Presupun cã oricine îºi doreºte un copil, ar face orice ca sã-l aibã.

Mi-amdorit foarte mult sã fiu mamã. M-am cãsãtorit pe 4 iunie 2005, însã peatunci eram studentã în anul I ºi nu puteam sã chinui un copil princãmine, aºa cã am hotãrât sã mai aºteptãm. Însã o vorbã din bãtrînispune cã “socoteala de acasã nu se potriveºte cu cea din târg” ºi aºaeste.

Lunã de lunã aveam dureri foarte mari de cap înainte sã-mivinã menstruaþia. In februarie 2006 am mers la ginecologie, unde amaflat cã durerile erau cauzate de chisturi ovariene. Aveam 2 mici peovarul stâng ºi 1 mare (cca. 5 cm) pe cel drept. Prima întrebare a fostdacã o sã pot avea copii, medicul mi-a zis cã da, dar mai întâi trebuesã scap de problemã ºi mi-a dat un tratament (cu anticoncepþionale)ironic: pentru a face un copil trebue sã foloseºti contracepþie. Daraºa e, in unele cazuri merge, eu am scãpat de cele 2 de pe ovarulstâng, însã nu ºi de cel de pe ovarul drept (s-a mai micºorat puþin),dupã 6 luni de tratament.

În tot acest timp m-am mai interesatºi am aflat eu cã ar putea trece în timpul unei sarcini aºa cã amvorbit cu medicul ginecolog ºi mi-a spus cã pot încerca sã rãmânînsãrcinatã dar cã nu crede cã voi reuºi.

Mi-am fãcut toateanalizele, am început sã iau acid folic ºi …la treabã (octombrie). Însãdr. a avut dreptate, deºi am calculat perioadele, nimic, decâtdereglãri ºi alte infernale dureri de cap.

În februarie 2007 amreluat din nou pentru 3 luni tratamentul, însã nici un rezultat. Aºa cãîn aprilie m-am hotãrât sã mã operez. M-am internat în spital, pe 19aprilie prin intervenþie laparoscopicã mi s-a curãþat ovarul drept(care a rãmas intregru), urmând ca dupã prima menstruaþie sã merg lacontrol ºi dupã 3 luni sã încerc sã devin viitoare mãmicã. Pe 29 mai ammers la control (a 10-cea zi de la menstruaþie). Totul bine mi s-a spuscã dupã 2 luni pot sã încerc sã rãmân însãrcinatã.

Doua luni audevenit pentru mine câteva ore pentru cã în aceeaºi zi am fãcutdragoste fãrã sã mai hotãrâm noi nimic, l-am lãsat pe Dumnezeu sãhotãrascã, deºi vreau sã spun cã am simþit ceva extraordinar (ºi nu marefer decât la partea psihologicã) ºi poate acele sentimente au fostpentru faptul cã era prima datã când chiar se putea întâmpla, când numai era nimic care sã împiedice acest lucru. Vreau sã vã spun cã amplâns ºi nici mãcar eu nu am înþeles atunci de ce…

In 19iunie, pe la ora 18 mã gândeam: trebue sã plec mâine la Iaºi ºi trebuiesã-mi vinã, Ce-ar fi sã fac un test de sarcinã ca sã aflu…? Am plecatcu soþul sã cumpãram un test ºi a vrut sã îl cumpere el. Douã liniuþeroz …ºi lacrimi de bucurie…Am repetat testul ºi au fost tot douã.

Adoua zi am mers la medicul de familie (Iaºi), pe 21 iunie mi-am vãzutpentru prima datã copilaºul, era atât de mic – cât un bob de orez – niciodatã nu am sã uit cum a ramas imaginea lui pe ecograf ºi nicisentimentele pe care le-am trãit. Este minunat sã ºtii, doar, cã întine creºte o fiinþã…

În toamnã am început anul IV de facultate,stãteam la cãmin, pe un pat care parcã era covatã, ºi încet încet mãocupam de noi 3, ºi mai ales de ªtefan (eu am fost sigurã cã e bãieþelîncã de când am aflat cã existã, dacã ar fi fost fetiþã era Irina).

Înfebruarie 2008 am avut cea mai grea sesiune din toatã facultatea (deºiam luat burse în timpul facultãþii, acum am rãmas cu 2 restanþe dincauza internãrii). Dar Dumnezeu Îi mare ºi ne vede….Pe 16 februarie amavul ultimul examen, a venit ºi mama la Iaºi pentru cã soþul era plecat(cu seviciul) ºi deºi termenul era tocmai pe 23 nu am prea vrut sã fiusingurã. Pe 17, duminicã, dupã o plimbare (luni urma sã merg lacursuri) mi s-au fisurat membranele…m-am internat în seara aceea însãnici o durere…a doua zi 18 februarie 2008 la 19.35 am nãscut un bãieþelde 3950g ºi 54 cm (am nãscut natural însã mi s-a provocat naºtereapentru cã eu nu aveam contracþii).

Dupã ce am ieºit din spitalam mers la cãmin în paturile alea atât de incomode, dupã 2 zile am mersla mama la Vaslui unde am stat 3 sãptãmâni pentru botez, apoi ne-amîntors.

La controlul de 40 zile am descoperit ca am un chistvaginal (ºtiam cã este ceva, dar nu ºtiam ce). Am încercat sã-l las sãtreacã singur, dar n-am avut noroc. La sfârºitul lui iunie am susþinutlicenþa (10) ºi în august am suferit o altã intervenþie chirurgicalã ºiam scãpat de chistul vaginal.

Acum suntem bine cu toþii, marivoinici, mergem þinuþi de o mânuþã, mai zicem mama, tata, dãi dãi dãi,da, dar numai când vrem, avem ºi 2 dinþiºori cu care muºcãm pe mami ºipe tati. Ne place sã ronþãim, iubim cel mai mult bãiþa. ªi suntem cuminþel numai când dormim.

COROMELCEAMONICA, membru NN