Termenul de paralizie cerebrala este unul general, care se refera la un grup de afectiuni ce afecteaza capacitatea copilului de a-si coordona miscarile. Aceasta boala se datoreaza unor leziuni cerebrale care apar in cursul dezvoltarii creierului, inainte sau dupa nastere. Din pacate, paraliziile cerebrale nu pot fi vindecate, insa tratamentul corespunzator si ingrijirea adecvata pot sa imbunatateasca mult starea copilului si gradul de independenta. Paralizia cerebrala poate fi spastica, ataxica sau atetozica.
Paralizia cerebrala spastica este forma cea mai des intalnita, afectand 70% dintre pacienti. Muschii sunt „intepeniti”, permanent incordati. Acest lucru afecteaza miscarile intr-un mod imprevizibil. De obicei msicarile sunt dificile, daca nu chiar imposibile. In functie de membrele afectate, paralizia cerebrala spastica poate fi de tip:
dipareza – sunt afectatae ambele maini sau ambele picioare
hemipareza – este afectata partea stanga sau cea dreapta, adica bratul si piciorul drept sau bratul si piciorul stang.
tetrapareza – sunt afectate toate mebrele, ambele maini si ambele picioare.
monopareza – este afectat un singur membru
tripareza – sunt afectate trei din cele patru membre.
Parlizia cerebrala ataxica afecteaza doar 5-10% dintre bolnavi. Copilului nu isi poate coordona miscarile, nu are echilibru, mersul este dificil si anormal, iar miscarile fine si precise sunt dificile. Se adauga tremurul membrelor, declansat de o miscare voluntara, care se agraveaza pe masura ce copilul se apropie de obiectiv.
Paralizia cerebrala atetozica afecteaza 10-20% din bolnavi. Principalul simptom este miscarea inceata, necontrolata a bratelor, picioarelor, mainilor. In cazuri rare este afectata si musculatura fetei si a limbii, ceea ce duce la salivare excesiva si la grimase involuntare. Simptomele se inrautatesc cand bolnavul este stresat, speriat, obosit si pot sa dispara complet in timpul somnului. Daca sunt afectati msuchii fetei, vorbirea este dificila.
Pentru ca paraliziile cerebrale sunt de multe tipuri si pot afecta un copil mai mult sau mai putin, simptomele variaza foarte mult de la un copil la altul. In general, printre simptome se numara:
- lipsa de coordonare a muschilor in cadrul miscarilor voluntare
- muschii incordati, „intepeniti”, si reflexele exacerbate
- mers asimetric
- variatii in tonsul muscular, de la prea relaxat, la prea incordat
- salivare excesiva, dificultati la inghitirea mancarii, la supt si la vorbit
- lipsa abilitatilor motorii fine (de exemplu la scris, legarea sireturilor)
Boala nu se agraveaza cu varsta, ceea ce inseamna ca simptomele raman aceleasi, pe tot parcursul vietii, in cel mai rau caz, iar, in cel mai bun caz, se remediaza vizibil, datorita tratamentului.
Majoritatea paraliziilor cerebrale sunt provocate de probleme aparute inainte de nastere. Insa au existat si cazuri in care apartia bolii a fost legata de o infectie sau in leziune aparuta la nastere sau in primele luni de viata, chiar in primii ani de viata.
Iata care sunt pricipalele cauze ale paraliziilor cerebrale:
- Infectiile in viata intrauterina: rubeola, varicela, citomegalovirusul, toxoplasmoza, sifilisul. Unele dintre aceste boli se pot preveni prin vaccin, altele prin mod de viata si un comportament sexual adecvat.
- Infectiile in primele luni de viata: meiningita, encefalita virala.
- Anomaliile congenitale: nu se cunosc intotdeauna cauzele. De obice sunt de vina mutatii genetice sau expunerea la radiatii, toxine.
