Dilema doare: mama sau mai presus de toate femeie? Cine poate raspunde concret la aceasta intrebare fara o justificare aprofundata? Ne gandim: am nascut, sunt operata, deci nu pot uita, alaptez, sanii imi sunt grei, mi-am pierdut silueta, noaptea nu pot dormi, de machiat nu mai am nici timp nici chef, pe foen s-a asezat deja praful (uit sa-mi usuc parul dupa baie), baia insasi a disparut, exista doar dusul de 5 minute, nu mai spun de haine ca nu ma mai incap (se cere imperios a se innoi garderoba), sotul ma priveste – zice el – la fel, dar eu stiu ca se uita piezis la mijlocul meu ingrosat si la burtica in valuri si… cate altele? Sa-mi amintesc totusi ca sunt femeie sau sa ma las in voia lucrurilor? Sa fiu multumita ca am un copil sanatos, o familie unita si ce pune in farfurie? Sau sa-mi amintesc cum era cand ieseam cu prietenele in oras si uitam cu orele sa mai dau pe acasa? Ca ma plimbam prin magazine uitandu-ma curioasa dupa hainele trendy, temandu-ma ca saptamana asta am pierdut cine stie ce haine la moda? Ca stateam doua-trei ore la cosmeticiana si ma abonasem la hair-stylist-ul meu de doua ori pe luna? Hmm… oare care din toate acestea primeaza? Care imi ofera o mai mare satisfactie?

Raspunsuri:

Am decis. Sunt femeie intai si sunt datoare fata de persoana mea (pe care si acum o mai sarut din cand in cand in oglinda) sa am grija de ea. Sa nu uit ca datorita ei, femeii, am devenit mamica. Si tot ea, femeia, m-a invatat cum sa fiu mama, prin insasi natura ei. Deci sa nu o neglijez. Sa nu uit ca noua postura “cu bebelus” ma prinde cel mai bine daca nu uit femeia. Sunt mai frumoasa astfel, chipul meu are o lumina pe care nu o avea inainte, fruntea mea e mai ocupata dar mai senina, iar sotul… hmm, sa fim serioase. Lui ii plac formele rotunde, nu cele ascutite. Si femeile ingrijite, nu mamele cu parul valvoi alergand prin casa dupa biberoane fierbinti. Stiu ca iubeste mama, dar adora femeia. Si cu el am intemeiat o minunata familie, deci sa tinem cont si de parerea lui. Si ce daca imi spune ca ii plac blondele? La urma urmei am fost candva „decolorata” si cred ca acum un blond mai obraznic ma mai scoate din ale mele si spulbera praful de pe foen…

Si inca ceva. Mama imi spunea ca bebelusul meu, cand se trezeste, trebuie sa aiba in fata ochilor imaginea mamei zambind, plina de dragoste, si nu pe cea a unei femei obosite, suparata ca odorul nu a lasat-o – nici in noaptea asta – sa doarma…

Un articol scris de mariela, membru NN