Tresãrind scânteie lacul
ªi se leagãnã sub soare;
Eu, privindu-l din pãdure,
Las aleanul sã mã fure
ªi ascult de la rãcoare
Pitpalacul.
Din izvoare ºi din gârle
Apa sunã somnoroasã;
Unde soarele pãtrunde
Printre ramuri a ei unde,
Ea în valuri sperioase
Se azvârle.
Cucul cântã, mierle, presuri –
Cine ºtie sã le-asculte?
Ale pãsãrilor neamuri
Ciripesc pitite-n ramuri
ªi vorbesc cu-atât de multe
Înþelesuri.
Cucu-ntreabã: – Unde-i sora
Viselor noastre de varã?
Mlãdioasã ºi iubitã,
Cu privirea ostenitã,
Ca o zânã sã rãsarã
Tuturora.
Teiul vechi un ram întins-a,
Ea sã poatã sã-l îndoaie,
Ramul tânãr vânt sã-ºi deie
ªi de braþe-n sus s-o ieie,
Iarã florile sã ploaie
Peste dânsa.
Se întreabã trist izvorul:
– Unde mi-i crãiasa oare?
Pãrul moale despletindu-ºi,
Faþa-n apa mea privindu-ºi
Sã m-atingã visãtoare
Cu piciorul?