- Accidente vasculare cerebrale: e adevarat ca se intalnesc, cel mai adesea, la persoanele in varsta, insa pot aparea la orice varsta, inclusiv in viata intrauterina. Un accident vascular cerebral poate sa aiba loc din cauza cheagurilor de sange din placenta, care opresc curgerea sangelui catre copil, deci si alimentarea creierului cu oxigen,
- Lipsa de oxigen la nastere. Este o cauza mai rara, dar este posibil. Daca, in timpul nasterii, creierul copilului nu primeste oxigenul necesar, pot sa aiba loc leziuni care vor duce la paralizie cerebrala.
- Icter grav. Icterul este foarte des intalnit la nou-nascuti, dar numai cazurile grave pot duce la leziuni cerebrale.
Riscul de a face un tip de paralizie cerebrala este mai mare la bebelusii prematuri, la cei cu greutate mica la nastere si la gemeni. De asemenea, pericolul este mai mare daca mama a fost expusa unor substante toxice in timpul sarcinii si daca sufera de anumite afectiuni (convulsii, retard mental, probleme de tiroida). Tinerea sub control a bolilor cronice si evitarea factorilor de risc pot sa ajute la pevenirea paraliziei cerebrale a copilului.
Copiii cu o paralizie cerebrala congenitala pot sa prezinte unele simptome inca de la nastere. Dar atunci cand boala nu este foarte grava nu se poate pune diagnosticul precis decat la 4-5 ani. Majoritatea cazurilor sunt diagnosticate in jurul varstei de 1-2 ani. Pentru a obtine un diagnostic se pot folosi mai multe tipuri de analize. Testele de sange sunt folosite pentru a exclude alte afectiuni posibile, iar pentru a observa activitatea creierului se folosesc tomografia computerizata, electroencefalograma, RMN-ul.
Tratamentul nu poate sa vindece paralizia cerebrala, insa poate sa usureze simptomele si sa imbunatateasca mult calitatea vietii. Tratamentul adecvat va fi hotarat de o echipa de medici (pediatru, fizioterapeut, logoped, etc.) dupa o evaluare riguroasa a copilului. Abordarea difera in functie de tipul paraliziei, gravitatea ei, celelalte boli si compliatii. In general, se pot folosi, ca tratamente:
- Medicamentele. Se pot da pentru relaxarea muschilor, daca acestia sunt incordati. Poate fi vorba de substante administrate oral sau de toxina botulinica (botox) administrata intramuscular pentru a paraliza anumiti muschi.
- Fizioterapie. Exercitiile executate sub supravegherea unui terapeut pot sa ajute la imbunatatirea echilibrului, coordonarii, mobilitatii si dezvoltarii motorii. Daca este cazul se poate apela la terpaia ocupationala.
- Logopedul poate ajuta la imbunatatirea vorbirii sau la gasirea unei alte modalitati de a comunica, de exemplu limbajul semnelor.
- Interventia chirurgiala se face in cazurile cele mai grave. Se poate interveni asupra tendoanelor, incheieturilor, dar si asupra nervilor care pastreaza muscii incordati.
Desi tratamentele medicale sunt necesare si foarte importante pentru a imbunatati calitatea vietii, nimic nu poate inlocui atentia si grija parintilor. Parintele este poate cea mai importanta persoana din echipa medicala a copilului. Daca el nu poate spune ce doreste si ce ii trebuie, mama sau tata trebuie sa vorbeasca in numele lui, sa puna intrebari, sa ia deciziile cele mai potrivite, aparandu-i interesele.
Si mai important pentru copiii cu paralizii cerebrale este sa-si gaseasca independenta, atata cata este posibil. Orice face un parinte trebuie sa aiba acest scop: a-l ajuta sa devina independent. Fiecare pas, oricat de mic, facut in aceasta directie este foarte important. De aceea, copilul trebuie lasat sa faca singur anumite lucruri, chiar daca le face mai incet sau mai prost decat adultul sanatos si, in acelasi timp, trebuie laudat si rasplatit pentru orice reusit, cat de mica. Este posibil ca parintii sa nu poata fi prezentii intotdeauna in viata copilului, iar abilitati aparent banale – a cobora scarile, a lega sireturile, a incalzi mancarea – pot sa faca diferenta intre o viata normala si izolarea intr-un spital.