Ce putem face in legatura cu persoanele care ne dau atatea sfaturi pentru cresterea bebelusului, de altfel cu buna intentie , dar care mie cel putin mi se par mult prea “trecute de vreme “, ca sa utilizez un vocabular mai finut?
In general, mamele si soacrele (bunicii copiilor) sunt foarte bine puse la punct la acest capitol. Ca doar si ele au crescut copii si stiu despre ce este vorba. Cum poti sa le spui fara sa le jignesti, ca asta este cea mai mare problema, ca nu mai sunt de actualitate acele sfaturi?
Am crezut ca imi va fi mai frica de tot ceea ce se va intampla de cand a aparut galuscuta in viata noastra, dar ma bucur sa observ ca toate imi vin foarte natural. De cand am ajuns acasa de la spital parca stiam dinainte ce am de facut, iar unde nu eram sigura, citeam de pe net mai multe pareri si ma opream la care credeam eu instinctiv ca ni se potriveste. Si, se pare ca instinctul nu m-a dezamagit nici de data asta si am reusit sa ne descurcam foarte bine. A fost destul de greu la inceput, este adevarat ca te ajunge oboseala si stresul, dar dupa doua-trei saptamani iti intri in ritm si parca faci asta de-o viata. Temeri mai apar de-a lungul drumului, dar le rezolvi pe fiecare in parte, atunci cand este momentul.
Problemele, insa, abia acum incep sa apara: ca de ce nu-i dai ceai sau apa copilului? Cum sa-i ajunga doar laptele, pe care te chinui sa nu-l pierzi din cauza nervilor…? Cum sa nu-i dai nimic altceva in afara de san pana la sase luni ? “Ca doar altii mancau fasole batuta de la trei luni si uite ce sanatosi si frumosi sunt… “ Cum sa scoti copilul afara inainte de botez? Ca doar ar trebui sa astept luna noiembrie – cand era botezul – si sa-l scot anul urmator cand vine caldura ( deci o mica concluzie : copilul dupa unii se scoate dupa ce face 7-8 luni sau cand vine caldura…) Si cate si mai cate …
Am incercat sa explic ca asa ne-au recomandat medicii de la spital, pediatra copilului (in care avem incredere, ca doar de aceea ne-am inscris la ea..) si alte colege sau prietene care au nascut in “era “ noastra, dar oricum stiu ele mai bine…Vreau sa va spun ca am renuntat sa mai “lupt “. Stiu dinainte ca este o “batalie” pe care nu am nici cea mai mica sansa sa o castig… Dar, spre bucuria mea, impreuna cu sotul, am reusit pana acum sa facem ce am crezut noi ca este mai bine si se pare ca nu ne-am inselat. Buba, ca sa-i spun asa, nu se va vindeca niciodata…incontinuu se gaseste ceva legat de modul in care imi cresc eu copilul ca sa nu fie bine, sau sa fie mult mai bine sub o alta forma …Exact cea pe care nu o “urmez “ eu …
mirela1974, membru NN