Privesc mii de flori, în zare,
Dar cã zboarã mi se pare…
De tulpinã s-au desprins
ªi plutesc încet, ca-n vis?

Sunt imagini… uimitoare!
Soarele, din raze, pare
C-a fãcut steluþe mii,
Sã-i încânte pe copii.

C-o pensulã fermecatã,
Din culori de curcubeu,
Le picteazã tot mereu,
Sã încânte lumea toatã.

Nu mã dumiresc ºi pace!
Dar priveliºtea îmi place!
Tot alerg ºi-ncerc sã prind,
Cu mânuþa sã cuprind,

O steluþã lucitoare,
Sau floare cu aripioare.
“Mami! Mami, unde eºti?
Parcã suntem în poveºti!”

“Fluturaºi sunt, dragul meu,
ªi ei zboarã tot mereu.
Dacã-i prinzi în palma ta,
Nu vor mai putea zbura!”

ªi când stam mai încurcat,
Pe nãsuc s-a aºezat,
Mic ºi blând un fluturaº,
Cu privire de poznaº.

Nu-i steluþã ºi nici floare!
E-o minune zburãtoare,
Creatã de Dumnezeu,
Sã ne-ncânte tot mereu!