doar deseneaza-ti inima
si voi sti daca esti trist sau fericit.”
O modalitate placuta de a se juca, de a se exprima si de a-si petrece timpul, pe care copilul o alege, este desenul.
Indiferent daca ceea ce rezulta este opera unui mic Picasso, sau schita unui caricaturist, rezultatul eforturilor sale ne poate da macar cateva indicii despre cum se simte, ce emotii a dorit sa exprime, ce il preocupa. Desenul este unul dintre cele mai bune mijloace de a-l cunoaste pe copil, de a pasi in universul sau si de a-i da ocazia sa-si impartaseasca trairile, povestile, conflictele.
Evolutia desenului este in stransa legatura cu dezvoltarea copilului si independenta de calitatile sale artistice.
Prima perioada in evolutia grafica este cea a mazgalelilor, in cel de-al doilea an de viata, cand creionul devine o prelungire a mainii sale, iar liniile rezultate sunt in relatie directa cu “eul” copilului. In aceasta perioada copilul nu este constient de valoarea reprezentativa a desenului si activitatea sa nu implica niciun factor intelectual. Conform psihanalistilor, mazgalitul este expresia placerii de a murdari. In literatura de specialitate s-au stabilit anumite corespondente intre felul cum copilul mazgaleste si trairile sale. Copilul instabil lucreaza discontinuu si abandoneaza repede activitatea, copilul fericit traseaza linii apasate, iar cel care umple toata pagina este expansiv si dornic de a capta toata atentia si dragostea mamei.Felul in care tine creionul este revelator in privinta dezvoltarii intelectuale-copilul cu intarziere intelectuala nu va sti sa tina creionul. In a doua faza a acestei etape, intre 2 si 3 ani, in cadrul mazgalelilor apar bucle, relevatoare de noi intentii: acelea de a imita scrisul adultilor. In aceasta faza, de multe ori desenul ramane neterminat, sau primeste un titlu la sfarsit, devenind “jucaria”, “buni” sau “mami”.
La varsta de 3 ani, copilul incepe sa dea un sens reprezentarilor sale. Omul este reprezentat printr-un cerc, cu linii pe post de maini si picioare si detalii sub forma de puncte sau cerculete care simbolizeaza gura, ochii, buricul. Desenele sale capata in mod simtitor sens si cateva caracteristici ale obiectelor desenate.
Intre 3 si 6 ani obiectele desenate castiga din ce in ce mai multe detalii, forme si simboluri caracteristice. Detaliile se inmultesc odata cu evolutia varstei mentale si nu depind de talentul artistic. Prin urmare, nu putem considera un desen inestetic indicator al unei intarzieri in dezvoltarea intelectuala.
O informatie importanta pe care ne-o ofera desenul unei persoane este perceptia pe care copilul o are asupra propriului corp si va deveni din ce in ce mai structurat pe masura ce copilul isi insuseste schema corporala. Contextul in care deseneaza omuletul poate simboliza o traire sau o emotie legata de sine. In literatura de specialitate exista un exemplu deosebit de sugestiv, al unei fetite internate intr-o institutie de protectie, care a desenat un copil inconjurat de gratii-simbolizand faptul ca se simte prizoniera.
Realismul vizual apare intre 7 si 12 ani , in functie de nivelul mental al copilului, mediul socio-cultural, maturitatea afectiva.
Alte caracteristici ale desenului, pe baza carora putem incerca sa descifram trairile copilului sunt: trasajul liniilor, culorile folosite, geometria formelor, tema abordata, persoanele prezente in desen, etc.
Un copil timid, timorat, fara incredere in sine are tendinta de a trasa linii subtiri, slabe, sterge mereu , corecteaza sau este dezamagit de estetica desenului, comentand pe tema nepriceperii sale. Agresivitatea se traduce prin linii puternice, groase, cu riscul de a gauri hartia. Liniile de intensitate medie caracterizeaza copilul echilibrat. Desigur, vom tine cont si de starea de moment a copilului-daca este plictisit, obosit , sau marcat de un eveniment negativ, este explicabila apatia sa si lipsa de interes fata de activitate din care va rezulta un desen lipsit de vitalitate.
Deseori cand copilul deseneaza, vorbeste si povesteste despre desenul sau. Este bine sa il stimulam cu intrebari despre persoanje, sa fim atenti la ordinea in care acestea sunt reprezentate, mai ales daca este vorba despre un desen al familiei, caci ordinea lor poate releva ordinea preferintelor sau ordinea in care copilul se simte iubit si valorizat de catre membrii familiei. In acelasi mod, omisiunea unui membru al familiei poate insemna respingere, existenta unui conflict, sau sentimentul de a fi respins de catre acea persoana, respingere pe care o “pedepseste” prin omiterea sa din desen. Copilul se poate omite pe sine, motivand ca “a uitat” sa se deseneze. In acest caz ne putem gandi in ce masura se simte acceptat si valorizat in familie.
Marimea personajelor vorbeste despre importanta acordata acestora, in mod negativ sau pozitiv. Un personaj urias desenat poate simboliza admiratia pe care o poarta persoanei, sau masura in care se teme de ea.
Modul in care sunt utilizate culorile poate da un aspect vesel sau deprimant desenului in ansamblu, pe baza caruia putem aprecia starea sa afectiva. Pentru aceasta insa este necesar sa aiba la dispozitie o paleta larga de culori, toate functionale, din care sa poata alege.
Asocierea culorilor poate creea o imagine de ansamblu armonioasa, sau, dimpotriva, poate soca printr-un aspect tipator, agresiv, evocand o labilitate de ordin afectiv.Copilul extravertit foloseste o paleta larga de culori luminoase, cel introvert se limiteaza in general la 2-3 culori. Copilul optimist va folosi culori vii si deschise, spre deosebire de cel trist, deprimat, care va opta pentru culori inchise, fara viata.
Pentru psiholog, desenul este, alaturi de alte instrumente, o metoda de evaluare a copilului, de familiarizare cu universul acestuia. Este folosit in special la primul contact cu copilul, cand dialogul este mai greu de initiat in comparatie cu o activitate pe care copilul o asociaza cu jocul, si care permite dezinhibarea sa si ii faciliteaza contactul cu o persoana necunoscuta.
De asemenea, desenul este o excelenta metoda de art-terapie, alaturi de pictura, modelaj, colaj, teatru, basme si povestiri terapeutice, dans si muzica, care dezvolta personalitatea si creativitatea copilului.
Prin urmare, desenul este folosit si in psihoterapia copilului, individual sau in grup, atunci cand copilul manifesta labilitate emotionala, timiditate, incapacitate de integrare intr-un colectiv, tulburari de limbaj, tulburari de comportament, hiperactivitate etc.
Ca metoda terapeutica, alaturi de celelalte tehici de expresie, faciliteaza dezvoltarea capacitatii de exprimare verbala si non-verbala, autocunoastere, autoacceptare, dezvoltarea capacitatilor cognitive, eliberarea de tensiuni si blocaje emotionale, capacitatea de adaptare si integrare in grup.
Un articol din Campania de Informare „Parinte de nota 10 (zece)”