Mami, eu de ce nu m-am nãscut floare?
Pentru cã nu ai fi mai avut în lume
asemãnare –
ºi chiar nu ºtiu cât de extraordinar te-ai fi simþit,
draga mea,
printre atâtea flori care ar fi dorit,
locul, pe pãmânt,
sã þi-l ia.
Dacã mã gândesc mult
la florile frumoase,…dar pieritoare,
mi se face ºi fricã sã îþi rãspund la-ntrebare.
Hai, mai bine, sã ne bucurãm de faptul
cã eºti o fetiþã nostimã
ºi deschisã
ca o floare numitã narcisã.
Meditativã ºi delicatã
precum o panseluþã în luminã
scãldatã.
Cã ai obrazul unei petale de trandafir
ºi privire de lãcrãmioarã,
timiditate de ghiocel ºi, deloc nu mã mir,
avântul pãpãdiei…când zboarã.
Cã parfumul tãu de petunie
îl împrumutã, searã de searã, o pijama,
în timp ce din zâmbet îºi extrag, matinale,
culorile,
o zambilã ºi o lalea.
Tu ºtii cã, atunci când te comporþi elegant
ºi cuminte, ca o fetiþã,
îmi vine sã te strig…‘Garofiþã’?
Iar când eºti neastâmpãratã
ºi fierbi de nerãbdare, ca un bãieþel,
îmi vine sã te strig…‘Muºeþel’?