Incepusem sa ne gandim serios ca timpul trece si ca este vremea sa devenim si noi parinti, sa intram in randul lumii. Toti prietenii nostri aveau copii si vesnica si invariabila intrebare pe care o auzeam cand ne intalneam cu ei era: cand vine bebe? Ne gandeam si ca exista cupluri care nu pot face bebe ani de zile asa ca ne-am pus pe treaba. In urmatoarea luna eram deja cu testul de sarcina in mana si cand s-au facut doua liniute roz parca s-a invartit lumea cu mine. Imi era teama de ce va urma, de sarcina, daca voi fi o mama buna, daca sunt pregatita cu adevarat…Sotul meu s-a bucurat insa enorm, a facut poze cu testul de sarcina, cu mine. Si asa a inceput aventura celor 9 luni de zile.
Am trecut prin toate manifestarile clasice ale sarcinii: greata de dimineata (la mine era greata de toata ziua), raul la anumite mirosuri (mai ales la cafea), dureri de burtica si de sani, picioare umflate, vezica de dimensiunea unei nuci si mers la toaleta de n ori pe noapte, respiratie grea, arsuri la stomac etc. Daca am uitat sa spun ceva este doar pentru ca acum mi se pare undeva departe aceasta perioada…Incet, incet, au trecut lunile si cand aveam 8 luni si o saptamana mi s-au rupt membranele.
Mi-am sunat medicul care mi-a spus sa iau bagajul cu mine, sa merg la spital pentru ca nu ma voi intoarce acasa decat dupa ce voi naste. Am avut un travaliu lung si dureros (cu injectii pentru dilatare- 24 de ore), dupa care medicul a decis ca e mai bine sa facem cezariana (nu ma dilatasem decat 2 si bebele incepuse sa fie stresat in burtica).
Asa s-a nascut puiul meu intr-o zi de martie (26) in care a nins ca in povesti. Am stat la terapie intensiva o zi si jumatate, iar dupa ce am ajuns in salon am mers tinandu-ma cu mana de perete sa imi vad in sfarsit minunea…Desi imi era teama ca nu o sa stiu ce sa fac cu puiul, parca totul a venit de la sine cand l-am luat in brate…Am stiut sa ii schimb scutecelul, sa il alaptez, sa il adorm, sa am grija de el. Acum suntem acasa, avem doua luni si aproape trei saptamani si tati are grija de noi amandoi.
Suntem impliniti si parca nici nu ne mai amintim perioada in care eram doar doi.
Membru NN: „scumpetea„