Obiectivele Proiectului
Proiectul se adreseaza fenomenului copiii strazii din Romania, inclusiv celor cu dependenta de droguri. Prin el se vor crea aproximativ 20 de centre pentru 300 de copii in facilitati de zi si de noapte (adaposturi, centre de zi, case de tip familial, centre de primire in regim de urgenta etc. Numarul total de beneficiari este estimat la aproximativ 3.000 in trei ani de functionare.
Proiectul va sprijini Autoritatea Nationala pentru Protectia Drepturilor Copilului (ANPDC) sa identifice, finanteze si monitorizeze subproiecte comunitare descentralizate cum ar fi:
- adaposturi de zi si de noapte si centre de primire si evaluare in regim de urgenta pentru copiii strazii;
- centre specializate pentru eliminarea dependentei de droguri la copiii strazii;
centre de consiliere pentru copiii si familii pentru prevenirea consumului de droguri; - centre de zi pentru copiii in situatii de risc de a-si parasi familia pentru a trai pe strada;
- case de tip familial;
- retele de lucratori sociali stradali;
- servicii de consiliere si sprijin pentru copiii si familii pentru prevenirea fenomenului copiii strazii si pentru reintegrarea sociala a copiilor strazii si a familiilor care locuiesc in strada cu copiii;
- servicii de coordonare a interventiei pentru copiii strazii;
- servicii de sprijin pentru fostii copiii ai strazii si asistenti maternali pentru copiii strazii.
Din cauza lipsei de experienta in domeniul prevenirii si eliminarii dependentei de droguri printre copiii strazii, vor fi realizate programe de pregatire pentru aproximativ 150 de lucratori sociali.
Managementul administrativ:
Proiectul va fi cofinantat din fonduri provenite din imprumuturi externe, bugetul de stat si bugetele administratiei publice locale. ANPDC va avea intreaga autoritate si responsabilitate a implementarii "Proiectului" si pentru folosirea eficienta a fondurilor imprumutului, conform destinatiei stipulate in acordul cadru de imprumut.
Managementul si evaluarea tehnica:
Managementul tehnic al proiectului va fi realizat de ANPDC, subordonata Ministerului Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei. ANPDC va fi responsabila de implementarea si monitorizarea Proiectului, de coordonare cu autoritatile locale, institutii de stat si donatori.
Proiectul va fi implementat printr-un mecanism de raspuns la nevoi creat in parteneriat intre ANPDC, autoritatile locale si societatea civila. Selectarea subproiectelor se va face pe baza unei proceduri competitive, in cadrul careia se va solicita depunerea de documentatii de catre autoritatile administratiei publice locale de la nivel de judet sau sector (in cazul Municipiului Bucuresti), mecanismul de finantare va presupune transferarea fondurilor din imprumut si din cofinantarea de la bugetul de stat catre autoritatile locale. Cheltuielile eligibile care pot fi finantate din imprumut si din fonduri de la bugetul de stat sunt achizitiile de bunuri, lucrari de constructii-montaj si achizitiile de servicii de pregatire a personalului din noile servicii. Orice alte cheltuieli necesare pentru realizarea subproiectelor (studii de fezabilitate, proiectare, avize, autorizatii, intretinere si functionare servicii, salarizare personal etc.) vor fi asigurate de catre autoritatile administratiei publice locale, din fonduri proprii sau extrabugetare. Pentru subproiectele selectate vor fi semnate conventii de implementare intre ANPDC si Consiliile Judetene sau Consiliile Locale de la nivel de sector (in cazul Municipiului Bucuresti).
Costul total estimat al Proiectului este de 5,74 milioane EURO, din care 4,78 milioane EURO reprezinta costul fara taxe. Suma imprumutului aprobat de Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (BDCE) este de 3,3 milioane EURO, ceea ce reprezinta 69% din costul total al Proiectului (fara taxe).
Efecte sociale:
Proiectul va sprijini autoritatile romane sa imbunatateasca interventia pentru diminuarea aspectelor negative ale fenomenului copiii strazii prin:
- micsorarea numarului de copiii care isi parasesc familiile si raman pe strada;
- marirea numarului de copiii ai strazii reintegrati in familie sau in familii substitutive;
- micsorarea numarului de copiii ai strazii care folosesc droguri ilegale sau alcool;
- masuri de prevenire si o mai buna protectie impotriva riscurilor pentru copiii care raman in strada pana la reitegrarea / integrarea lor in familie.
Stadiul actual:
Cofinantarea proiectului de catre BDCE a fost aprobata, fiind in derulare procedura de semnare si ratificare a acordului de imprumut dintre Romania si BDCE. Primele fonduri din imprumut vor fi trase de ANPDC dupa ratificarea acestuia si indeplinirea formalitatilor tehnice necesare, iar ANPDC va intocmi documentatiile necesare elaborarii si depunerii de subproiecte. Aceste documentatii vor fi transmise catre autoritatile administratiei publice locale eligibile pentru a depune subproiecte, demarand in acest fel procedurile de implementare a proiectului. Este necesar sa fie inceputa identificarea de locatii posibile (cladiri sau terenuri) de catre autoritatile administratiei publice locale interesate sa depuna subproiecte in cadrul procedurilor descrise mai sus. De asemenea, este necesar sa fie pregatite parteneriate cu alti posibili finantatori, furnizori de serviciu, autoritati sau institutii publice care au legatura cu copiii strazii.