Pe 21 octombrie, duminica, la ora 14 eram cu nasii pe la noi…eu cu nasa la barfa iar sotul si nasul se cazneau sa monteze niste jaluzele dragutze pe care le cumparasem cu o zi inainte…
Pe la 15:30 simt ca nu mai pot sta pe canapea, crampele erau scurte dar suparatoare…Ma intind si continui sporovaiala cu nasa…Pe la 15:50 le spun – mai in gluma, mai in serios – ca eu merg sa-mi fac dus si ca in scurt timp vom merge la spital…Sotul si nasul se amuzau, ca ei nu termina de montat jaluzelele, sa mai astept…Am facut dusul, m-am cosmetizat, am revizuit bagajul si – odata jaluzelele montate – am pornit spre spital…
Contractiile erau ceva mai puternice, chiar uneori mi se taia si respiratia de la intensitatea lor si deja le aveam la 5 minute distanta…Am tot glumit in masina ca nu ma vor opri azi la spital, una-alta…Fiind traficul de duminica, la 16:10 am ajuns la spital, acriturile de la camera de garda m-au consultat si mi-au spus ca am dilatatie 5 si l-au sunat pe dr. meu sa il intrebe daca sa-mi rupa membranele sau nu pana vine el…Dr. meu nu le-a dat voie decat sa-mi faca o ecografie si a promis ca vine repede…S-au zgait la ecografie vreo 30 de min, ca nu reuseau sa vada bine copilul…deja ma cam speriasem, dar nu pt mine, ci pt bebe…Mie mi-era tare teama de clisma, dar nici nu s-a pus problema, totul mergea prea repede.
Verdictul: gata, o ducem in sala de nasteri! Oops…au inceput sa-mi tremure picoarele, am iesit sa-l mai pup o data pe sot si sa ii linistesc pe nasi si cu bagaj cu tot am urcat direct in sala de nasteri, unde m-au pus pe un pat, langa calorifer…Cele 2 moase tinere care erau pe tura au vorbit tot timpul cu mine si m-au incurajat f mult. Trebuie spus ca in aceeasi sala de nasteri mai erau 2 gravidutze care erau in travaliu de dimineata…si acum era ora 17:10…a venit dr meu zambitor si mi-a insuflat o mare incredere in fortele mele…Apoi, desi eu aveam epidurala in geanta, m-a sfatuit sa renunt la idea de epidurala, sa nu cumva sa-mi prelungeasca travaliul…
Moasele mi-au spus sa insist totusi, daca tin neaparat sa nasc cu anestezie…Dr m-a controlat din nou si…aveam dilatatie 7-8, deja era prea tarziu pt epidurala…M-a cuprins o panica fara margini…si contractiile erau din ce in ce mai dureroase…cu tot respiratul ca la carte pe care-l faceam, simteam ca mi se taie respiratia cateva secunde, atat cat dura fiecare contractie…Mi-au pus o perfuzie cu glucoza…Ma durea din ce in ce mai tare…dr a stat tot timpul langa mine, vb cu mine, ma incuraja, numara secundele pe care le mai am pana intru in perioada de relaxare dintre contractii…
La un mom dat, i-am spus ca o sa lesin, k nu mai suport durerea…M-a incurajat din nou, asigurandu-ma ca trebuie sa pot, pt binele lui bebe…Deja era f greu de suportat…bebe cobora vertiginos, iar eu muream de frica…In timpul unei contractii ceva mai dureroase dr mi-a rupt membranele si am simtit ceva cald prelingandu-se…altceva nimic. Cele mai grele au fost ultimele 3-4 contractii, pana sa iasa capul fetitei mele. Am simtit ca ma rup in 2, desi m-a taiat nu am simt nimic, doar durerea de la contractii si pe cele 2 moase dragutze apasandu-se temeinic pe burta mea…apoi am auzit-o plangand…
La ora 18:18…un glas ca un cor de ingeri…nu am mai simtit nimic, nu-mi mai pasa ce se intampla cu mine. Am vazut in geam, reflectandu-se (era deja intuneric) pe dr, cum ii taie cordonul ombilical si nu mai conta nimic altceva…Mi-au dat-o sa o pup, am apucat sa pup o manutza intinsa spre mine…era murdara de o gelatina albicioasa si plangea…toata lumea vorbea cu drag la adresa ei…pana si infirmierele venisera sa vada…
Langa mine au aspirat-o si au cantarit-o…intre timp, dr scormonea prin mine dupa placenta…Nu mai conta…o vedeam pe chiriasa garsonierei, cu care am fost impreuna 9 luni, trup si suflet…Eram in al 9-lea cer! Bebe a fost dusa la neonato, deja incetase sa mai planga cand s-a simtit curata…Pe mine dr ma cosea de zor…cu fire resorbabile la perineu si cu fire catgut la vagin…Nu ma durea nimic, dar nu mai aveam rabdare…Doctorul a zis sa nu-l grabesc, ca are o comanda speciala de la sotz pentru o cusatura “cu model” ..am mai sporovait cu dr si moasele, iar la ora 18:55 eram gata cusuta…A trebuit sa mai stau 4 ore in sala de nasteri, masandu-ma pe burtica…
Intre timp, am asistat la nasterea naturala a unui flacau de 4,5 kg…cu a carui mamica m-am imprietenit mai apoi…chiar ii spuneam ca in afara de personalul medical sunt prima persoana care a asistat la nastere…Este sublim! Am scris prea mult si nu mai are rost sa va spun ce am simtit in noaptea aceleiasi zile, cand mi-am tinut comoara in brate prima oara, iar ea, auzindu-ma a deschis ochii si s-a uitat linistita la mine, ca si cum ar fi zis: stiam eu ca o sa ajungem fata in fata! Hihi! Alt moment unic a fost cel al primului alaptat…Sunt niste sentimente extraordinare…Fiecare mama stie ce vreau sa spun…
Ehei, ce frumos a fost cand m-ama reintalnit cu sotul si am inceput sa plangem ca niste copii…Intr-adevar relatia noastra era minunata, dar fara continut, pana a venit iubita noastra Maria-Adina!
Sper ca v-a placut povestea mea si doresc tuturor o nastere asa usoara si rapida ca a mea!