Este 12 ianuare, este termenul limita. Sunt in spital de ziua de marti, azi e sambata, vine asistenta sa ma duca in sala de nasteri, cica trebuie sa ma pregatesc de cezarian. Mi se tot vorbeste despre cezariana in ultimele zile, desi nu am nici o problema cu bebe sau cu nasterea. Galushca e pozitionata de nastere, totul este ok. Am facut niste cercetari, am apelat la toate cunostintele sa vad de ce dl. doctor imi vorbeste despre cezariana. Nu mi s-a raspuns. O las pe asistenta sa isi faca treaba.

Ajung iar la pregatire: curatire, clisma (pentru a doua oara), dus, halat nou. Iar sunt intrebata ce am, raspuns: “Fetita, dar nu conteaza culoarea halatului”. Mi se da unul roz. Sunt dusa in sala de pretravaliu astept. In jur de ora 13 vine dl. doctor, baga capul in incapere si imi face semn. Pe coridor ma intreaba: “Cum am zis ca nastem?”. Ma apuca emotiile, zic: “ Daca nu e nici o problema, as prefera natural!”. Zice: “Bine”, si ii spune asistentei sa ma urce pe masa. Ma urca pe masa si imi deschide colul, desi sunt 40 de saptamani nu s-a deschis, dl. doctor nu vrea sa asteptam mai mult. Doare, ii spun si imi raspunde ca stie. Ma trimite in salon.

La putin timp incep contractii, nu foarte dureroare, stau in pat, citesc o carte (celelalte femei din salon se uita la mine crucis), imi dau seama ca trebuie sa monitorizez contractile. Sunt neregulate…ba la 10 min, ba la 5 min, ba la 3 min, asa ca ma apuc si scriu pe carnetul de gravida intrevalele. Cand i-am aratat moasei intervalele a apucat-o rasul.

Orele trec, asistentele trec cam la 30 de min sa verifice bataile inimii la bebelusi. Peste 3 ore vine iar dl. doctor, ma verifica si imi deschide iar colul si mai mult. Pleaca, raman in salonul de pretravaliu, contractile urmeaza una dupa alta, emotiile sunt, dar nu asa de mari. In jur de orele 20 vine iar dl. doctor. Eram pe hol, vorbeam la telefom cu sotul si in acelasi timp incepe si o contractie mai dureroasa decat de obicei, ma inconvoi. Dl. droctor ma intreaba: “Doare?”. Ii fac semn ca da, inchid telefonul si ma duc dupa dl. doctor, ma urca pe masa: dilatatie 2…”E bine”, imi zice. Vorbeste cu moasa si ma baga in salonul de nasteri.

Moasa e o doamna mai spre 45-50 de ani, foarte draguta. Imi explica ce si cum sa stau treburile si imi da voie sa ma misc prin salon. Alte mamici nasteau. Ma pune intr-un pat si imi zice sa stau mai mult pe partea stanga, ca sa ajut bebe sa iasa. Ma lasa, revine cam la 15-20 de minute sa verifice inima lu’ galushca (asa am botezat-o de la 2-3 luni). Inima Dacianei bate bine. Contractie dupa contractie, durere dupa durere, ma plimb prin salonul de langa patul meu, acolo e intuneric nu e nevoie sa  ma vada careva cum ma inconvoi de durere, am nevoie de liniste, ma tin cu mana de ce apuc, mai stau si in pat cat pot.

In jur de 12 vine moasa si imi zice sa imi sun sotul ca este alarmat. Imi inchisesem telefonul. Il sun si ii zic ca sunt bine, sa  dorma ca ii dau eu de veste. Dau telefonul pe silentios. Contractie dupa contractie…Nu burta ma doare cel mai tare, ci mijlocul. Parca mi-l taie cineva in doua, la fiecare contractie e dureros. De la ora 2 la 3 reusesc sa atipesc intre contractii, ma apuca frigul si tremur din toate incheieturile (cu halatul patura si cearceaful pe mine). Moasa zice ca este normal, ca este din cauza efortului. Ma gandesc: “daca acum este asa, ce fac la nastere?”.  Dilatatia continua incet si sigur cu fiecare contractie. La un moment dat intreb moasa: “Cand o sa nasc?” Imi zambeste si zice: “cCne stie?” O cred…ca nu imi scrie pe frunte.

Contractie dupa contractie, ma plimb in salon, pe langa pat, merg la baie (cred ca am mers de 20 de ori la baie), beau apa, foarte multa apa. Moasa, asitentele, femeile care fac curatenie trec pe langa mine si imi zambesc, zambesc si eu . Stiu insa ca zambetul nu mi-e zambet, dar incerc sa nu arat. Acum imi dau seama ca este compasiune, sunt femei. Acolo, alte mamici care nasc, o mamica naste un bebe mort cu cateva ore inaintea mea, incep sa ma impacientez. De ce nu vine moasa sa imi verifice burtica si inima lui bebe? Moasa vine la timpul ei.

In jur de 7 fara ceva vine dl. droctor sa verifice dilatatia: 8,5…zice: “Bine!”. Ma ridic, dl. doctor da sa plece, si la mine incep contractile de expulzie, sau mai bine zis incep sa ma screm, doctorul ii zice moasei sa  nu ma mai lase sa ma plimb sa stau doar in pat. Moasa vine, isi aseaza un scaun lanag pat si pune mana pe burta mea; cum incepe contractia, cum se uita la ceas.

