Este iarnã, ce minune,
Pomi din zahãr,
De cristal,
Câmpul,
Iazul ca oglinda
ªi imensul policandru
De pe cer,
Ca pentru bal,
Luminiþele-ºi aprinde..
Numai luna nu se prinde
Încã-n horã…
Animale
Fel de fel se-adunã-n vale
ªi pe deal.
De prin coclauri
Ies cei mai cuminþi balauri:
Lupi ºi vulpi,
Uniþi de-o vrajã,
Stând – o noapte doar –
De strajã,
Ca sã poatã dãnþui,
Vesel,
Cine va dori…
Prin vãzduh,
Zburând, ca ziua,
Pãsãrile, îmbãtate.
Din crenguþã în crenguþã,
Veveriþe deºuchiate,
Rãsturnând,
De fericire,
Pudriera cu zãpadã
Peste-un iepuraº ieºit
Þup,
Minunea sã o vadã.
– Poate dau de un prieten…
A zis el, însufleþit…
– De-un prieten, rosti gândul
ªi pieri neauzit…
– De-o prietenã, mai bine…
– De-o prietenã…
– Pe mine,
Ce mã mirã foarte tare…
– Ce mã mirã, ce mã mirã…
– Foarte tare!
– Foarte tare…
– E cã luna – pe luminã! –
Nu rã…
– Nu rã…
– Nu rãsare…
Dar, când luna rãsãri,
Colo, lângã o vâlcea,
Iepuraºul o zbughi,
Urmãrit, brrr, de ceva
Imens,
Negru
ªi cu coarne,
Gata, gata sã-l rãstoarne,
Ca pe-un bulgãre.
Ce zic?
Cãzu singur,
Cât de mic
ªi de speriat, se pare,
Fu de umbra-i;
Arãtare,
Ce-l lãsã fãrã suflare…