O razã vie dintre stele
sã sperie duhurile rele
ºi sã dezlege farmecul senin.
Se zvântã lacrimi de rubin
sub pleoapa ta iscoditoare,
cum poposeºte adierea
în preajma unui crin
zidit în nemiºcare.
Când trece zodia-n caleºti de aur
ºi-þi scuturã polen de vis pe frunte,
se-ntoarce trupul lângã munte,
un blând veºmânt sã-mbrace
de somn ºi de visare.
ªi cade-apoi în palma zânei bune
liniºtea nopþii, fãrã de hotare…
Doar ochiul tãu mirat se mai supune
deschis poveºtii fãrã moarte,
peste tãrâmu-nsomnorat sã-ºi poarte
lumina lui cea cãlãtoare…
(lumina lui care nu doare…)