Alimentatia la san prezinta multiple avantaje. Chiar daca vei alapta o perioada mai scurta de timp, sistemul imunitar al copilului va beneficia de laptele matern. Mai sunt si alte avantaje ale alaptarii:

  • BENEFICIILE PENTRU SANATATEA MAMEI SI COPILULUI:
    Cresterea imunitatii si rezistentei la infectii:
    • Laptele matern contine anticorpi care il protejeaza pe copil de microbi si virusuri. Studii recente arata ca acei copii care sunt hraniti in primele 6 luni de viata exclusiv cu lapte matern sunt mai putin expusi riscului de infectii ale urechii, diaree, boli respiratorii si pot fi mai putin expusi riscului de aparitie a obezitatii in copilarie;
    • Copiii hraniti la san se imbolnavesc mai rar decat ceilalti copii si sunt mai rar consultati medical;
    • Sistemul imunitar al bebelusilor alaptati natural raspunde mai bine imunizarilor pentru polio, tetanos, difteria, Haemophilus influenzae, si la infectia cu virusul sincitial respirator, o infectie respiratorie grava a copilului;
    • Cand alaptezi, nu ai nevoie sa sterilizezi biberoane sau suzete. Laptele matern preluat direct de la san este intotdeauna curat si steril.

    Beneficii pentru alimentatia si cresterea copilului

    • Laptele matern este forma cea mai completa de alimentatie a copilului. El contine exact cantitatea de grasimi, glucide, apa si proteine necesara pentru cresterea si dezvoltarea copilulului. Copilul digera cel mai bine laptele matern decat orice alta formula de lapte.
    • Copiii alaptati natural cresc exact cat ar trebui; sunt mai supli si cresterea in greutate este normala, fara excese; riscul de a deveni supraponderali mai tarziu, in viata adulta, va fi mai mic;
    • Copiii prematuri alaptati natural se dezvolta mai bine decat copiii prematuri hraniti cu formule de lapte;
    • Desi cercetatorii nu se pot pronunta inca ferm, rezultatele unor studii arata ca dezvoltarea creierului se face mai optim pentru copiii alaptati natural decat pentru copiii care nu beneficiaza de alimentatia la san.

    Beneficii pentru starea de sanatate a mamei

    • Alaptarea consuma calorii, facilitand pierderea kilogramelor suplimentare dobandite in timpul sarcinii. Ajuta de asemenea uterul sa isi revina mai repede la dimensiunea normala si diminua sangerarile pe care femeia le poate prezenta dupa nastere;
    • Alimentatia la san, mai ales cea exclusiva (fara a fi suplimentata cu formule de lapte), intarzie reluarea ciclului menstrual si a ovulatiei; daca doriti sa alegeti un mijloc contraceptiv este necesar sa discutati totusi cu furnziorul dvs. de servicii de planificare familiala (medic sau asistent medical).
    • Alaptarea scade riscul aparitiei unor cancere de san sau de ovar.
  • BENEFICIILE ALAPTARII PE PLAN EMOTIONAL
    Alaptarea este la indemana si iti face viata mai usoara
    • Alaptarea economiseste timp si bani. Nu ai nevoie sa cumperi, sa masori, sa prepari formula de lapte. Nu ai de incalzit biberoane in mijlocul noptii !
    • Mama poate hrani la san copilul ori de cate ori acesta este infometat;
    • Alimentarea la san necesita un ragaz in care mama si copilul se afla in strans contact, impreuna, intr-o atmosfera de liniste si relaxare;
    • In timpul alaptarii se dezvolta emotii pozitive
    • Alaptarea intareste atasamentul intre mama si copil. Contactul fizic este important pentru nou-nascut si il ajuta sa se simta in siguranta, ocrotit si inconjurat cu caldura.
    • Mamele care alapteaza isi dezvolta increderea in sine si creste apropierea fata de copil.
  • BENEFICII PENTRU SOCIETATE
    • Alaptarea economiseste ingrijiri de sanatate si costuri. Costurile medicale totale sunt mai scazute pentru copiii alimentati integral la san decat pentru copiii care nu au fost niciodata alimentati la san, din punct de vedere al numarului de vizite medicale, prescriptii medicale, spitalizari.
    • Alimentatia la san contribuie la cresterea productivitatii fortei de munca. Mamele care alapteaza lipsesc mai putin de la servici pentru ca bebelusii lor se imbolnavesc mai rar. Costurile serviciilor de sanatate sunt mai mici.
    • Alimentatia la san aduce beneficii si mediului inconjurator pentru ca, spre deosebire de alimentatia copilului cu formule de lapte, nu lasa deseuri (ambalaje, biberoane etc.).