Una dintre problemele invatamantului romanesc din ziua de astazi este lipsa posibilitatilor de integrare ale copiilor cu deficiente in scolile publice.  Un prim pas in rezolvarea acestei probleme reale il constituie conferinta „Integrarea copiilor cu diferite deficite in invatamantul public” ce va avea loc pe 11 martie, la liceul Cervantes, in Capitala. Conferinta va fi organizata de Fundatia Aldea-Tudorache si Fundatia Internationala pentru Copil si Familie „Dr. Alexandra Zugravescu”. Pentru a afla totul despre temele dezbatute si specialistii care vor participa, am stat de vorba cu Ana Tudorache – organizator al evenimentului amintit.

Ana, vorbeste-ne, te rog, despre conferinta care va avea loc pe 11 martie 2011.
Conferinta „Integrarea copiilor cu diferite deficiente in invatamantul public” reprezinta o ocazie de a informa profesorii, parintii ca este posibila si de dorit o scoala a „emotiei de a cunoaste si a dorintei de a exista”. Scopul conferintei este acela de a exploata experientele de integrare in dorinta de a le pune in practica, de a le concretiza, pentru depasirea dificultatilor de invatare  ale copiilor cu deficit de atentie si hiperactivitate, dislexie, autism, sindrom Down… In cadrul conferintei vor fi prezentate multe material audio-vizuale, cadrul fiind foarte deschis intrebarilor participantilor.

Explica-ne putin conceptual de „scoala emotiei de a cunoaste si a dorintei de a exista”.
Scoala emotiei de a cunoaste si a dorintei de a exista” este o scoala care dezvolta potentialele cognitive si afective ale copiilor care reprezinta viitorul nostru. Aceasta scoala presupune o didactica multi- si interdisciplinara. Este o scoala atenta la context, la situatii, la atmosfere puternice in plan relational si afectiv. Este o scoala care presupune o dimensiune de laborator unde ceea ce se face solicita reflectie, ipoteze noi, evaluari, verificari, adica acele conditii ce presupun dezvoltarea si potentarea competentelor. Este o scoala care propune strategii si tehnici care se intrepatrund, in scopul valorizarii si consolidarii originalitatii cognitive a copiilor. Este o scoala care presupune eliminarea oricarei prejudecati. In aceasta scoala se descopera prezenta in acelasi copil a unor diverse inteligente. Propunerea invatarii este analoaga unui roman de aventuri: cu cat se depasesc mai multe obstacole prin intermediul strategiilor, cu atat fascineaza mai mult.

Acesta metoda se regaseste, este deja aplicata in alte tari?
Aceasta metoda se aplica in Italia de mai mult de 30 de ani, de cand legea italiana a acordat copiilor cu deficient dreptul de a frecventa scoala „pentru toti”. Profesorul Nicola Cuomo, care preda Pedagogie Speciala la Universitatea din Bologna, este cel care a creat  perspective inovative care merg dincolo de anumite deficiente si care orienteaza proiectele  didactico-educative spre un mod de invatare si predare care presupune emotia de a cunoaste si dorinta de a exista. In toti acesti ani, in Italia, prin intermediul domniei sale, s-a creat o noua pedagogie speciala pentru profesionistii din domeniul educatiei care are ca scop integrarea persoanelor cu deficient si depasirea minusurilor pe care aceasta integrare o provoaca in scoala pentru toti. Astfel s-au obtinut rezultate absolute spectaculoase pentru copiii cu dificultati foarte mari, pentru care accesul la educatia obisnuita era de neconceput.

In Romania, care sunt sansele ca acesta metoda sa fie pusa in aplicare? De cine tine aplicarea si reusita acestei metode? De parinti, profesori, autoritati?
Consider ca in Romania aceasta metoda are sanse foarte mari de a fi pusa in aplicare. In primul rand pentru ca exista o nevoie stringenta de astfel de proiecte didactice.  In al doilea rand, pentru ca s-a dovedit a avea rezultate exceptionale. Si nu in ultimul rand, pentru ca exista deschiderea si dorinta de a colabora cu noi a domnului profesor Nicola Cuomo. Convingerea mea este ca trebuie sa existe o colaborare intre parinti, profesori si autoritati. Parintii sunt „varful de lance”. Pentru profesori aceasta trebuie sa fie o provocare atat stiintifica, cat si culturala. Iar autoritatile ar trebui sa fie receptive la realitatile si nevoile „cetatii”.

Care va fi impactul unei astfel de metode asupra unui copil cu dificultati?
Aplicand o astfel de metoda, vom avea marea bucuria si satisfactia de a descoperi intr-un copil (care in scoala de acum nu are nici o sansa – ma refer inclusiv la copiii cu deficit de atentie =ADD sau   deficit de atentie si hiperactivitate =ADHD sau la copiii cu dislexie, etc) capacitati, potente, inteligente nebanuite. O clasa in care exista un copil cu deficient, este nevoie de strategie, metoda, limbaj divers care favorizeaza si potenteaza originalitatea fiecaruia. Studiile au aratat ca prezenta unui astfel de copil este spre beneficiul intregii colectivitati.

Cum pot sustine parintii, care au copii cu dificultati, acest concept, aceasta scoala?
Parintii care au copii cu dificultati (si nu numai acestia, parintii care sunt preocupati de dezvoltarea psiho-emotionala si cognitiva a copiilor lor) au realizat ca datorita acestora se poate vorbi despre o noua scoala si de noi perspective didactico-educative. Aceasta scoala, aceste concepte pe care ne dorim sa le implementam, fiind la inceput de drum, presupun multa munca. Parintii trebuie sa fie perseverenti si consecventi pentru a obtine temeiul legal de a infiinta si a dezvolta aceasta scoala, pentru ca invatarea nu este un foc de pusca, ci un zbor de fluture. 

 www.educatiepentrutoti.wordpress.com