In perioada 1-3 ani , universul copilului este, in cea mai mare masura, raportat la climatul familial. Relatiile din interiorul familiei si modelele relationale se constituie , in aceasta faza, ca baza de relationare psiho-sociala, devenind un fundament , un model comportamental pentru relatiile copilului de mai tarziu.
Pe parcursul dezvoltarii din primii trei ani de viata, copilul traverseaza niste etape, cu anumite caracteristici psiho-sociale, care ii formeaza tipurile de reactie relationala. Tiparele din aceasta perioada se fixeaza in inconstient si se reactiveaza pe parcursul vietii, atunci cand intra in relatii semnificative, determinand tipul comportamental.
In primul an de viata, cand copilul este in totalitate dependent de ingrijirea parentala, fiind in uniune cu mama, relatia se bazeaza pe caracteristicile polare incredere-neancredere. Daca mama ii ofera o ingrijire calda, echilibrata, daca este cu adevarat prezenta in viata copilului intr-un mod constant, raspunzand nevoilor sale , copilul va dezvolta o relatie de incredere, se va simti in siguranta si nu va avea asteptari negative in relatie. Mai tarziu, acesti copiii care au beneficiat de o ingrijire adecvata, securizanta, vor avea capacitatea de a intra in relatii plini de incredere, si de a forma relatii optimiste, constante. Au capacitatea de a oferi si de a primi in egala masura, iar riscul de a dezvolta legaturi conflictuale va fi minim. Ei se simt in siguranta, intr-o lume sigura, modelul lor psiho-social fiind unul de incredere. La polul opus, ingrijirea dezordonata, inconstanta, capricioasa, care nu raspunde nevoilor copilului, sau raspunde in mod selectiv, va determina un model nesigur, haotic de relationare. Copilul intra in viata cu sentimentul neancrederii ca nevoile sale pot fi satisfacute, cu convingerea ca ceilalti il pot abandona, ca nu este important sau demn de a fi iubit. Relatiile sale de mai tarziu vor fi insecurizante, conflictuale sau haotice.
Mai mult decat atat, ei pot dezvolta un scenariu de viata conform cu cel primar, iar in conditiile in care modelul de relatie este unul rejectiv, ei pot cauta inconstient tocmai acest tip de relatie, deoarece este singurul cunoscut de ei. Putem intalni persoane care au in mod frecvent relatii instabile, de prietenie sau maritale si care, in ciuda nefericirii evidente, nu pot renunta la acest model relational, deoarece in relatia primara cu persoanele de ingrijnire au trait aceasta realitate care s-a fixat inconstient drept model de relatie. Dificultatea consta in faptul ca aceasta baza poate fi cu greu schimbata mai tarziu.
In etapa urmatoare, de la 1 la 3 ani, se dezvolta caracteristici legate de dobandirea autonomiei copilului, iar relatiile sale vor fi marcate de necesitatea iesirii din starea de dependenta. In aceasta perioada copilul incepe sa exploreze mediul si sa desfasoare actiuni menite a-i forma competenta si independenta, fiind dependent insa de reactiile parentale vis-a vis de incercarile sale. Daca aceste actiuni esueaza, la polul opus apare sentimentul rusinii si al incapacitatii.
Daca i se ofera copilului ocazia de a desfasura singur o serie de actiuni marunte, pe care le poate duce la bun sfarsit, el capata sentimentul increderii in propriile capacitati. Chiar daca esueaza uneori, iar parintii continua sa il incurajeze si sa il sprijine, copilul va avea curajul de a incerca in continuare, iar in timp va capata siguranta in interactiunile cu mediul. Daca insa se va lovi de critica sau interdictii, iar parintii ii vor transmite mesajul ca nu este capabil, va aparea reactia de neancredere in sine, care se va sedimenta ca atare in structura personalitatii. Si aici opereaza modelul scenariului personal de viata, ca atare, intalnim persoane sigure pe sine in relatii, competente si increzatoare, si persoane incapabile, jenate, care permanent au sentimentul ca gresesc, incomodeaza sau nu pot realiza nimic.
In plus, relatiile complexe dintre membrii familiei, in special cele dintre mama si tata, constituie „ereditatea sociala” a copilului, devenid, prin imitatie si identificare, tipare de comportament. Adeseori, putem studia modul in care parintii se comporta intre ei, privind jocul copilului, modul in carea cesta initiaza un contact cu un alt copil, tehnicile la care recurge pentru a atrage atentia (plange, refuza comunicarea, desfasoara actiuni indezirabile, comunica direct, deschis).
In perioada 1-3 ani copilul este adaptat la mediul sau social imediat, unde invata sa interactioneze, pantru ca apoi sa transpuna aceste experiente in mediul social complex. Mai mult decat atat, el are capacitatea, ulterior, de a modela acest mediu, in pan subiectiv, conform tiparelor sale, eliminand acele aspecte care nu se potrivesc. El va forma relatii conforme cu modelul sau, va actiona si reactiona limitandu-se la tiparul invatat si va interpreta evenimentele si pe ceilalti prin prisma convingerilor sale. Cu alte cuvinte, cu totii ne construim propria realitate, diferita de a celorlalti, in concordanta cu structura noastra interna , cu credintele si convingerile noastre, cu experientele din trecut si modul in care acestea ne-au influentat persoanlitatea, si traim conform acestei realitati subiective, tinzand sa eliminam tot ceea ce o contrazice sau o infirma. De aceea, ca parinti, suntem intr-o mare masura raspunzatori de modul in care ajutam copilul la constructia propriei sale realitati.