Vesti bune de la Superbebe: concursul continua!
La fel ca jocurile olimpice, competitia Superbebe-supercoperta a adunat micii campioni ai alergarii… de-a busilea. Cei doi baietei finalisti se lupta pentru titlu, find sustinuti si admirati de cele doua gratioase reprezentante ale sexului frumos. Dupa trei luni de concurs, revista Superbebe prezinta un pictorial de zece pagini cu mica vedeta si ajutoarele ei.
Datorita numarului foarte mare de scrisori primite, redactia a hotarit ca micutii care apar in pictoriale sa fie alesi in fiecare luna prin tragere la sorti. Revista Superbebe din luna septembrie ofera mai multe detalii pentru cei care vor sa isi vada copiii stralucind pe coperta.
Imagini spectaculoase dinainte de nastere
In al doilea trimestru de sarcina, fetusul casca, clipeste si inghite. La 11 saptamani, micutii au fost vazuti cu degetele in gura. Miscarile rapide ale ochilor pot fi detectate in cea de-a 32-a saptamana de sarcina. Toate aceaste detalii sunt cunoscute astazi cu ajutorul tehnologiei 4-D, care adauga elementul timp la imaginile tridimensionale, pentru a produce secvente cu fetusul in timp real, un adevarat film in miscare cu micutul. Specialistii considera ca vizualizarea acestor imagini intareste legatura dintre parinti si viitorul lor copil. Documentarul preluat de revista Superbebe de la National Geographic prezinta ce se intampla in pantec in fiecare luna de sarcina.
Istoria prezervativului
La rubrica Preconceptie, revista Superbebe prezinta o inedita istorie a prezervativului, incepand inca din anul 1000 inainte de Hristos. Cuvantul "condom" se pare ca provine din latinescul condus, care inseamna recipient. O alta varinata ar fi aceea ca primul prezervativ confectionat din intestine de animale a fost inventat de un medic militar britanic, colonelul Qondam. Comertul cu prezervative a inceput sa se dezvolte in secolul al XVIII-lea, iar Frederick Killian a folosit latexul in procesul de fabricatie iin jurul anului 1920.
Acupunctura si sarcina
Acupunctura este folosita in timpul sarcinii in special pentru combaterea durerilor de spate si pelviene, a afectiunilor digestive si insomniilor. In ultimele saptamani, medicul isi poate focaliza interventia asupra optimizarii travaliului. Aceasta practica se bazeaza pe o teorie conform careia trupul functioneaza prin "forta vitala", inteparea anumitor puncte aflate de-a lungul unor meridiane energetice restabilind echilibrul.
Cum sa gasesti bona perfecta
De voie sau de nevoie, multi parinti sunt nevoiti sa apeleze la serviciile unei bone. Este o decizie dificila, mama stand in permanenta cu inima stransa de teama ca micutului sa nu i se intample ceva rau. Revista Superbebe enumera calitatile pe care trebuie sa le aiba o bona ideala. Rabdatoare, educata, atasatat fata de copii, capabila sa tina orice situatie sub control, iata cateva dintre insusirile care trebuie sa caracterizeze persoana in mainile careia orice parinte isi poate lasa copilul.
Surprusul de greutate reprezinta o problema pentru vedetele care au adus pe lume bebelusii mult doriti. Admirate, pe de o parte, pentru talentul lor, iar pe de alta parte pentru faptul ca reprezinta modele de frumusete la care ne raportam, cateva mamici celebre au reusit sa redevina aceleasi prezente suple de dinainte de nastere. Revista Superbebe din luna septembrie ne dezvaluie secretul lor.
Kate Winslet a luat in greutate aproape 25 de kilograme in timpul sarcinii cu cel de-al doilea copil, Joe. Ea a reusit sa scape destul de repede de acest surplus urmand o dieta orientala fara carne rosie, lapte si rosii, dar consumand carne de pui, cartofi, salata si unt.
Kate Hudson, frumoasa si talenta fiica a celebrei Goldie Hawn, a scapat de kilogramele in plus consumand aproximativ 1500 de calorii si facand cate trei ore de exerctii fizice in fiecare zi. De asemenea, spune actrita, faptul ca si-a alaptat bebelusul a ajutat-o considerabil.
Elizabeth Hurley, in varsta de 39 de ani, a scapat de kilogramele post natale in numai 3 luni, "supravietuind" unei diete bazate pe orez brun, prajituri din cereale si rasol de peste. Dieta a fost asociata cu cate doua sedinte saptamanale de exercitii fizice, gandite special de instructorul ei personal.
La o luna dupa ce a dat nastere unei fetite superbe, Gwyneth Paltrow, in varsta de 31 de ani, a putut fi zarita intr-o pereche de jeansi care ii scoteau in evidenta o silueta foarte zvelta. Se spune ca minunea se datoreaza practicii yoga, dar adevaratul secret pare sa fie altul: un fel de pantaloni scurti, gen sort, pe care ii pui pe tine si care te strang ingrozitor, dar care au un efect extraordinar.
Celebrul fotomodel Heidi Klum, in varsta de 31 de ani, a petrecut doar cateva ore departe de fiul ei, Leni, in primele luni de viata ale acestuia deoarece a dorit sa alapteze. Putinul timp ramas, departe de puiul ei, a fost insa suficient pentru cele aproape 60 de minute zilnice de excercitii fizice, care, pe langa o dieta, bazata pe proteine si fara grasimi, au ajutat-o sa dea jos 13 kg.
Actrita Denise Richards a inceput sa faca exercitii fizice la sase saptamani dupa ce a nascut-o pe fetita ei, Sam, facand saptamanal 4 ore de fitness. Cu siguranta ca eforturile lui Denise au dat rezultatele asteptate si ca are de ce sa fie mandra, avand in vedere ca a facut un pictorial Playboy, la numai cinci luni dupa nastere.
Supermodelul de 31 de ani, Kate Moss, a revenit la vechea ei silueta, recunoscuta pentru supletea, uneori controversata, la numai cateva luni dupa ce a nascut. Acest lucru a fost posibil gratie unei unei diete cu cat mai putine calorii si fara conservanti si a unui regim moderat de exercitii fizice, special conceput de un doctor naturist. Apropiatii ei spun ca in aceasta perioada de refacere a "rontait" foarte mult sushi, care nu contine grasimi si este sarac in calorii.