Gelozia presupune un sentiment de teama sau suspiciune, care are ca obiect pierderea afectiunii, iubirii unei persoane, abandonul sau ruptura unei relatii. Majoritatea copiilor traiesc acest sentiment in momentul in care in familia apare un nou fratior sau surioara. Reactia lor este normala, daca ne gandim ca se simt in pericol de a pierde iubirea parintilor, in favoarea noului nascut. Uneori, comportamentul parintilor intareste acest sentiment acut de abandon, datorita faptului ca au tendinta de a supraproteja nou-nascutul, de a-i acorda intreaga atentie, in detrimentul copilului mai mare, neglijand pentru o perioada de timp nevoile acestuia de afectiune. Copilul intelege in scurt timp, ca totul se intampla din cauza celui mic, si dezvolta sentimente intense de gelozie, care se traduc printr-un comportament rautacios la adresa acestuia. Reactiile sale pot imbraca atat forme subtile, conduite prin care incerca sa obtina atentia parintilor, fie forme de-a dreptul agresive, incercand sa ii faca rau atunci cand parintii nu sunt de fata.
El poate recurge la conduite regresive , intorcandu-se la o perioada anterioara de dependenta fata de parinti: plange cand doreste ceva, suge degetul, face mofturi, pretinde ca nu poate efectua actiuni pentru care are competenta, pentru a fi ajutat. In felul acesta el spera sa obtina protectia si atentia parintilor, la fel fratele mai mic. De asemenea, dezvolta fata de acesta conduite ostile: refuza sa ii dea jucariile, analizeaza fiecare obiect pe care il primeste, paraseste camera suparat cand cel mic este tratat cu afectiune, ii strica obiectele sau ii vorbeste urat. Ce este de facut in cazul in care observam ca intre copiii nostri s-a instalat o relatie de rivalitate?
In primul rand, ii validam sentimentele. Reactia sa este una normala, si este generata de teama de pierdere a iubirii. Faptul ca este gelos nu il face un copil rau, nici un copil egoist, de aceea este bine sa evitam reprosurile , culpabilizarea sau etichetarile, care nu fac decat sa ii accentueze starea de furie. Este bine sa discutam deschis cu el despre ceea ce simte, sa ii recunoastem aceste emotii, asigurandu-l cu multa sinceritate si afectiune ca are intreaga noastra iubire. Insa, este de preferat sa evitam sa il coplesim cu atentii si efuziuni atunci cand observam ca este gelos, caci asta ii va intari convingerea ca are dreptate si este o victima, si va continua sa se comporte ca atare. Dam dovada de un comportament constant, care nu lasa loc la indoieli legate de iubirea pe care i-o purtam.
Il implicam in activitati comune. Ii putem cere sprijinul in ingrijirea celui mic, insa avem grija sa nu il supraresponsabilizam, pentru ca riscam sa il transformam intr-un copil parental. Nu este datoria lui sa aiba grija de fratele mai mic, insa ne poate ajuta cu lucruri foarte usoare, in functie de varsta pe care o are. Ii poate citi o poveste, canta un cantecel, ne poate ajuta sa ii aranjam hainutele in dulap, etc. Facem in asa fel, incat sa nu se simta exclus din relatia cu cel mic, ci sa aiba sentimentul de apartenenta in cadrul familiei.
Pastram rutina . Daca pana la venirea pe a bebelusului, programul copilului nostru cuprindea activitati rutiniere, pe care le desfasuram impreuna, este important , pe cat posibil sa mentinem acest program, pentru a-i da sentimental ca timpul lui este important pentru noi. In caz contrar, el se va simti abandonat si va considera ca nu mai suntem interesati de a face lucruri comune, pentru ca acum avem o alta preocupare mai importanta. Deci vom continua sa ii citim o poveste inainte sa adoarma, sa il insotim la cursul de inot sau sa ingrijim impreuna acvariul o data pe saptamana, sau orice alte activitati desfasuram impreuna.
Evitam comparatiile. Fiecare dintre copiii nostri este unic, la fel ca fiecare dintre noi. Din acest motiv, nu putem compara o persoana cu o alta persoana, o putem compara doar cu sine insasi, incercand sa vedem cat anume din intregul sau potential se manifesta plenar. Este valabil si in cazul copiilor nostri.
Comentarii de genul :”fratele tau este mai cuminte, mai frumos”, „tu nu zambeai asa frumos cand erai mic”, „tu erai mai rau, ma tineai treaza toata noaptea” etc, nu fac decat sa ii creeze sentimente de vinovatie si inferioritate si sa alimenteze competitia, care odata fundamentata, se poate mentine toata viata. Incurajati-i in egala masura, aratati-le cat de mult ii iubiti si apreciati, dar nu ii comparati, iar daca observati ca ei au tendinta sa se compare, explicati-le cat de important este sa se refere la sine ca la niste fiinte unice, cu propria personalitate, aptitudini, preferinte, comportament etc. Fiecare dintre copiii nostri are propriul drum in viata , pe care il alege singur, neconditionat de modelul parental sau fraternal.
Nu luptam cu gelozia. De cate ori observam la copilul nostru un simptom, lucrul cel mai putin indicat de facut este sa incepem sa ne luptam cu respectivul simptom. Lupta nu face altceva decat sa il intareasca. De aceea este bine atat sa evitam sa ii pandim fiecare miscare gresita sau rautate la adresa fratelui mai mic, pentru a-l admonesta sau judeca, cat si sa insistam sa se iubeasca frateste. Iubirea frateasca oricum exista, dar nu putem fabrica dovezi ale ei la comanda. Putem spori deschiderea si cooperarea intre frati implicandu-i in jocuri comune, desfasurand activitati placute impreuna cu ei, pentru a creea momente agreabile si relaxante in care sa se simta in largul lor si acceptati. Cu timpul, vor invata sa colaboreze fara sprijinul nostru iar relatia dintre ei se va dezvolta armonios.
Si, in final, sa ne amintim ca nu exista copii rai, ci doar copii descurajati.