Marile pregãtiri pentru Crãciun, marea agitaþie în pragul sãrbãtorilor, imensitatea timpului pierdut pentru aflarea rãspunsului la întrebarea minþii omului cotidian: ”Unde voi petrece anul acesta Crãciunul?”, nu iau în considerare întrebarea profundã a conºtiinþei noastre: “Cu ce voi rãmâne dupã ?” sau “ Voi fi oare ma bun dupã sãrbãtori?”.
Ne-am întrebat vreodatã ce este în sufletul copilului nostru în noaptea de Crãciun? Ne-am întrebat, printre vastele pregãtiri de Crãciun, dacã este fericit ºi sensibilizat de aceastã noapte sfântã? Dar, oare ne mai aducem noi aminte cum este sã fii copil în noaptea de Crãciun?
În fiecare an aºteptãm sfintele sãrbãtori ale Naºterii Domnului cu bucurie, cu lacrimi în ochi produse de bucuria imensã pe care ne-o aduceau acele frumoase imnuri de preamãrire a Pruncului Sfânt, pe care le transmiteam din casã în casã cu mâinile reci, cu picioarele aproape îngheþate, cu nasul acela micuþ ºi roºu, care tãia gerul iernii ºi ne rumenea obrajii, dar cu toate aceste greutãþi acceptam aceastã misiune sfântã din adâncul sufletului nostru ºi deveneam mesagerii Naºterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Pentru o singurã searã, noi, copiii, eram centrul lumii, eram niºte soli mici ai lui Dumnezeu. Nu exista bucurie mai mare în lumea aceasta decât faptul cã eram ºi noi parte integrantã din procesul mântuirii oamenilor, eram începãtorii vestirii celei mari: “Hristos Se naºte, mãriti-L! Hristos din ceruri, întâmpinaþi-L!; Hristos pe pãmânt înãlþaþi-vã, cântaþi lui Dumnezeu tot pãmântul cã S-a preamãrit”.
Aceste cuvinte ne încãrcau sufletul cu atâta putere, încât în fiecare moment al vieþii noastre amintirea ºi recitarea lor ne transpuneau instant în acea atmosferã de cãldurã sufleteascã a sfintelor sãrbãtori, se sãlãºluia în sufletul nostru o cãmarã tainicã ºi sfântã a copilãrie pe care o aveam toatã viaþa, în care în orice moment al existenþei noastre ne retrãgeam ºi trãiam acea bucurie imensã.
Ce este în sufletul copilului de astãzi care nu mai este învãþat sã îndeplineascã acea misiune sfântã pe care noi, cu atâta bucurie, o îndeplineam. Ce este în sufletul lui dupã ce s-a plictisit de acel cadou scump pe care l-au cumpãrat pãrinþii, dar mai grav, ce este în sufletul unui copil când pentru el, Crãciunul nici mãcar nu are un miros specific, un miros al bucuriei?
Nu ne distrugem noi proprii copii pentru toatã viaþa lor, responsabili fiind pentru dãrâmarea acelei cãmãri tainice ºi sfinte a copilãriei ºi totul datoritã falsitãþii cu care înþelegem noi sãrbãtorile, substituind acest cuvânt cu “distracþii ºi petreceri”?
Copilul nu va simþi mirosul specific al Crãciunului când mama aleargã din magazine în magazine dupã anumite prãjituri ºi cozonaci gata preparate, copilul nu va simþi aroma sãrbãtorilor dacã mintea lui este pãtrunsã ºi secatã de jocuri video, ºi ceea ce este mai dureros, copilul nu va trãi acea bucurie ºi armonie dacã pãrinþii lui sunt plecaþi sau certaþi.
Ce este oare în sufletul acelui copil care nu are parte de toate aceste minuni ale lumii noastre, minuni pe care le putem trãi, dar pe care le negãm ºi le înlocuim cu artificialitatea unei aºa zise “lumi moderne”?
Se va mai întoarce acel copil vreodatã spre tãrâmul copilãrie sale pe care îl considerã un þinut arid ºi pustiu? Va mai putea sã povesteascã el copiilor lui ºi nepoþilor lui acele mari bucurii ale micilor mesageri ai Naºterii lui Hristos?
Meritã, oare, sã distrugem aceste bucurii sfinte pe care pot sã le trãiascã toþi copiii pentru mai mult timp petrecut la serviciu, mai puþin efort depus la bucãtãrie, mai puþini paºi pânã la un orfelinat, mai puþin stres, pentru cã ne-a ajuns stresul de la imensele cozi de la magazine, pentru mai mult timp liber pe care îl vom irosi prin vizionarea programelor rupte de realitatea Sfintei Sãrbãtori, pentru acea fugã teribilã dupã cumpãrãturi ºi reduceri care ne rãpesc timpul acela preþios în care puteam sã mergem la spovedit ºi împãrtãºit pentru a ne curãþi sufletul ºi trupul ºi a primi pacea sufleteascã?
Meritã, oare, sã distrugem sufletul unui copil în acea noapte sfântã a Naºterii Mântuitorului pentru lucruri aºa mãrunte ºi efemere existenþei noastre?
Ne plãnuim viaþa dupã visurile pe care le-am avut în copilãrie, dupã bucuriile ºi emoþiile pe care le-am trãit, aceste bucurii se transformã în credinþa nostrã care ne oferã un drum în viaþã. Dacã vom distruge aceste visuri ale copilului ºi aceste bucurii, îi vom distruge toatã existenþa sa.
Un articol din Campania de Informare „Parinte de nota 10 (zece)”