Sunt mama. Tot universul meu de femeie este acum intors cu susul in jos dar nu importa. Trebuie sa ma adaptez. Trebuie sa stiu ce inseamna sa fii mama, cum sa reactionezi la anumite momente din viata ta, cum sa ataci si cum sa te aperi in fata problemelor care apar in viata copilasului tau. Sa-ti imaginezi ca lumea ta de dinainte a disparut, facand loc unui univers mult mai complex, in care mama are rolul primordial. Si ma comport ca atare. Descopar uimita ca fetita mea are ochii albastri, obrajorii rotunzi si catifelati, linia buzelor delicata, iar perisorul tinde sa devina cret… Aproape ca uit de mine cand o privesc pe ea. Inca de la nastere, fetitei mele i s-a spus ca este foarte inteligenta, ca pricepe aproape tot, ca are personalitate si ca va face ce vrea ea in viata. Atat mi-a trebuit: sa iau de bun tot ce a spus doctorita si sa-mi tratez copilul ca pe un mic geniu. Ce, conteaza ca nu papa tot? Cel mai important este ca are mesele regulate si nu uit sa ma laud la toata lumea ca nu a avut colici si ca doarme noaptea. Trec insa cu vederea cand prietenele-mamici cer vreun sfat sau se plang de copilasii lor. Si imediat, la orice problema a lor, o scot pe in fata pe mica mea printesa. Cum ma prinde ea cu manuta la nici doua luni, cum la patru lunite a spus „mama”, avem primul dintisor si papam dovleac la cuptor. Cand vine doctorul in vizita, nu uit sa-i insir, inainte de a putea scoate bietul om vreun cuvant, tot ce am citit despre varsta copilului la acea data, ce exceptii de la regula sunt si astfel incerc sa-i induc ideea ce are o pacienta model cu o mama moderna si super-informata, iar el este cat se poate de demodat.
Ce astept de la puiul meu?
Oho… ar fi multe de spus. In primul rand, sa mearga la sapte luni, ca intrevad o intentie de a-si misca fragilele-i picioruse intr-o tentativa nereusita de a face un pas. Nu conteaza ca stand pe burtica printesa mea nu se poate intoarce pe spate, de grasuna si lenesica ce este. Important este ca va merge. Din programul zilnic spre genialitate nu lipseste masajul (i-am dat eu o lectie medicului despre cum trebuie masata talpa piciorusului, am citit de atatea ori, am vazut si ceva filme) si nici gimnastica membrelor. Nici nu ma uit in ochii ei, ca stiu ca mi se va face mila. Esential este sa arat celorlalte mamici, maica-mii si soacra-mii ca eu stiu sa-mi cresc copilul. Iar copilul meu trebuie sa asculte. Sa dovedeasca ca atatea carti si atatea articole gresesc cand spun ca tebuie sa pasesti abia dupa primele zece lunite de viata… I se face somn, dar nu-l las. Micul meu geniu trebuie sa invete sa fie disciplinat, intai sa stea pe burtica, apoi urmeaza gimnastica, agitarea prin fata ochilor lui a catorva jucarele, silirea sa le apuce (ca sa fie constient de el insusi) si musai ascultatea unor colinde pentru copii. Si ce daca i se inchid ochii? Macar sa adoarma in acordurile muzicii potrivite varstei lui.
Un viitor stralucit
Nu mai e nevoie sa va spun. Tot ce nu am reusit eu in viata trebuie sa faca ea, printesa mea. Mi se pare ca isi misca manutele si piciorusele cand ii pun muzica. E clar, ii va placea sa danseze, are ritmul in sange. Hmm…daca ma gandesc bine, am avut cateva incercari, esuate de altfel, de a pasi glorios in lumea dansului. Si ce? O am pe fiica-mea, care se vede treaba ca-mi va implini visul. Nu-i place dansul? O dau la gimnastica. Si ce daca nu va avea copilarie? Am eu grija de ea… Nu-i va lipsi nimic, dar nici ea sa nu lipseasca de la antrenamnte. Performanta cere sacrificii. Mai stii ce gimnasta va iesi din ea? La o aprofundare mai serioasa, mi-au placut si limbile straine, engleza chiar o stapanesc perfect. Asa ca, obligatoriu, copilul meu va invata de la cinci ani: „My name is…”. Sa vada lumea ce repede se dezvolta copilul meu si le arat eu, mamicilor care se lauda cu pruncii lor, ce inseamna sa ai un copil genial si o mamica pe masura!
Articol scris de mariela, membru NN