Mofturi si capricii, toane si negativism, incapatanare, moduri in care adesea copilul cere cu vehementa anumite privilegii. Oricat de rabdator ar fi un parinte, coarda uneori este intinsa suficient de tare incat parintele sa ajunga sa utilizeze ca arma defensiva pedeapsa, dupa ce intreaga colectie de avertismente, mustrari sau admonestari a fost epuizata.
Gama pedepselor este foarte larga, de la interzicerea desfasurarii unei activitati care ii face placere copilului (vezi iesitul afara si uitatul la televizor), privarea de obiecte, dulciuri, calculator, pana la pedeapsa corporala si nu ma gandesc aici la bataia propriu-zisa ci mai degraba la genul de pedepse practicate in trecut, de genul statului in genunchi la colt.
Numai un parinte care isi cunoaste foarte bine copilul poate decide care este pedeapsa meritata si termenul pe care ea se va intinde. Totul insa trebuie sa fie un echilibru pefect intre gravitatea „nelegiuirii” si marimea pedepsei.
Nu orice „greseala” trebuie corectata in acelasi mod sau cu acelasi impact asupra copilului. Exista o serie de factori de care trebuie sa se tina cont atunci cand pedeapsa se impune: cat de grava este greseala, varsta si capacitatea copilului de intelegere, contextul in care a avut loc, purtarea ulterioara faptei, circumstantele atenuante sau agravante, repetitivitatea faptei. Doar dupa ce aceste aspecte au fost clarificate, parintele trebuie sa decida daca pedeapsa este cuvenita si cat de grava va fi acesta in balanta cu gravitatea faptei. Atentie la pedepsele exagerate care pot exaspera si inrai si mai tare copilul sau din contra la pedepsele prea blande care nu vor avea efectul asteptat.
O alta categorie de parinti, pentru a preveni anumite acte nesabuite sau nedorite de la copil, recurg nu la pedeapsa, ci la recompensa. Si gama recompenselor este larga si de asemenea capcanele acestei practicii foarte multe si mari. Cator dintre noi nu le este cunoscuta fraza: „daca vei lua premiu anul acesta iti vom lua bicicleta” sau „daca te speli pe dinti in fiecare seara vei putea sa te mai uiti la televizor o ora”.
A recompensa copilul pentru un anumit gen de activitate pe termen lung poate duce ulterior la asocierea totala a acelei activitati cu recompensa. Mare le va fi mirarea parintilor cand cereandu-i copilului sa face ceva vor primi replici de genul: „dar ce-mi dai pentru asta?” sau „nu fac decat daca…” Lauda si incurajarea sunt de multe ori practici mult mai „sanatoase” si care au acelasi efect ca si recompensa materiala.
Recompensarea frecventa poate duce la comportamentul dorit doar conditionat. De fiecare data cand copilul va dori ceva, va „uita” sa fie asa cum cer mama si tata, doar pentru a le forta mana la o noua promisiune de recompensa. Recompensa trebuie sa vina ulterior faptei, mai degraba decat o promisiune motivanta.
A face copiilor mici sau mari bucurii pentru anumite realizari este admirabil si atat de imbucurator pentru copii incat sclipirea din ochii lor umplu sufletele parintilor iubitori. Dar a face din acesta ca si din pedeapsa o „arma” de constrangere pentru a obtine anumite rezultate este extrem de periculos.