Mi-am intalnit sotul in 2001, in seara de Craciun, si am stiut, din prima clipa, ca este sufletul meu pereche, iar, cand m-a strans prima oara de mana, am stiut ca nu-mi va mai da drumul. Anii au trecut si in mine a inceput sa rasara dorinta arzatoare de a avea un copil. Am inceput sa discutam despre viitorul nostru copil, ne faceam planuri in cele mai mici amanunte, dar nu aveam curajul sa incercam sa procreem. Amandoi eram tare speriati ca nu vom face fata, ca nu vom sti cum sa-l ingrijim, iar aceasta teama a domnit trei ani in sufletele noastre. Intr-o buna zi am luat decizia sa nu ne protejam, in timpul iubirii noastre m-am rugat la Dumnezeu sa-mi trimita copilasul chiar atunci pentru ca nu stiam daca as fi avut curajul si a doua zi sa nu ma protejez. La doua saptamani dupa actul nostrum de iubire ne-am luat concediu pentru a amenaja casa, dar de muncit a muncit doar sotul meu pentru ca mie imi era incredibil de somn continuu. Deja rasarise in mine gandul ca as putea fi insarcinata! De ziua mea m-am trezit convinsa fiind ca puiul nostru drag a hotarat sa coboare in pantecele mele, seara , ajunsa acasa de la lucru, am mers impreuna cu sotul meu pentru a cumpara doua teste de sarcina, a urmat confirmarea sentimentelor de la inceputul zilei. Am fost fericiti, speriati, dar fericiti. Eram insarcinata!
Cu ani in urma, cativa doctori ma speriasera spunandu-mi ca imi va fi foarte greu sa pastrez o sarcina pentru ca am bazinul foarte ingust, cu acest gand am fost la primul control ginecologic. Am avut norocul sa intalnim o doamna doctor extraordinara, care ne-a asigurat ca totul va decurge normal. Prima oara, cand ne-am vazut pruncul la ecograf, simteam ca murim amandoi de fericire. Toata sarcina am fost plina de viata, de bucurie, am simtit pe deplin fiecare adiere de vant, am mirosit intens fiecare floare si m-am delectat cu toate privelistile oferite de natura. Eu, o fiinta certata cu fructele si legumele, dintr-o data am savurat fiecare fruct si fiecare leguma, intr-un mod incredibil de natural, am renuntat la a fugi pe strada si am adoptat mersul domol ardelenesc, nimic din ceea ce am facut in timpul sarcinii nu mi s-a parut o povara, chiar si mutatul de pe o parte pe cealalta in timpul noptii. Expresia „m-am chinuit 9 luni de zile cu tine” mine nu mi se potriveste, mie pruncul meu mi-a adus doar fericire.
Pe 18 octombrie, la ultimul control ginecologic, doamna doctor ne-a intrebat ce zodie preferam pentru copilul nostru, balanta sau scorpion, iar noi, nauciti, am raspuns ca nu ne pasa. Doamna doctor a ales pentru noi, scorpion si am fost programata la cezariana pe 24 octombrie . In seara de 20 octombrie au inceput contractiile dureroase si neregulate. Eram convinsa ca sunt false, drept urmare a doua zi dimineata, desi aveam dureri din ce in ce mai mari, mi-am trimis sotul la serviciu. Pana la urma am hotarat sa sun doctorita si sa-i spun ce se intampla. Evident m-a chemat la spital. Sotul a venit intr-o fuga acasa, ne-am suit intr-un taxi, iar contractiile mele erau din 4 in 4 minute spre disperarea sotului meu.
Ajunsa la spital, doamna doctor m-a anuntat ca voi naste natural, pentru ca am dilatatie mare. Eram nespus de speriata, nu pentru mine ci pentru copil, imi era frica sa nu se ajunga la forceps, trebuie sa va spun ca aveam o burtica URIASA. Nasterea a fost cel mai minunat moment din viata mea, durerile au fost suportabile, iar travaliu a fost scurt. Dupa ce s-a nascut nu a plans pentru cateva secunde si m-am speriat teribil, dar, la scurt timp, a urmat un scancet incet si linistit. Carol Sebastian a sosit in lumea asta pe 21 octombrie 2008 la 15.35.
La doua zile dupa nastere eram, in sfarsit, toti trei acasa. Carol Sebastian, pruncul meu, nu vroia sa suga, dar Doamne-Doamne mi-a dat putere si l-am tinut 30 de ore continuu la piept si… usor, usor a acceptat ca trebuie sa depuna un efort, i-a placut atat de mult la piept incat nu s-a lasat intarcat pana la un an. Cand au inceput colicii am simtit ca mi se sparge inima in mii de bucati, o fiinta atat de mica si neajutorata nu merita atata durere inca de la inceputul vietii pe acest pamant. Ne-am bucurat de primul zambet, de prima mana intinsa, de primul gangurit. In vietile noastre nu exista nimic altceva in afara ingerului nostru Carol Sebastian. Primul dintisor a venit la 5 luni jumate, si-a ridicat capsorul la 1 luna, a stat in fundulet la 5 luni, a pasit pentru prima oara la 7 luni jumate. Toate aceste prime lucruri facute de el ne-au dat forta, ne-au facut sa renastem. De cand a venit pe lume, Carol Sebastian, ne-a umplut vietile cu sentimente si trairi despre care nici nu stiam ca exista. Acum nu pot intelege cum am putut trai fara el atata timp. Acum imi dau seama cat de seaca putea fi existenta noastra. Un copil este o minune, un inger, un dar divin. Desi sunt atat de fragili pot transmite o forta de neimaginat.
Il iubim din suflet pe Carol Sebastian. Acum are un an si o luna si ii plac foarte mult cartile inca de cand a putut sa tina una in mana, este inebunit dupa ratuste, ii place sa urce scari, zambeste aproape oricui. Este un copil cu un suflet extraordinar, iubeste orice este viu si stie sa-si manifeste sentimentele. Are totate calitatile la care am visat cat timp l-am asteptat sa vina in bratele mele.
In familia noastra au existat si neintelegeri pana ne-am adaptat vietii in trei, dar ne iubim foarte mult si, daca inainte eram legati pe viata de o strangere de mana, acum suntem legati pentru eternitate prin Carol Sebastian.