Pe parcursul primilor ani de viata copilul traverseaza doua tipuri de socializare: una primara si una secundara.

Socializarea primara are loc in familie, in relatie cu parintii si adultii care participa la cresterea copilului, care fac parte din universul sau primar. In primii 2-3 ani de viata, copilul este aproape exclusiv atasat de mama, cu care dezvolta si mentine o relatie fuzioana si a carei apropiere ii este suficienta. Aceasta ii asigura atat satisfacerea trabuintelor fundamentale, fiziologice, cat si a celor de apropiere si atasament. Pe masura ce creste, copilul traverseaza perioada separarii de mama, ajungand sa se perceapa pe sine ca individualitate distincta, independenta, cu propria personalitate , propriile gusturi, dorinte, aspiratii. Si aici rolul mamei este extrem de important, ea trebuie sa ii permita aceasta separare treptata, sa il sustina in explorarea mediului,  sa ii vegheze primii pasi , sa ii ofere treptat independenta de care are nevoie.

Odata cu intrarea in gradinita, copilul cunostinta cu un alt model relational: grupul. Intyervin alte reguli, alte moduri de a fi in relatie. Pana in acest moment, copilul a fost acceptat si iubit neconditionat. Odata intrat intr-un grup, copilul invata sa-si adapteze comportamentul.

Este apartenenta la grup o nevoie a individului?

Psihologul englez Abraham Maslow este in mare parte cunoscut pentru teoria sa asupra nevoilor umane, cunoscuta drept teoria “piramidei lui Maslow”. El afirma faptul ca oamenii sunt motivati in comportamentele lor de anumite nevoi pe care le au, structurate sub forma unei piramide. La baza piramidei se afla nevoile primare , cele fiziologice , indispensabile supravietuirii (hrana, caldura, somn, etc) si cele de siguranta, de a se simti protejat , de a avea o familie, un acoperis, niste persoane care te apara.

Odata satisfacute nevoile bazale, individul trece la urmatoarele nevoi, situate deasupra acestora-nevoia de dragoste si apartenenta, de autorespect si de autorealizare. Conditia pentru a trece la nevoile superioare este ca nevoile bazale sa fie satisfacute. Daca , de exemplu, unui copil nu ii sunt satisfacute nevoile fiziologice, nu este hranit adecvat, nu este protejat de frig si este permanent obosit, majoritatea actinilor sale vor fi orientate catre satisfacerea acestor necesitati, si nu va constientiza nevoia de a apartine unui grup sau de a avea un prieten. La fel, daca un individ nu traieste cu sentimentul sigurantei zilei de maine , din cauza lipsei unor mijloace materiale sau a locuintei, este putin probabil ca preocuparile sale sa se orienteze catre dobandirea unor cunostinte estetice, artistice, sau catre evolutia spirituala (nevoi aflate la varful piramidei).

Odata acoperite nevoile primare, bazale, nevoia de apartenenta se va manifesta sub forma dorintei de a fi integrat  intr-un grup, de a avea o relatie de prieteneie, etc. Prin urmare apartenenta la un grup este o nevoie, care se manifesta la copii de la cele mai fragede varste. De aceea este important sa I se permita copilului sa experimenteze ambianta grupului, tipul de relatii si specificul lor. Cand  acest drept I se va refuza, copilul va cauta pe ascuns compania grupului, si nu de putine ori va alege grupuri de la care va invata conduite dezadaptative.

Atunci cand atitudinea parintilor este supraprotectoare, cand nu I se permite compania si aparteneta la un grup de prieteni, din nevoia de control excesv sau teama sa nu i se intample ceva, copilul va suferi o izolare si cel mai probabil isi va creea un prieten imaginar, un grup imaginar, sa va refugia in fantasmatic, iar mai tarziu, cand va putea sa aleaga foarte probabil va alege grupuri nepotrivite, nestiind ce asteapta de la o relatie de prietenie, convins fiind ca a fi impreuna cu altii este ceva rau, sau va continua sa fie izolat. A-i refuza copilului acest drept ii creeaza un handicap de ordin social, deoarece a apartine unui grup ii aduce o serie de avantaje, pe care familia singura nu i le poate oferi.

