgenta, la noi in localitate. Aveam dilatatie si colul sters. Cum noi nu avem sectie de prematuri, m-au trimis urgent la Constanta, iar  acolo am avut norocul sa ma ia in primire o doctorita de nota 20 (careia o sa ii multumesc toata viata). Mi-a explicat cum sta treaba si care sunt riscurile unei nasteri asa de devreme si ca cel mai bine e ca bebele sa stea cat mai mult in burta mea, asa ca am inceput tratamentul imediat, injectii, perfuzii si repaus total. Dar nu s-a putut face mare lucru caci miercuri, 22 octombrie, la ora 8 dimineata, mi s-a rupt apa , asa ca…pregatirea de nastere!

Mi s-a facut cezariana ca sa nu riscam nimica, si la 9.40 a venit pe lume printul meu (asa il alint eu). A fost un copil puternic, cu toate ca avea doar 1700 g, 41cm si s-a nascut cu nota 7. Eu l-am vazut abia a doua zi, seara, cand am putut sa ma ridic singura din pat, caci pe mine m-au dus la salon, iar pe el l-au tinut la reanimare timp de 2 saptamani, cu perfuzii si branula. A facut tratament, apoi a mai stat inca 2 saptamani cu mine la salon, dar tot la incubator, asta pana a ajuns la 2400 g si am plecat acasa.  
                                                                                 
Azi am un baiat de 7 luni si jumate, ce cantareste 7, 300 kg, care gangureste toata ziua, face pasi si mananca aproape orice. I-au dat si dintii; in total iesiti avem 4 si inca doi sunt pe drum.

Asta este povestea noastra. Ah, era sa uit, numele lui este Luca Daniel (Daniel a fost dorinta lu mamaie). Dumnezeu mi-a luat-o pe mamaie, care era balanta, si mi-a dat la schimb o alta balanta, ca sa ne mentinem echilibrul in viata…

valyi, membru NN