Doamne, ce emotii! Greturi, sentimente dintre cele mai contradictorii, plansete la ordinea zilei, pofte nu prea, dar stati asa ca mai erau si carceii de la ora 3 dimineata. Toate astea plus inca altele, pe care probabil ca le-am uitat, le-a avut sotia mea, Miki, care, pana la sfarsitul sarcinii fajunsese la nu mai putin de 80 de kg cummm? Eu sa accept asa ceva, ea care avea 60 de kilograme, iar eu o bateam la cap sa faca sport, sa o las acum asa, cu 80 de kilograme? Foarte greu.

Speram sa iasa ceva bun de tot de acolo, din burtica ei, macar sa merite sacrificiu asta al meu vizual, Hahaha! Si a meritat; mi-a daruit sotia mea un prunc superb de 4.100 kg si rotunjior si cu nasuc mic, finut. Nu va spun ce trairi am avut! Am stat pe holurile din apropierea salii de nastere, am transpirat si mi-am framantat mainile de mai aveam putin si le rupeam. Mai sa lesin cand am auzit primul strigat de lupta al sotiei si mai sa mor cand a iesit o asistenta si mi-a spus ca a iesit Praslea si ca e mareeeee…. ! Nu mai putea nici ea sa vorbeasca, atat de impresionata era de nasterea pruncului meu. Mentinez ca sotia mea a insistat sa nasca natural.

Cand au trecut doctorii cu copilasul meu, mi-au dat niste lacrimi mici in coltul ochilor. Era chiar copilul meu, cel pe care 40 de saptamani eu l-am masat prin burtica lui mami cel  caruia i-am cantat si i-am susotit seara de seara, cel pe care aveam sa il iubesc nebuneste.

Acum acel prunc, pe nume Robert, are 7 luni si ma terorizeaza deja cu ifosele pe care un copil de varsta lui poate sa le faca, dar nu conteaza! Este cel mai de pret bun al meu, alaturi de mamica lui si ii iubesc si ma las in voia ifoselor caci SUNT TATIC!

tatacri, membru NN