Avantajele apartenentei la grup

Copilul invata sa respecte dorintele celorlalti. De multe ori, in cadrul familiei, copilul este in centrul atentiei, dorintele sale sunt cele mai importante, parintii fac sacrificii pentru a i le indeplini. Odata intrat intr-un grup, copilul observa ca fiecare are propria personalitate, ca el nu mai este favorizat. Invata sa respecte pe ceilalti, sa tina cont de parerea lor, caci daca nu o face, el risca sa fie exclus, marginalizat.

Invata alte tipuri de comportamente. Fiecare copil soseste in anturajul sau cu un arsenal de conduite invatate in familie. Aici ei au ocazia sa experimenteze notiunea de bine-rau, corect-incorect, tolerabil –intolerabil. El observa ca anumite comportamente nu sunt tolerate de ceilalti, sunt catalogate drept rele, si acest lucru contribuie la formarea judecatii morale. Pe de alta parte, are ocazia sa vada ce anume apreciaza grupul, ce este laudabil si acceptabil si are ocazia sa experimentze.

Invata noi moduri de a se juca, de a explora mediul. Avantajul unui grup mare, cum este cel de la gradinita, scoala, din fata blocului sau din parc, este acela ca se pot pune in scena diverse roluri, situatii din viata de zi cu zi sau din fantasmele copiilor. In felul acesta copilul experimenteaza diverse roluri, are ocazia sa se auto-descoprere, sa observe ce anume ii place. Jocul contribuie din plin la dezvoltarea personalitatii copilului.

Invata sa fie empatic, sa accepte, sa asculte si sa fie ascultat.In relatia primara cu mama, copilul este obisnuit ca toate nevoile sa ii fie satisfacute imediat, nu cunoaste amanarea sau frustrarea. In relatie cu alti copii, insa, el invata ca trebuie sa-si astepte randul, sa tolereze frustrarea de a fi pierdut o competitie, sa-si  recunoasca greselile, sa-si ceara scuze, sa ierte la randul sau. El invata ce este compromisul , ambitia, toleranta. Chiar si atunci cand este respins de grup, el este nevoit sa inteleaga unde greseste, sa isi ajusteze comportamentul.

Copilul se cunoaste pe sine. El are ocazia sa observe ca este diferit de alti copii, ca are alte preferinte, si , in egala masura, ca mai exista copii carora le plac lucrurile pe care el le prefera. Incepe sa lege prietenii cu persoane cu care are in comun preocupari, gusturi, preferinte. Invata sa lucreze in echipa, invata ce inseamna un prieten si ce inseamna afectiunea.

In concluzie, respectati nevoia copilului de a se afilia unui grup. Supravegheati-l si fiti la curent cu relatiile sale de prietenie, interveniti atunci cand este nevoie, cand va este teama ca o relatie nu este benefica pentru copil, dar nu o faceti intr-un mod agresiv, neantelegator, caci copilul se va simti nedreptatit. Cea mai buna metoda de a-l invata pe copil sa isi aleaga prietenii este sa fim noi insine, ca parinti, cei mai buni prieteni ai copilului nostru. Cand un copil va sti ca gaseste intotdeauna intelegere si acceptare la parintii sai nu va simti nevoia sa ascunda ceva, nu va cauta afectiunea inafara familiei, si va sti intotdeauna sa recunoasca o relatie sincera, autentica si frumoasa. Acest lucru il va feri de alegeri nedorite, caci va avea un model de relatie sanatoasa si plina de dragoste in propria familie.

Un articol din Campania de Informare „Parinte de nota 10 (zece)”