Sindromul Peter Pan este folosit pentru a descrie anumiti indivizi care nu pot tine piept lumii adultilor si care, in ciuda varstei, se simt in continuare copii din punct de vedere emotional, sexual si social. Pe scurt, acesti indivizi refuza sa creasca si vor sa fie pentru totdeauna copii, ca si faimosul personaj de fictiune, Peter Pan.
Unii specialisti nu recunosc sindromul Peter Pan ca o afectiune emotionala sau psihologica adevarata, dar boala este relativ cunoscuta de psihologi si de publicul larg. Aceastata nu inseamna ca este si usor de diagnosticat. Uneori este greu sa faci diferenta intre un adult cu sindromul Peter Pan si un adult cu o alta boala psihica, care il face sa se poarte ca un copil. Totusi, indivizii cu sindrom Peter Pan sunt complet dezvoltati din punct de vedere intelectual si chiar au meserii solicitante, care necesita abilitati intelectuale puternice (cercetare, IT).
In ciuda statutului de adulti perfect dezvoltati din punct de vedere fizic si intelectual, indivizii cu SPP refuza sa isi asume responsabiliatile carateristice varstei adulte si prefera sa petreaca timpul nu in compania adultilor, ci alaturi de copii.
Ar fi usor sa catalogam orice adult iresponsabil ca suferind de SPP, dar nu intotdeauna este cazul. Cei cu SPP nu accepta nici macar relatiile sexuale sau atingerile sexuale, pe care le considera cel putin neplacute sau chiar respingatoare.
De aceea, nu se poate face o paralela intre SPP si pedofilie, desi multi vorbesc de asa ceva. Daca pedofilia inseamna atractia sexuala a unui adult fata de copii, SPP este pur si simplu o incercare a adultului de a fi vazut ca un copil, deci nu are niciun fel de conotatie sexuala. De fapt, in cazurile grave de SPP, cei afectati chiar au cerut sa fie castrati pentru a scapa de aceasta dovada (sexualitatea) a maturizarii lor.
Desi la inceput a fost considerat o problema masculina, s-a dovedit intre timp ca si femeile pot suferi de SPP. Daca un timp s-a crezut ca SPP ar fi o boala masculina, a fost doar din cauza prejudecatilor sociale, care ne fac sa credem ca femeile pot avea si este normal sa aiba un comportament asociat sindromului Peter Pan. Se considera ca e normal ca o femeie adulta sa-si petreaca o mare parte din viata printre copii, pe cand in cazul unui barbat, asa ceva ar fi ciudat. In plus, daca fetitele sunt mai rasfatate, mai protejate si incurajate sa-si exprime sentimentele si emotiile, baietii sunt crescuti altfel. Primesc mai putine sarutari si imbratisari, primesc unelte si mingii in loc de jucarii, sunt incurajati sa-si ascunda sentimentele si sa-si manifeste agresivitatea. De aceea s-a crezut un timp ca femeile nu pot suferi de SPP. De fapt, simptomele bolii erau considerte ca facand parte din comportamanetul feminin normal.
Printre primele cazuri de SPP si, poate cel mai cunoscut, este cel al lui Sir James Barrie, chiar parintele lui Peter Pan, cel care a creat acest personaj faimos. James Barrie si-a redat sentimentele in cartile sale si lumea ideala in care traiau personajele sale nu era decat lumea in care autorul insusi si-ar fi dorit sa traiasca.
Primul care a descris clar simptomele SPP a fost Dan Kiley, autorul unei carti care se numeste chiar “Sindromul Peter Pan”.
La adultii care sufera de SPP se observa urmatoarele simptome:
- Emotiile sunt fie exagerate, fie “paralizate”.
- Supararea se transforma in furie oarba.
- Veselia se transforma in isterie.
- Dezamagirea se transforma in depresie.
- Bolnavii nu-si pot arata iubirea
- Refuza sa vorbeasca despre sentimentele lor
- Nu-si inteleg sentimentele
- Nu au o legatura foarte stransa cu nimeni. Cred ca un prieten trebuie cumparat.
- Intra usor in panica
- Incearca din rasputeri sa se integreze in grupuri de copii.
- Nu-si cer niciodata iertare pentru ca nu se considera niciodata vinovati. Dau vina pe defectele altora pentru a nu fi nevoiti sa-si accepte propriile neajunsuri.
- Dependenta de droguri si alcool apare adesea ca o modalitate de a suporta greutatile vietii de adult.
In relatiile cu sexul opus, cei cu SPP afiseaza o atitudine de “macho” sau de “femme fatale” pentru a-si ascunde nesiguranta si teama de a nu fi respinsi. Cand se vad acceptati de un eventual partener incep sa dovedeasca un comportament copilaresc si devin foarte gelosi, cu iesiri violente. Se infurie des, mai ales daca partenerul isi exprima nevoia de independenta.