De ce un tratament penal diferit pentru minor comparativ cu minori?
In primul rând pentru ca un copil, în functie de vârsta pe care o are, nu are discernâmântul format în aceasi masura ca si adultul, în sensul de a distinge în deplina cunostinta de cauza între bine si rau si de a-si orienta comportamentul în functie de aceata alegere. De aceea legea penala prevede ca „minorii sub 14 ani nu raspund penal. Minorii între 14 si 16 ani raspund penal numai daca se dovedeste ca au savârsit fapta cu discernamânt. Minorul care a împlinit 16 ani raspunde penal” (pentru fiecare categorie de varsta se au an vedere masuri specifice pentru reeducarea copiilor si reintegrarea lor în societate.)
Si mai putem spune ca de multe ori, un comportament delincvent, infractional din partea minorilor nu constituie numai un accident în cadrul procesului de maturizare, ci este si un esec al societatii în care traieste, impactul lipsurilor acute din viata sa, lipsuri atât legate de nevoi materiale cât si sufletesti, daca le putem spune asa. Este dovedit faptul ca în peste 50% din acstia provin din medii sociale deficitare, din familii care se confrunta cu probleme din ce în ce mai grave, financiare si nu numai. De asemenea nu poate fi trecuta cu vederea multitudinea de cauze care determina alunecarea minorului spre infractionalitate, pentru ca, daca se cunosc cauzele, se pot descoperi cele mai bune metode de recuperare ale acestuia.
Ce masuri se iau fata de copii care nu raspund penal pentru faptele lor?
Nu se iau sanctiuni penale , ci doar masuri prevazute de catre Legea 272 din 2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului, adica plasamentul acestuia o familie, asistent maternal sau la un centru de plasament si supravegherea specializata
Exista si mijloace de protectie ale copiilor care raspund penal.(copii peste 16 ani si cei între 14 si 16 ani daca se doveste ca au savârsit fapta cu discernamânt) În primul rand, regula este ca acestora li se aplica o pedeapsa doar daca masurile de educare nu se dovedesc suficiente pentru îndreptarea minorului
Masuri educative pentru minori:
- mustrarea,
- libertatea supravegheata
- internarea intr-un centru de reeducare
- internarea intr-un centru medical-educativ
de mentionat: chiar când ar fi absolut necesara aplicarea unei pedepse pentru copil, limitele acestora sunt reduse la jumatate, iar detinerea lor se face separat de minori
Cum sunt protejati copiii din punct de vedere procedural:
Aspecte: ca parintii sunt chemati la orice ascultare sau confruntare a minorului
- ca e absolut obligatorie ancheta sociala in cauzele cu infractori minori (importanta , continut)
- asistenta juridica e obligatorie
- sedintele de judecata sunt secrete, judecatorii sunt anume specializati pe astfel de cauze etc. La judecata pot asista doar persoanele anume prin lege etc.