Pe-un drumeag,
Un mosneag
Merge-ncet, sontâc-sontâc
Este luna lui Cuptor
Si prin cerul fãrã nor
Se dau grauri bâldâbâc.
În mireasma de pelin,
Linistea fosneste lin,
Mângâind ponoarele
Aurii ca soarele.
Dupã dâmb,
Drumul strâmb
Ocoleste înspre sat.
Mosul calcã apãsat;
Colbul, fumegând sub mers,
Urma pasilor i-a sters…
Târâie lãcustele,
Fluturându-si fustele…
Pasi-l duc fãrã de numãr.
Îi atârnã pe un umãr
Douã traiste mãricele.
Ce o fi având în ele ?
Iatã-l, a ajuns în sat.
Soarele s-a mai lãsat
Pe o rânã, spre apus.
Sfârâind usor din fus,
Bunicutele, în drum,
Torc din caiere de fum.
Mosul, tot urmându-si pasul,
Slobozi deodatã glasul:
-Cumpãr fricã! Cumpãr fricã,
Fie mare, fie micã!
De prin case ies grãmadã
Tineri si bãtrâni sã-l vadã
Si-l ascultã cu mirare
Cum tot strigã-n gura mare.
-Mosule, pãi cum adicã,
S-ar putea sã cumperi fricã?
-Stati putin si veti vedea!
Ia chemati copii-ncoa!
Tâncii se adunã-n grabã,
Iar mosneagul îi întreabã:
-Iaca tu, cã esti mai mare,
Zi, de ce ti-e fricã oare?
-Pãi… de câini … cã mã mãnâncã
Si-apoi de-ntuneric încã.
Zice mosul:-Nu ai vrea
Sã-mi vinzi mie frica ta?
Ti-o plãtesc cu patru mere
Si o lingurã de miere.
-Eu? ti-o vând, dar nu stiu cum?!
Atunci mosul, cum-necum,
Doar cã-l scuturã de chicã
Si îi ia un pumn de fricã.
Toti fac ochii mari deodatã
Îmbulziti în juru-i roatã
Si se-naltã pe picioare:
Cum aratã frica oare?
O fi neagrã ori verzuie?
Galbenã ca o gutuie?
Ca un vierme? Ca un cui?
Însã mosul, nimãnui
Nu aratã frica luatã,
Ci îsi vârã deîndatã
Pumnul strâns într-o desagã
Si la loc din nou o leagã.
Apoi din cealaltã scoate
Patru mere minunate,
Miere dintr-un gavanos
Si plãteste bucuros,
Cum tocmise la-nceput.
Iar acum, cã au vãzut,
Toti copii se îndeasã
Sã îi vândã marf-aleasã:
Fricã de scãldat, de foc,
De stat singur într-un loc,
Fricã de vreun soarec mic
Sau… chiar fricã de nimic.
Ba, Ionut al nu stiu cui,
Se temea de umbra lui!
Toti buluc, fac gurã mare,
Vrea s-aducã fiecare
Marfã multã si de pret
La ciudatul precupet:
Cã de nuci si mere rosii
Poftã au toti mâncãciosii!
Râd mãicutele-n pridvor,
De strãdaniile lor;
Râde mosul sub mustãti
Si împarte bunãtãti,
Pânã când a cumpãrat
Toate fricile din sat
-Mosule, ce faci cu ele ?
El se uitã la boccele
Si sãltându-le pe spate,
Le rãspunde: – Mã nepoate,
Frica la nimic nu-i bunã!
Când în traista mea s-adunã
Fricile din nouã sate,
Eu pornesc atunci cu toate
Si le-azvârl în marea largã,
De pe lume sã se steargã,
Iar sãmânta lor sã piarã!
…Seara usurel coboarã,
Aprinzând pe la feresti
Lãmpile pentru povesti….
..Si unchiasul a plecat.
Parcã n-a fost niciodat’!
Colbul, fumegând sub mers,
Urma pasilor i-a sters…
De se-ntâmplã sã-ntâlnesti
Nu asa.. doar în povesti
Ci aievea, pe mosneag,
Tu întâmpinã-l cu drag
Si de vrei sã fi voinic,
Vinde-i frica pe nimic.
De-ti dã mosul patru mere,
Ospãteazã-te cu ele
Si de n-ai sã uiti cumva
Sã-l saluti din partea mea.
Un mosneag
Merge-ncet, sontâc-sontâc
Este luna lui Cuptor
Si prin cerul fãrã nor
Se dau grauri bâldâbâc.
În mireasma de pelin,
Linistea fosneste lin,
Mângâind ponoarele
Aurii ca soarele.
Dupã dâmb,
Drumul strâmb
Ocoleste înspre sat.
Mosul calcã apãsat;
Colbul, fumegând sub mers,
Urma pasilor i-a sters…
Târâie lãcustele,
Fluturându-si fustele…
Pasi-l duc fãrã de numãr.
Îi atârnã pe un umãr
Douã traiste mãricele.
Ce o fi având în ele ?
Iatã-l, a ajuns în sat.
Soarele s-a mai lãsat
Pe o rânã, spre apus.
Sfârâind usor din fus,
Bunicutele, în drum,
Torc din caiere de fum.
Mosul, tot urmându-si pasul,
Slobozi deodatã glasul:
-Cumpãr fricã! Cumpãr fricã,
Fie mare, fie micã!
De prin case ies grãmadã
Tineri si bãtrâni sã-l vadã
Si-l ascultã cu mirare
Cum tot strigã-n gura mare.
-Mosule, pãi cum adicã,
S-ar putea sã cumperi fricã?
-Stati putin si veti vedea!
Ia chemati copii-ncoa!
Tâncii se adunã-n grabã,
Iar mosneagul îi întreabã:
-Iaca tu, cã esti mai mare,
Zi, de ce ti-e fricã oare?
-Pãi… de câini … cã mã mãnâncã
Si-apoi de-ntuneric încã.
Zice mosul:-Nu ai vrea
Sã-mi vinzi mie frica ta?
Ti-o plãtesc cu patru mere
Si o lingurã de miere.
-Eu? ti-o vând, dar nu stiu cum?!
Atunci mosul, cum-necum,
Doar cã-l scuturã de chicã
Si îi ia un pumn de fricã.
Toti fac ochii mari deodatã
Îmbulziti în juru-i roatã
Si se-naltã pe picioare:
Cum aratã frica oare?
O fi neagrã ori verzuie?
Galbenã ca o gutuie?
Ca un vierme? Ca un cui?
Însã mosul, nimãnui
Nu aratã frica luatã,
Ci îsi vârã deîndatã
Pumnul strâns într-o desagã
Si la loc din nou o leagã.
Apoi din cealaltã scoate
Patru mere minunate,
Miere dintr-un gavanos
Si plãteste bucuros,
Cum tocmise la-nceput.
Iar acum, cã au vãzut,
Toti copii se îndeasã
Sã îi vândã marf-aleasã:
Fricã de scãldat, de foc,
De stat singur într-un loc,
Fricã de vreun soarec mic
Sau… chiar fricã de nimic.
Ba, Ionut al nu stiu cui,
Se temea de umbra lui!
Toti buluc, fac gurã mare,
Vrea s-aducã fiecare
Marfã multã si de pret
La ciudatul precupet:
Cã de nuci si mere rosii
Poftã au toti mâncãciosii!
Râd mãicutele-n pridvor,
De strãdaniile lor;
Râde mosul sub mustãti
Si împarte bunãtãti,
Pânã când a cumpãrat
Toate fricile din sat
-Mosule, ce faci cu ele ?
El se uitã la boccele
Si sãltându-le pe spate,
Le rãspunde: – Mã nepoate,
Frica la nimic nu-i bunã!
Când în traista mea s-adunã
Fricile din nouã sate,
Eu pornesc atunci cu toate
Si le-azvârl în marea largã,
De pe lume sã se steargã,
Iar sãmânta lor sã piarã!
…Seara usurel coboarã,
Aprinzând pe la feresti
Lãmpile pentru povesti….
..Si unchiasul a plecat.
Parcã n-a fost niciodat’!
Colbul, fumegând sub mers,
Urma pasilor i-a sters…
De se-ntâmplã sã-ntâlnesti
Nu asa.. doar în povesti
Ci aievea, pe mosneag,
Tu întâmpinã-l cu drag
Si de vrei sã fi voinic,
Vinde-i frica pe nimic.
De-ti dã mosul patru mere,
Ospãteazã-te cu ele
Si de n-ai sã uiti cumva
Sã-l saluti din partea mea.