Nasterea unui copil este un eveniment, pe cat de traumatizant pentru mama, pe atat de fericit. Pana in acel moment, copilul a fost o fiinta pe care o simtea permanent, o vedea intr-un mod neclar, cu ajutorul ecografului, in timpul vizitelor la doctor, despre care vorbea si pentru care facea planuri. In momentul venirii pe lume a copilului, mama constientizeaza pentru prima data cu adevarat ca viata sa nu va mai fi aceeasi.
In perioada sarcinii se pun bazele relatiei cu copilul, se construiesc scenarii legate de viitorul sau, odata cu aflarea sexului copilului, cu ajutorul mijloacelor moderne, i se prefigureaza intr-o oarecare masura viitorul, in functie de dorintele parintilor, de visele lor, de esecurile lor, de scenariile lor de viata, se verbalizeaza temerile in legatura cu copilul (Oare este normal? O sa fie destept? Va semana cu mine? etc).
Pana in momentul nasterii, in multe familii deja, mai mult sau mai putin constient, parintii si-au trasat o traiectorie in linii generale , a drumului pe care il va urma copilul.
Emotiile din momentul nasterii
Ceea ce simte mama in momentul nasterii depinde intr-o buna masura de ceea ce a simtit pe parcursul sarcinii, inca de la inceput. Exista cazuri in care, intr-un mod mai mult sau mai putin constient, mama a respins sarcina, din diverse motive: propriul sentiment de respingere avut in raport cu propria mama, teama legata de viitor, de necunoscut, o relatie de cuplu conflictuala, absenta unui partener, moment nepotrivit de a avea un copil. Desi o farama de viata care abia prinde contur, copilul percepe starile afective ale mamei. Inca din viata intrauterina, copilul simte daca este dorit sau respins , daca este o bucurie sau o corvoada. El va veni pe lume cu sentimentul nesigurantei, al lipsei de iubire, al insecuritatii. Mama care a avut sentimente de respingere fata de sarcina, fata de copil, va oscila in general intre teama si acceptare, intre bucurie si rejectie. Relatia cu acesta (copilul) poate fi dificila, ambii simtindu-se neacceptati, neintelesi. Daca sentimentul de respingere se mentine, in mod inconstient, mama poate avea complicatii dupa nastere care o separa de copil, perpetuand astfel relatia de respingere-abandon. Copiii nedoriti sufera de foarte multe ori complicatii la nastere, sunt subponderali, se nasc prematur si au nevoie de ingrijiri speciale.Sentimentul de lipsa a iubirii poate fi o forma de violenta psihica, careia cu greu i se poate face fata, care genereaza traume greu de vindecat, cu atat mai mult cu cat copilul este o fiinta care nu se poate apara, nu poate intelege respingerea. Chiar daca mama este langa el, indeplinindu-i toate nevoile fizice, copilul, din primele clipe, simte daca este iubit sau nu. Nimic nu este mai greu de suportat, decat absenta iubirii.
Cand sarcina a fost asteptata cu dorinta si speranta, si primita cu bucurie, sentimentele mamei la primul contact cu copilul sunt pe masura. Mama se bucura de nasterea copilului, se reface rapid pentru a putea avea grija de copil, este fericita si intreaga sa existenta se concentreaza in jurul acestei mici fapturi.Si in acest caz, sentimentele mamei de teama sunt normale, in special atunci cand e vorba de nasterea primului copil. In primele luni de viata copilul este total dependent de mama, fapt care poate fi de multe ori suprasolicitant pentru aceasta , ii poate crea stari de ambivalenta, dorinta de distanta , de un ragaz pentru sine. De aceea este important ca mama sa beneficieze de sprijin in aceasta perioada, de persoane de incredere care o pot ajuta si sustine pentru a-si mentine echilibrul psihic.
Fuziunea dintre mama si copil se prelungeste dincolo de nasterea sa, de aceea bunastarea psihica a mamei este esentiala pentru dezvoltarea armonioasa a copilului, nu de putine ori mamele observand cum starea lor de agitatie sau de insecuritate se transmite la copil , care devine la randul lui agitat, temator, capricios.
Mamele singure si nasterea
Pentru mamele singure, care nu au un partener, experienta nasterii aduce cu sine o serie de temeri suplimentare, griji in legatura cu viitorul, in legatura cu propria capacitate de a avea grija de copil. Daca femeia a luat decizia de a avea un copil in lipsa unui partener, poate depasi mai usor aceste dificultati. Insa daca partenerul este cel care a parasit cuplul, refuzand sa-si asume responsabilitatile aduse de venirea pe lume a copilului, mama va trebui sa faca fata unor sentimente de frica, furie, durere, dezamagire, si sa fie in acelasi timp capabila sa aiba grija de copil, fara sa il invinovateasca sau sa regrete decizia de a-l avea. De masura in care reuseste sa depaseasca situatia de criza, va depinde bunastarea si siguranta psihica a copilului. Este important ca acesta sa nu simta ca a venit pe lume intr-un moment nepotrivit, inadecvat, ca este o greutate pe care mama o poarta cu greu, careia nu-i face fata, deoarece se va simti vinovat de nefericirea mamei, iar aceasta vinovatie este o povara mult prea mare pentru o farama de om.
Aducerea pe lume a unui copil, reprezinta pentru parteneri, dar in special pentru mama, un moment de readaptare, de restabilire a prioritatilor. Incepand cu modul de alimentatie si terminand cu programul de odihna, aproape totul se schimba. Orice readaptare implica renuntari, revizuiri, regandiri, si nu toate sunt usor de facut. Daca schimbarea este motivata cu dragoste, desprinderea de vechile obiceiuri se face mai usor. Pentru mamele care pana in acel moment au pus pe primul loc cariera, pot aparea frustrari legate de incapacitatea de a munci, de a avea viata dinainte, poate aparea dorinta de a relua mai devreme activitatea, dupa primele luni de la nastere. Este important de stiut ca, in aceste luni, copilul traieste starea de fuziune cu mama ca neseparare, el nu constientizeaza faptul ca mama este o persoana distincta de sine, ci o prelungire a sa. Disparitia mamei, chiar si pentru o jumatate de zi, ii va produce panica, deoarece nu are capacitatea de a-si reprezenta intoarcerea, ci va considera ca a fost abandonat Separarea de copil, pentru a-i permite individualizarea se face treptat, atunci cand acesta este capabil sa se perceapa pe sine ca diferit de ceilalti, sa se descopere ca individualitate.
Doar fiind in relatie cu copilul, il putem cunoaste. Indiferent ce ne dorim pentru el, ce sperante ne-am pus, ce idealuri i-am fixat, daca il privim si il ascultam cu iubire, vom sti intotdeauna sa il acceptam neconditionat, indiferent cat de aproape sau departe de ale noastre sunt idealurile lui, sperantele lui, dorintele lui.