Dupa vreo 10 minute vine droctorul: “Cum e?”, moasa: “Nu e bine, contractile nu sunt suficient de puternice!” Doctorul pleaca, revine dupa 5 minute, aceeasi intrebare acelasi raspuns si spune: “Puneti-i perfuzie”. Iar perfuzie in bramula. Contractile sunt dureroare, iar faptul ca nu pot sa merg este foarte greu pentru mine. Ma tot ghemuiesc, moasa zice: “Nu e bine, tine-te cu mainile de barele de la pat si impinge”. Inca 10 minute, vine doctorul, dilatatia nu a crescut, contractile nu au devenit mai puternice, si nici mai lungi, doctorul e ingrijorat, ii zice moasei ca nu e bine ca bebe poata sa ramana blocat si sa nu ajunga cu el la terapie intensive in timp util, ma panichez foarte tare. Intreb pe moasa de ce nu-mi da ceva de dilatare, imi zice ca coktailul e si pentru lungirea contractiei si pentru dilatare, este de 3 ori mai concentrat decat de obicei. Efectul nu se vede insa.

Doctorul vine iar sa verifice contractia (venea cam la 3-4 contractii), si dilatatia era 8,5. Bebe nu se vede, iar atunci ma trezesc ca incepe sa ma dilate manual, simt ca explodez – toti neuroni tipa de durere – mi se taie rasuflarea, nu ma resist! TIP, de fapt URLU, fara sa vreu. Durere foarte mare, panica, incep sa plang, “NU MAI VREAU!” ,“NU MAI VREAU!” moasa ma intreaba daca nu mai vreau copii. „Nu, nu mai vreau sa sufar asa, daca bebe e in pericol facem cezariana”. Il vad pe dl. doctor, il intreb, daca nu e bine facem cezariana, zambeste  si zice: “Negociem?”.

Iar dilatare, iar tip, imping in barele de la pat, la 2-3 contractii dilatare, deja nu mai suport, tip la orice contractie, doare asa de tare ca nu ma pot controla. Ma doare foarte tare, tipa toti neuroni in mine, toate celulele tipa de durere.

Ca prin vis il aud pe dl. doctor: „Hai pe masa ca nastem”. Ma urc pe masa cu greu, dl doctor nu se grabeste. Nu inteleg, ma chinui sa imping asa cum mi-a spus moasa, sa tin contractia si sa imping ca la treaba mare. Mi-e foarte sete, mi s-a uscat gura foarte tare, abia pot sa respir, e din cauza tipatului. O aud pe moasa: “Nu mai tipa ca nu iti ajuti copilul”(imi zice asta bland in timp ce ma tine de mana). Ca prin minune nu mai tip, durerea e la fel de mare, dar ma concentrez pe a impinge, ma doare toata zona genitala si mijlocul zici ca mi-e rupt in doua. Moasa e langa mine cu perfuzia, imi zice cat sa tin contractia, dupa contractie asculta inima Dacianeo, inima ei e ok, bate regulat.. Am mai vazut cum dadea instructiuni, trebuia pe contractie sa imping de 3 ori, reuseam doar 2 impingeri, a 3-a era fara contractie. La un moment dat simt cum iese capul, nu simt foarte bine din cauza durerii provocate de dilatarea manuala, dar simt ca nu mai este mult, vad cum o intoarce si ii curata caile respiatorii, iese si restul. Aud doctorul „cingulara de cordon”, ma panichez iar. A iesit, insa nu plange, ii administreaza oxigen, taie cordonul si o ia asitenta de la nou-nascuti,  o aud cum plange foarte incet, ca o pisicuta mica. Sunt doar ochi, sa prind tot, cum arata? Nu ma mai intereseaza ce face dl. doctor, ma anunta moasa ca a iesit placenta, am simtit-o, o chestie moale si calda, nu mare lucru. Doctorul incepe sa curete, eu cu ochi dupa ea, o cantaresc, o masoara, vad cand droctorul ii face semn moasei sa mi-o puna pe piept.

Asistenta o infasa si mi-o pune pe piept. Ma rog in gand sa deschida ochi sa ii vad, ii deschide, imi vine sa plang. E alba (asa am vazut-o eu atunci, era de fapt rosiatica..asa cum sunt toti copii), cu capul tuguiat, cu nasul in vant, cu manutele stanse bine si cu piciorusele crapate (pediatra mi-a spus ca are aspect de copil peste termen, stia doctorul  de ce zicea ca nu o lasam mai mult), mica, dar perfecta (cand mi-au adus-o in salon totusi am verificat daca are totul). Dupa ce o duce in salonul de nou nascuti imi cer scuze la doctor si la moasa ca am tipat, ma simt atat de prost ca am tipat si atat de fericita ca galushca e bine, si totusi imi vine sa plang – ca proasta nu am plans.

Vorbesc cu doctorul dupa nastere, imi cer iar scuze pentru iesire, imi zice ca ma intelege si ca stie ce inseamna. Il intreb de cingulara: avea cordonul ombilical pe umar – a iesit cu tresa (ca militarii pe umar, probabil de aia nu se grabea sa iasa. Ghidusie facuta de ea in ultima luna desi nu stiu cum a avut loc) si cu nasul pe sus (in loc sa faca intoarcerea de 360 gr a facut numai 180 de gr si a iesit la propriu cu nasul pe sus).

Dupa 10 luni si ceva am vazut un documentar si mi-am dat seama ca doctorul a incercat orice ca sa nu folosesca forcepsul pe a o extrage pe Daciana. Acum la aproape un an de zile de la nastere, aleg aceeasi medota de nastere si la al doilea bebe, cand o sa vina. Amintirea o am, durerea nu o mai simt, parca nu am fost eu, parca a nascut altcineva.

Nu am scris acesta poveste pentru a descuraja mamicile sa nasca natural, am scris-o pentru ca este experienta mea de nastere nu este obligatoriu sa treaca alta mamica prin ce am trecu eu. Fiecare nastere este unica.

claudia_tudor, membru NN