Perioada anteprescolara a copilului este marcata in special de trairea experientei curente de viata, imediat dupa nastere, copilul este integrat in sistemul de relatii familiale, iar relatiile cu cei din jur capata, in timp, caracterul complexitatii.
In perioada de la 1 la 3 ani, copilul este adapatat mediului sau imediat de viata, neputand supravietui fara ajutor in mediul complex. In aceasta perioada incepe cel mai amplu proces de adaptare, existand teorii conform carora, in primii trei ani se achizitioneaza 60% din experienta fundamentala de viata.
Una dintre cele mai importante teorii psihologice privind dezvoltarea cognitiva, este cea elaborata de psihologul elvetian Jean Piaget, care considera ca inteligenta se dezvolta ca urmare a interactiunii cu mediul. Copilul actioneaza asupra mediului, si , observand efectele pe care le produce, dezvolta scheme comportamentale, de tip cauza-efect, care contin toate ideile, actiunile, efectele cuprinse in interactiunile sale cu mediul. Aceste scheme comportamentale devin experiente cognitive, la care copilul apeleaza ori de cate ori intalneste situatii asemanatoare cu cele in care s-au format schemele. Pe masura ce experienta de viata se imbogateste, schemele respective devin mai complexe, alcatuind seturi de conduite care definesc comportamentul copilului.
Exista cateva etape ale dezvoltarii cognitive, fiecare dintre ele prezentand caracteristici specifice. In perioada 0-2 ani, copilul traverseaza stadiul senzorio-motor, in cadrul caruia el cunoaste mediul inconjurator prin intermediul perceptiilor imediate, al miscarilor, si al senzatiilor. Este importanta mai ales activitatea tactil-vizuala (copilul atinge si priveste obiectele). Prin intermediul acestor analizatori, incepe cunoasterea mediului imediat si se formeaza primele experiente (patura e moale, fereastra e rece, patul este tare). Experienta perceptiva este influentata de achizitiile in planul limbajului, astfel, obiectele fiind puse in corespondenta cu cuvintele.Gandirea copilului este dominata de timpul prezent, de “aici si acum”, el nu are, pana la varsta de 8 luni, conceptul de permanenta a obiectului. Obiectele lumii inconjuratoare exista in experienta sa atata vreme cat sunt plasate in campul sau vizual, daca ele dispar, nu incearca sa le caute.
Incepand cu varsta de 2 ani, incepe perioada preoperationala, caracterizata de o dezvoltare intensa a limbajului, care se intinde pana in jurul varstei de 7 ani. Din acest moment, dorinta de cunoastere, care anterior fusese predominant senzoriala, se transfera in planul interogatiei verbale. Apare in mod frecvent, si repetata cu insistenta, intrebarea “ce este asta?”. Acest progres ii largaste capacitatea de intelegere, el reuseste sa puna in raport actiunea, cu motivul sau-mananci pentru ca iti este foame, te speli pe maini pentru a fi curat, etc. Odata cu dezvoltarea limbajului, are loc o diminuare a egocentrismului, caci copilul observa ca prin intermediul comunicarii intra in relatii cu sens. Ceilalti devin importanti si cauta cat mai des ocazii de a socializa. Ii place sa asculte povesti, prefera ca acestea sa aiba un final fericit, si traieste in mod evident emotii intense atunci cand personajele preferate traverseaza situatii grele.
La varsta de 3 ani el poate repovesti ceea ce a ascultat, in cateva propozitii scurte, dar coerente. Se dezvolta, de asemenea, fantezia verbala, copilul poate inventa situatii sau intamplari pentru a le povesti adultilor, poate invata o poezie scurta, formule de salut, poate imita intr-o anumita masura gesturile si conversatiile uzuale ale adultilor. Este perioada intrebarilor “ de ce?” si “cum?”, aplicate cu perseverenta si care, uneori, aduc parintii la limita rabdarii, caci copilul nu renunta pana nu primeste raspunsuri multumitoare. Acestea produc o vasta acumulare de experienta , si o crestere a curiozitatii fata de obiectele si fenomenele mediului inconjurator. O forma de manifestare a curiozitatii este atractia pentru interdictie, copilul mergand de multe ori in locuri unde ii este interzis, si incalcand adesea restrictia “nu ai voie!”. Schemele mentale sunt inca relativ rigide, copilul nu intelege fenomenul de reciprocitate, daca este, de exemplu, intrebat daca are o sora, va spune ca da, insa daca il intrebam daca sora lui are un frate, va spune nu. Are loc, de asemenea, o dezvoltare a inteligentei practice, actiunile sale capatand, in timp o siguranta din ce in ce mai mare, fapt care ii largeste campul de explorare din vecinatatea imediata, la arii mai largi.
Rezultatele explorarii se constituie in experiente de viata, de aceea este bine ca parintii sa incurajeze, in mod controlat, cunoasterea mediului, fara sa puna prea multe interdictii. Ei ii pot permite copilului sa exploreze, supraveghindu-l in asa fel incat acesta sa nu se simta impiedicat si avand grija sa nu desfasoare actiuni care l-ar pune in pericol.