Produsele organice sunt considerate mult mai sanatoase decat cele clasice si pentru faptul ca se supun unei legislatii riguroase. Daca nimeni nu stie in ce conditii a fost crescut un mar normal sau ce se afla exact intr-un salam, produsele organice nu contin decat ce apare pe eticheta si nimic altceva. Mai mult, ingredientele de pe eticheta sunt toate organice, crescute in cele mai naturale conditii.
Aceasta transparenta in privinta procesului de fabricatie si a ingredientelor se datoreaza legislatiei care trebuie respectata si verificarilor facute in vederea certificarii.
Certificarea organica este procesul prin care producatorii primesc dreptul de a-si promova alimentele ca fiind organice si de a trece pe eticheta logo-ul de „produs organic”. Orice afacere implicata in productia de alimente poate sa fie certificata, inclusiv furnizorii de seminte, fermierii, procesatorii, vanzatorii si restaurantele.
Certificarea implica:
- Studiul si stabilirea standardelor care acopera detalii specifice (ce este si ce nu este permis) pentru fiecare tip de produs in parte.
- Stabilirea masurii in care un producator respecta normele in vigoare.
- Documentarea riguroasa cu privire la istoricul solului, organizarea fermei sau fabricii, testarea solului si a a apei.
- Planificari anuale care includ detalii cu privire la sursa materiilor prime, localizarea culturilor, procesul de fertilizare, metoda de recoltare, spatiul de depozitare.
- Inspectia periodica a fermei sau fabricii de catre organismul de control, prin reprezentantii sai.
- O taxa pentru folosirea etichetei de produs organic.
Cerintele variaza de la o tara la alta dar, in general, includ un set de standarde referitoare la cultivare, depozitare, procesare, impachetare si transport.
Se evita substantele chimice (fertilizanti, pesticide, antibiotice, aditivi alimentari), organismele modificate genetic, radiatiile si alti factori considerati nocivi.
Se planteaza numai pe soluri care nu au mai fost tratate de un numar de ani (de obicei trei sau mai multi).
Se pastreaza date scrise privind productia, pas cu pas.
Nu se tin si nu se transporta la un loc produsele organice cu cele ne-organice.
Se inspecteaza periodic terenul, culturile, fabricile, etc. Se fac inclusiv inspectii surpriza in cadrul carora se testeaza apa, solul, conditiile de lucru.
Iata cat de complicat este procesul de certificare si cat de riguros este controlul. Motivul pentru care se fac atatea eforturi in vederea certificarii este cererea tot mai mare de produse organice la nivel mondial si nevoia de a asigura calitatea produselor, prevenind fraudele si promovand comertul de calitate. Daca la inceputurile miscarii eco, nu era nevoie de certificare pentru ca producatorii isi vindeau marfa in piete agricole, astazi ea este absolut necesara, avand in vedere ca produsele organice se vand si prin magazine mari, supermarket-uri si hipermarket-uri. Astazi, consumatorii trebuie sa aiba o anumita garantie si ea vine din partea tertilor, organismele legislative.
Pentru producatorii de alimente organice, certificarea garanteaza calitatea materiilor prime, iar pentru consumatorul final ea garanteaza calitatea produsului finit. Fiecare din partile implicate in miscarea eco are nevoie de o garantie.
In unele tari criteriile de certificare sunt formulate de guvern. In Uniunea Europeana, termenul „organic” poate fi folosit numai de catre producatorii certificati. Tocmai acesta este scopul certificarii: protectia consumatorului fata de folosirea abuziva a termenului.
Producatorii romani trebuie sa respecte standardele UE cu privire la productia si agricultura organica, iar eticheta organica le este acordata de Ministerul Mediului si Gospodaririi Apelor impreuna cu Comisia Nationala pentru Acordarea Etichetei Ecologice si Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor.