Dupa nastere, tractul genital, in special uterul capata o anumita sensibilitate si poate fi afectat de o infectie bacteriana. Este ceea ce se numeste infectie puerpelara sau infectie post-partum. In unele cazuri infectia sa intinde de la tractul genital la alte organe. O complicatie rara dar adesea fatala este septicemia, sau infectia generalizata.

In tarile dezvoltate doar una din 100.000 de mamici moare datorita infectiei puerpelare. Din pacate, in tarile din lumea a treia rata deceselor este de 100 de ori mai mare.

In perioada post-partum febra poate sa apara din diferite motive, nu neaparat din cauza unei infectii. Daca febra este provocata de o infectie, adesea este vorba de o endometrita, o inflamatie a uterului, posibila mai ales daca in uter a ramas o bucata din placenta. Este posibil sa apara si infectii ale sanilor, infectii ale tractului urinar, dar si tromboflebita septica, o inflamatie a venelor asociata cu un cheag de sange. Adesea infectia puerpelara apare la femeile care au nascut prin cezariana, la obeze, anemice, la cele care au avut un travaliu prelungit sau care au avut o alimentatie slaba calitativ inainte de nastere.

Cine provoaca infectia puerpelara

Mai multe bacterii pot sa provoace infectia puerpelara. Unele din ele se gasesc in mod natural in tractul genital al mamei, altele pot fi introduse in tractul genital de catre personalul medical, fiind luate de pe pielea mamei sau din intestin. Actiunea acestor bacterii este sinergetica, adica efectele lor sunt multiplicate, mai degraba decat combinate. Actiunea sinergetica a bacteriilor poate da o infectie rezistenta, cum este abcesul.

Primul simptom al infectiei puerpelare este febra aparuta intre nastere si a zecea zi post-partum. O temperatura de 38 de grade C care dureaza doua zile in aceasta perioada sau o temperature de 38,6 grade C in primele 24 de ore dupa nastere trebuie sa trezeasca banuieli.

Celelalte simptome depind de natura infectiei si de locul ei. Cel mai adesea este afectat tractul genital, in special uterul (endometrita), deci pe langa febra, mama va avea o stare generala proasta, dureri abdominale, scurgeri vaginale anormale.

In afara de endometrita, care este cel mai des intalnit tip de infetie puerpelara lauzele pot fi afectate si de alte infectii.
Mastita este o infectie a sanului provocata de infundarea unui canal lactofor. Simptomele ei sunt febra, durerile locale, roseata pielii sanului.

Infectia urinara apare atunci cand bacterii caracteristice intestinului patrund in tractul urinar. Se traduce prin nevoia frecventa de a urina, arsuri locale, febra, dureri in partea de jos a spatelui sau in abdomenul inferior. Netratate, infectiile urinare pot sa duca la cistita (inflamarea vezicii urinare).

Infectiile ranilor pot aparea daca nasterea s-a facut prin cezariana sau exista o epiziotomie. Principalele simptome sunt febra, inflamatii si edeme locale, secretii ale ranilor.

Semnele infectiei puerpelare

Febra nu este neaparat un semn al infectiei puerpelare. Ea poate fi provocata de o boala care nu are legatura cu nasterea. Totusi, febra in primele 10 zile post-partum trebuie investigata cu atentie. La fel si starea generala proasta, anorexia si alte simptome caracteristice unei infectii.

Multi medici incep administrarea de antibiotice imediat ce apare febra pentru a opri evolutia infectiei. Se face o examinare pelvina si se iau probe din tractul genital pentru a descoperi bacteriile care au provocat infectia. O analiza de urina poate fi de asemenea, utila, mai ales daca simptomele arata o infectie urinara.
Daca febra si celelalte simptome nu cedeaza la tratamentul cu antibiotice, se poate face o ecografie pentru a cauta posibile abcese sau cheaguri de sange in regiunea pelvina, radiografii pulmonare sau o tomografie computerizata.

In ce priveste tratamentul, antibioticele sunt baza. La inceput se pot folosi antibiotice cu un spectru larg, iar cand se stabileste ce bacterie a provocat infectia se poate trece la un antibiotic special. Tratamentul cu antibiotice poate sa fie eficient impotriva multor bacterii, dar e posibil sa nu poata alunga infectia singur.

Uneori este nevoie de medicamente care sa indeparteze cheagurile de sange sau de o interventie chirurgicala care sa indeparteze puroiul. Desi uneori este nevoie de un tratament indelungat, infectia este invinsa in majoritatea cazurilor, fara ca mama sa ramana cu leziuni permanente.

Acest articol face parte din Campania de Informare „Parinte de nota 10 (zece)”