Trãim vremuri grele. Fiecare generaþie aude aceste cuvinte ºi este sau nu de acord cu ele. Ar fi bine sã nu le auzim, sau cel puþin sã nu le dãm dreptate pentru cã viaþa noastrã nu este grea, ci frumoasã ºi plinã de împliniri. ªi cum dintotdeauna o familie a însemnat mama, tata ºi copiii, ar fi bine ca ºi generaþia noastrã sã considere firesc sã ducã mai departe aceastã formulã sacrã. Dar nu, noi suntem cu mult mai isteþi, mai deºtepþi, mai evoluaþi ºi considerãm cã valorile apreciate de pãrinþii ºi bunicii noºtri sunt depãºite ºi nu ne mai pot ajuta.
Cum, sã mai fiu eu ca bunica mea, care s-a cãsãtorit la cincisprezece ani, a fãcut zece copii, ºi-a petrecut viaþa la cratiþã ºi singura ei ocupaþie a fost familia? Ea nu a mers mai departe de târgul comunal, nu a participat la alte petreceri decât horele, nunþile ºi botezurile din sat, nu a fost în concedii, iar þãrile strãine au existat pentru ea decât ipotetic, fiind la fel de aproape ca luna de pe cer. ªi cu toate astea a reuºit sã aiba o familie reuºitã, chiar dacã nu a invãþat sã scrie, a reuºit sã-ºi trimitã toþi copiii la facultate. Sã fie oameni învãþaþi, nu ca ei, aºa proºti, fãrã carte, spunea ea emoþionatã.
În acele vremuri oamenii fãceau atâþia copii câþi le dãdea Dumnezeu ºi în nici un caz nu auzise nimeni de „planing familial”. Erau bineveniþi, întãmpinaþi cu o bucurie fireascã ºi ingrijiþi cum nu se putea mai bine. Mama fãcea copil dupã copil, aºa incât ajungea uneori sã aibã mama copil o data cu fiica. Diferenþa de vãrstã dintre mamã ºi fiicã fiind uneori atât de micã, ºi comunicarea dintre cele douã se desfãºura mult mai lejer, ca între douã surori. Fãra a uita însã respectul datorat mamei. O viaþã patriarhalã, fãrã griji de la serviciu ºi fãrã shopping.
Apoi a venit timpul mamei. Lumea a evoluat, facultatea a devenit importantã ºi valorile vieþii s-au schimbat. Evident, cãsãtoria a aparut mai tãrziu, copiii ºi mai tãrziu ºi, bineînþeles, mai puþini. Deodatã, „am învãþat carte ca sã o duc mai bine” nu mai era suficient pentru o viaþã împlinitã. ªi nici nu mai putea face copii aºa, oricâþi, cãci viaþa e grea, nu-i aºa? Acum trebuia fãcutã o casã frumoasã, cumpãratã o maºinã, evident ºi concediul se considera imperios necesar. Cãci lumea a evoluat ºi ne e mult mai bine sã ne plimbãm prin þarã decât sã stãm acasã ºi fiecare an sã ne mai aducã un nou Prâslea.
Dar sã vedem ce se întâmplã acum, în vremurile noastre. Nimic din ce a fost odata nu mai este valabil. Cãsãtorie la cincisprezece sau chiar douãzeci de ani nu se mai intâlneºte decât la þarã sau la romi. Cei mai mulþi se cãsãtoresc dupã douãzeci ºi cinci de ani, pe la treizeci, patruzeci sau chiar mai târziu. Serviciul, cariera sunt pe primul loc in viaþa actualã, ºi apoi oricum avem nevoie de bani mulþi pentru o nuntã ca în filme, cu artificii, barmani profesioniºti ºi toate ingredientele necesare. Neavând aceºti bani, stãm cãsãtoriþi de probã ºi apoi chiar uitãm sã ne mai cãsãtorim. Chiar conteazã acea hârtie? spunem revoltaþi atunci cand partenerul sau vreun binevoitor ne intreabã de legalizarea relaþiei. Uitãm cã de fapt cãsãtoria înseamnã unirea cu cel drag în faþa lui Dumnezeu ºi nu o jalnicã ºi scurtã oficiere la primãrie. ªi dacã tot nu ne cãsãtorim, atunci cum sã facem copii, cã, „Doamne fereºte!” dacã nu ne mai inþelegem cu partenerul ºi pleacã…?! ªi tot aºa amânam acest moment pânã ajungem în pragul vârstei de treizeci de ani ºi, uneori constatãm uimiþi cã nu mai putem face copiii ºi avem nevoie de tratamente lungi ºi costisitoare care nu dau întotdeauna rezulate. Dar noi ne dorim mult un copil ºi facem orice pentru a-l avea, nu-i aºa? ªi dacã Dumnezeu ne ajutã ºi avem copilul mult dorit acum , la altul nu ne mai gandim sã-l concepem, cãci iar este vorba despre vremurile grele. Gradiniþa costã mult, bona la fel, diferitele cursuri pentru copii înghit mare parte din venitul de altfel destul de modest al pãrinþilor. ªi aºa ajungem la drama copiilor cu un singur pãrinte, care nu are cu cine se juca, nu are voie sã iasã singur în faþa blocului cã poate fi rãpit, nici pãrintele nu are timp sã-i acorde copilului. ªi atunci acestuia nu-i mai rãmâne altceva de fãcut decãt sã se abondoneze televizorului sau computerului. ªi mami ºi tati sunt fericiþi cã puiul lor e cuminte, nu-i deranjeazã ºi se pot odihni ºi ei dupã o zi istovitoare de muncã. Acest caz e totuºi unul ferict în care copilul stã cu ambii pãrinþi. Dar cei care au pãrinþii plecaþi in strãinãtate la muncã? Aceºtia au cel mai mult de suferit ºi uneori depãrtarea de pãrinþi îi ucide.
Aºadar, trãim vremuri grele, din ce în ce mai grele.
Dar sã ne întoarcem la simplitatea bunicilor noºtri ºi sã ne bucurãm de împlinirea unei familii cu mãcar doi copii ºi imbinând lucrurile noi, benefice nouã, cu cele vechi ºi garantat bune prin verificarea lor în timp, sã ajungem sã ne bucurãm de viaþa aceasta minunatã pe care ne-a dãruit-o Dumnezeu.
Fie ca sãrbãtoarea „Nasterea Domnului” sã ne aducã pacea de care avem nevoie, familia sã fie veselã ºi reunitã lângã brad, iar Moºul Crãciun sã ne aducã cele mai de preþ cadouri: sãnãtatea ºi sentimentul minunat de a avea credinþã în Dumnezeu.
Fiþi cu toþii binecuvântaþi de Dumnezeu!
Un articol scris de DinuIoanaRaveca, membru NN