Deficienta reprezinta orice pierdere, orice dereglare de structura sau functie psihologica sau anatomica. Deficienta implica exteriorizarea starii patologice la nivelul unui organ oarecare.
Principalele categorii de deficiente sunt cele intelectuale, psihice, de limbaj si vorbire, auditive, oculare, viscerale, ale aparatului de sustinere, estetice, ale functiilor generale.
Verificarea auzului
Testul Boel se aplica copiilor de la 7 la 10 luni si numai in cazul in care sunt perfect sanatosi. In cazul testului Boel copilul este plasat pe genunchii mamei si examinatorul in spatele lui cu fata spre mama, se arata un betisor colorat sau un joc care este plasat intre mama si copil si miscat in plan orizontal si vertical. Betisorul este dat copilului si in timp ce el se preocupa de obiect, mana examinatorului este plasata discret in spatele uneia dintre urechi si se suna clopotelul.
Trebuie sa ne asiguram ca miscarea mainii nu este vazuta de copil. In cazul in care copilul aude clopotelul va intoarce capul in directia sunetului. Testul se repeta de 2-3 ori si la intervale mai mici de o saptamana.
La nastere, sistemul auditiv fiind imatur neonatalul reactioneaza prin tresarire la sunete puternice de la 60 la peste 100 db. La 4-6 luni reactioneaza la cele cu intensitate scazuta (peste 10-20 db). La aceasta varsta un indiciu al deficientei de auz il poate constitui si disparitia rapida a ganguritului, pentru ca jocul de asociere a ganguritului cu sunetul nu are nici o semnificatie.
Pe la 10-20 luni copilul surd incepe sa priveasca buzele si fata celui care vorbeste si sa comunice prin indicarea directa a obiectelor sau prin gesturi pe care le copiaza de la cei din jur. In caz de neintelegere a mesajului copilul surd are dese manifestari de furie, tipete, planset pana la epuizare.
Tulburarile dezvoltarii motricitatii
Sunt acele tulburari ale relatiilor normale ale copilului cu mediul, determinate de insuficienta conjugare a fortelor motrice cu cele psihice in realizarea actiunii (Ioan Dorin Radu si Gheorghe Ulici).
Insuficientele senzorial perceptive, cele motorii si intelectuale duc la tulburari ale controlului si coordonarii miscarii. Pe parcursul dezvoltarii sale, fiinta umana are permanenta nevoie de miscare pentru a se adapta la mediu.
Inca din perioada dezvoltarii fetale exista miscari de adaptare la mediul intrauterin, miscari care incepand aproximativ din luna a patra de dezvoltare, incep sa fie percepute de mama.
Dupa nastere, miscarile sugarului sunt spasmodice, neorganizate si necoordonate, avand o evolutie rapida in primul an de viata, care este astfel etapizata:
- in primele trei luni, domina dezvoltarea miscarilor gurii si a ochilor
- in lunile 4, 5, 6 domina dezvoltarea miscarilor capului, gatului si umerilor
- in lunile 7, 8, 9 dominanta este miscarea trunchiului, bratelor si mainilor
- in lunile 10, 11 si 12 domina dezvoltarea miscarii extremitatilor: a limbii, degetelor, gambelor si labelor picioarelor.
Dupa primul an dezvoltarea miscarii corporale continua astfel:
- intre 12 si 18 luni mersul se substituie taratului
- spre luna a 15-a copilul incepe sa manuiasca paharul, cana, lingura si furculita
- la 20 de luni mersul devine stabil, copilul incepe chiar sa fuga
- la doi ani urca scarile
- in al treilea si al patrulea an de viata, mersul si alergatul sunt perfect controlate, facandu-se mari progrese in echilibru, copilul putand utiliza tricicleta si masinuta cu pedale.
- pe la 3-4 ani copilul alearga, arunca mingea, sare intr-un picior, se catara, se poate hrani singur, incepe sa se imbrace si sa se dezbrace singur, sa-si incheie nasturii, sa-si insereteze pantofii, sa maca mici servicii in gospodarie.
Stabilindu-se o medie a dezvoltarii motorii si psihomotorii a copilului intre zero si 6 ani, s-a realizat o etapizare care tine seama de stadiile semnificative de dezvoltare, pe perioade, dupa cum urmeaza:
- intre 0 si 3 luni – stadiul miscarilor neorganizate
- intre 4 si 6 luni – stadiul miscarilor necordonate
- intre 7 si 10 luni – stadiul de debut al coordonarii
- intre 10 si 24 luni – stadiul coordonarii partiale
- intre 3 si 5 ani – stadiul controlului complet al corpului
- dupa 6 ani – stadiul maturizarii capacitatii motorii si psihomotorii
In urma observatiilor indelungate asupra dezvoltarii normale a copilului la diferite varste, numerosi psihologi si medici au realizat inventare de dezvoltare amanuntite. Acestea au fost utilizate ulterior, pentru urmarirea nivelului de dezvoltare normala a copilului. Printre cele mai cunoscute asemenea inventare, amintim:
- Scala Gessel, care este un inventar de dezvoltare destinat examinarii copiilor avand varsta intre 4 saptamani si 5 ani, inventar largit ulterior, pana la 10 ani. Inventarul cuprinde intre 28-46 itemi (diferentierea fiind realizata pe varste) si se refera la comportamentul motor, verbal si de adaptare sociala.
- Scala Brunet-Lezine, este o adaptare franceza a scarii Gessel, realizata cu scopul depistarii precoce si diagnosticarii deficientei mintale la varste mici. Scala urmareste investigarea a patru domenii:
- motor-postural
- limbaj
- conduita de adaptare fata de obiecte
- relatii sociale si personale.
In scopul depistarii abaterilor de la dezvoltarea normala si a organizarii unor programe specifice de educatie, cu scopul diminuarii si anularii handicapurilor, s-au realizat inventare si scale de dezvoltare, teste, grile de evaluare si programe de educare.
Frecventa acestor deficiente este de aproximativ 1 pana la 6 la mie din populatia generala. Oscilatia in plus sau in minus la aceste frecvente poate fi influentata de cauze trecatoare, ca insuficienta stimulare senzoriala, tramele afective, oboseala, abuzul de alcool, cafea si droguri, intoxicatii s.a. Odata cu disparitia acestor cauze dispare sau se favorizeaza disparitia deficitului psihomotor.
Instabilitatea psihomotorie se manifesta printr-un exces (cantitativ) de mobilitate, printr-o irezistibila nevoie de miscare, datorata, mai ales instalarii oboselii. Pana la varsta de 3-4 ani, instabilitatea este de obicei fiziologica, iar daca devine stabila si persista si peste varsta de 7-12 ani ea devine patologica.
Agitatia psihomotorie consta intr-o conduita precipitata, spasmodica, hiperactiva, dar ineficienta, parazitara, impiedicand sau ingreunind finalizarea actiunilor, rezultata din slaba integrare si insuficienta cordonare a functiilor psihomotorii.
Bibliografie:
- Evaluarea si educarea pshicomotricitatii, Ioan Dorin Radu, Gheorge Ulici, Editura Fundatiei Humanitas, 2003
- Psihopedagogie speciala, Ilie Stanica, Mariana Popa, Doru Vlad Popovici, Ed Pro Humanitatea, Bucuresti 2001
- Handicap Readaptare Integrare, Editura Bucuresti, 1998
- Deficientele senzoriale din perspectiva psihopedagogiei speciale, Anca Rozorea, Ed Ex Ponto