Un fluturaº obosit
S-a oprit din zborul lui,
Pe-un fir de iarbã încolþit,
Privind in jurul lui, hai-hui.

A-nceput sã plângã fluturaºul
De aripile i se scuturau,
Nici nu mai semãna cu poznaºul
Pe care, ieri, pãrinþii îl dojeneau.

Lângã el, s-a oprit o albinuþã
Ce s-a apropiat tiptil,
„-De ce plângi, draguþã,
Cu aºa lacrimi, ca de copil?”

„Of, of, of, sunt necãjit,
Zborul a fost prea lung,
Sunt obosit, m-am rãtãcit,
La mama vreau s-ajung!”

„Ei, vezi, dragul meu,
Dacã n-asculþi de pãrinþi?
Acum, am sã te ajut eu
Dar trebuie sã-mi promiþi:

Cã vei fi ascultator
ªi nu-i vei mai supãra
Pe pãrinþi ºi sfatul lor
Mereu îl vei urma!”

„- Promit, rãspunse suspinând,
Am învãþat lecþia
N-o sã-i mai supãr pe pãrinþi, nicicând,
Du-mã, te rog, la mama!”