Sa facem cunostinta

La aceasta varsta, bebelusul tau incepe sa fie interesat si devine vesel cand vede alti copii ca el. Daca esti curioasa sa stii cum vede bebelusul tau, vei fi surprinsa sa afli ca poti fi la o distant de pana la 60 de cm, iar el sa te vada. Ai remarcat si un zambet pe buzele sale? De acum va zambi tot mai mult, exprimandu-si astfel bucuria de a fi langa tine. Bebelusii incep la aceasta varsta sa acorde atentie si altor persoane. Unii intind chiar bratele catre adultii care vor sa ii ia in brate. Dar nu uita ca bebelusii au temperamente diferite, iar din acest motiv nu toti sunt chiar atat de deschisi sa cunoasca lume noua; ei plang daca o persoana straina lor ii ia in brate. Nu te ingrijora. Ia-ti bebelusul in brate si linisteste-l, asteapta un alt moment pentru a le face cunostinta.

Sunete si culori

Bebe incepe sa faca diferenta intre sunetele si zgomotele pe care le aude, recunoaste vocile si le diferentiaza de celelalte zgomote. Pentru a putea sa-si dezvolte abilitatile de localizare a sunetelor este recomandat sa ii vorbesti cat mai mult. Vei fi surprinsa cand vei observa cat de atent iti urmareste miscarile buzelor, fascinat fiind de noutate si descoperire. Pune-i muzica, ofera-i sansa de a explora lumea inconjuratoare punandu-i la dispozitie obiecte de joaca noi, viu colorate, muzicale. Va fi tot mai fascinat de ele pe masura ce le va privi si atinge pe toate partile, le va rasuci cu stangacie si va incerca sa le bage in gura. Vei observa o cantitate de saliva abundenta, mai mare chiar decat poate el sa inghita. Saliva abundenta nu este neaparat semn ca ar putea aparea primii dinti. Lucrul acesta se intampla un pic mai tarziu. Sunt putine cazurile in care bebelusilor sub 3-4 luni le apar primii dinti.

Mobilitate

Cand este treaz, bebelusul misca activ bratele si picioarele. Ii place sa se intinda, sa se foiasca, sa se bucure de intreg spatiul larg. Intinde-i o patura si lasa-l sa se miste dupa bunul plac. Miscarile ii vor intari musculatura. Aseaza-l pe burta si vei vedea ca va impinge usor din picioare. Un nou motiv de lauda sustine mandria parintilor, care se vor bucura vazandu-si bebelusul intorcandu-se singur de pe spate intr-o parte, dintr-o parte pe spate. Desi inca nu are gatul suficient de puternic, iar muschii nu sunt deocamdata bine dezvoltati pentru a executa o intoarcere completa, bebelusul tau merita aplauze pentru progresele facute. Pastreaza-ti vigilenta si nu-l lasa nesupravegheat pe marginea patului pentru ca ar putea sa cada.

Complexul sevrajului

Printre primele complexe aparute este completul sevrajului. Acesta este legat de imagoul matern si reprezinta relatia de dependenta a alaptarii. Acest complex se constituie in primele luni si persista mai intens sau mai slab ca un fel de cerinta continua de “lactactie”.

Nani, nani, puisor..

Majoritatea bebelusilor de 2 luni inca se trezesc in timpul noptii. Daca puiul tau a inceput sa doarma 5-6 ore in timpul noptii, sau chiar intreaga noapte, te numeri printre parintii norocosi. Profita de somnul din timpul noptii pentru a fi odihnita in timpul zilei. Desi ti-ar putea parea prea devreme, este momentul prielnic pentru a obisnui bebelusul cu unele obiceiuri de rutina inaintea somnului.

Baia, masajul, folosirea cremelor pentru corp fac parte din igiena zilnica obligatorie. Acorda interes ingrijirii pielii bebelusului. Gimnastica, alintul, mangaierile, leganatul ofera puiului confortul si linistea necesare unui somn bun si consolideaza relatia dintre mama si copil. Apoi aseaza-l in pat sau pe bratele tale, sau chiar pe burta ta, canta-i si citeste-i copilului tau.

Mami, nu uita!!!

Luna aceasta nu uita de vizita medicala si vaccinul DTP/Hepatita B, VPO. Intreaba-l pe medicul pediatru despre vaccinarile obligatorii si facultative. Este bine sa fii informata si sa cunosti calendarul vaccinarilor obligatorii.

Sfatul specialistului:

Bolile impotriva carora copilul este vaccinat sunt extrem de contagioase. Copilul se naste fara anticorpi pentru aceste boli sau anticorpii primiti de la mama scad rapid dupa nastere. Aceste boli produc un numar mare de complicatii grave: de exemplu poliomielita produce paralizie si handicap ulterior; rujeola poate produce piederea vazului si a auzului, convulsii si intarziere mintala; hepatita B poate fi fatala la adultii tineri, la multi ani dupa o infectie fara simptome. Unele dintre aceste boli pot produce chiar deces. Vaccinarile nu imbolnavesc copilul, iar accidentele produse de ele sunt extrem de rare.”(Dr. M.G.Ciobanu, autorul cartii “Mama si Pruncul”, ed. Med. Buc si ed. Accent Print, Suceava)

Daca vrei sa afli mai multe informatii despre aceasta varsta, te invit sa cauti printre articolele pe care le ai la dispozitie. Intra in categoriile care te intereseaza si invata mai multe despre tine si bebelusul tau: Neonatologie, 0-12 luni, Puericultura, Scoala Parintilor, Educatie, Agenda Medicala

Util: Grafic de crestere (inaltime/greutate)

NU UITA CA BEBELUSUL TAU ESTE UNIC! Acest ghid de dezvoltare pe etape de varsta iti indica doar potentialul pe care il are un copil, iar daca progresele nu apar chiar acum, nu te ingrijora, ele pot sa apara in curand. Ai incredere si rabdare! NN iti recomanda si te incurajeaza ca de fiecare data cand ai o intrebare legata de sanatatea copilului tau sa te adresezi unui specialist.

In imagine: Lucas Herman